Versete călăuzitoare: 2. Împăraţi 2.9-15
2. Împăraţi 2.9-15: Şi a fost aşa: după ce au trecut, Ilie a spus lui Elisei: „Cere ce să-ţi fac mai înainte de a fi răpit de la tine“. Şi Elisei a zis: „Să fie, te rog, o măsură dublă a duhului tău peste mine!“ Şi el a zis: „Greu lucru ai cerut; dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa îţi va fi; iar dacă nu, nu va fi“. Şi a fost aşa: pe când mergeau ei încă şi vorbeau, iată un car de foc şi cai de foc; şi i-au despărţit pe cei doi; şi Ilie s-a suit la ceruri într-un vârtej de vânt. Şi Elisei l-a văzut şi a strigat: „Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călăreţii lui!“ Şi nu l-a mai văzut. Şi şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat în două bucăţi. Şi a ridicat mantaua lui Ilie care căzuse de pe el şi s-a întors şi a stat pe malul Iordanului. Şi a luat mantaua lui Ilie care căzuse de pe el şi a lovit apele şi a zis: „Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?“ Şi a lovit şi el apele şi ele s-au despărţit într-o parte şi într-alta. Şi Elisei a trecut. Şi fiii profeţilor care erau în faţa Ierihonului l-au văzut şi au zis: „Duhul lui Ilie se odihneşte peste Elisei“. Şi au venit în întâmpinarea lui şi s-au plecat până la pământ înaintea lui.
Introducere
În acest pasaj avem două adevăruri mari, care caracterizează creştinismul. Ca şi creştini preţuim foarte mult crucea, care este baza juridică a tuturor binecuvântărilor noastre, şi apoi vorbim cu plăcere despre venirea Domnului. Toţi creştinii recunosc că Hristos a venit să moară, şi în general ei cred că El va reveni, ca să ne ia în glorie. Dar mai sunt şi alte două adevăruri mari, despre care nu se vorbeşte aşa de mult. Primul dintre ele este marea realitate, că Hristos Se află acum în glorie, şi al doilea, că Duhul Sfânt este pe pământ. Astăzi este un Om în glorie şi o Persoană divină pe pământ. Acestea sunt cele două adevăruri mari, care alcătuiesc caracterul creştinismului. Ele nu au fost prezente în epoca veche şi sub această formă nu vor fi în epoca care va veni. Aceste adevăruri caracterizează momentul actual, şi constituirea Adunării depinde de ele. Adunarea nu putea fi constituită înainte ca Hristos să intre în glorie şi Duhul Sfânt să fie venit pe pământ. Despre aceste două adevăruri doresc să vorbesc în această după-masă.
Dacă vorbim despre un Om în glorie, atunci nu vrem să uităm că Acesta – Domnul Isus – este o Persoană divină. Însă Ştefan vede pe Fiul Omului în glorie. Am citit acest pasaj din cartea împăraţilor, deoarece el ne dă o imagine a acestor adevăruri, şi Dumnezeu ne învaţă deseori prin imagini, aşa cum facem şi noi cu copiii noştri.
Legătura între Ilie şi Elisei
Profetul Ilie şi-a terminat viaţa. Marele eveniment de pe Carmel a trecut, şi el era în momentul să intre în cer într-un car de foc. Elisei trebuia să rămână. Un om a fost luat în cer şi un om a rămas pe pământ. Omul, care a fost lăsat pe pământ, trebuia să întruchipeze sau să prezinte pe cel care tocmai intrase în cer. Pentru ca Elisei să poată reprezenta pe Ilie, mai întâi era necesar ca inima lui să se lege cu a lui Ilie. În versetul 2 al capitolului citit ni se spune, că Elisei trebuia să părăsească pe Ilie. În versetul 4 Ilie spune acelaşi lucru lui Elisei, şi la fel şi în versetul 6. Aceste versete vorbesc despre o inimă cu afecţiune faţă de Ilie. Apoi găsim, că Elisei şi Ilie erau în părtăşie. În versetul 7 se spune: „Şi au mers amândoi”. La sfârşitul versetului 7 citim: „şi ei amândoi au stat lângă Iordan”, iar la sfârşitul versetului 8 citim: „au trecut amândoi pe uscat”. De trei ori se spune: „amândoi”. Aceasta arată desigur, că el era legat de Ilie şi era în părtăşie cu el. În versetul 11 se spune apoi: „Şi a fost aşa; pe când mergeau ei încă şi vorbeau …”. Aceasta vorbeşte despre comunicare. Avem astfel aici trei lucruri: sentimente, părtăşie şi comunicare.
Elisei trebuia să-l reprezinte pe Ilie
Ilie pleacă spre cer şi Elisei este lăsat în urmă pe pământ, pentru ca el să-l poată deci reprezenta pe Ilie. Însă pentru aceasta el trebuie să aibă duhul aceluia care a plecat în cer. Când Ilie a fost luat, mantaua lui a căzut pe pământ, şi Elisei şi-a rupt propriile haine. Eu cred că mantaua vorbeşte în sens spiritual despre caracterul persoanei cu care avem a face. Este ceea ce noi vedem la o persoană; şi ceea ce trebuia să se vadă la Elisei era caracterul şi însuşirile lui Ilie. De aceea citim la sfârşitul versetului 15: „Duhul lui Ilie se odihneşte peste Elisei”. Aceasta au spus-o fiii profeţilor. Când aceştia au privit la Elisei, au văzut caracterul şi viaţa lui Ilie. Aceasta este o imagine despre ceea ce ar trebui să fie valabil despre tine şi despre mine. Domnul a atras inimile noastre la Sine, şi El a intrat în glorie şi ne-a lăsat aici, pentru ca noi să-L prezentăm şi să-L reprezentăm în lume. Noi suntem oameni pe pământ, care au primit viaţa Omului din cer şi acum ei trebuie s-o prezinte. Vai, cât de puţin corespundem noi acestui scop; dar noi nu vrem să minimalizăm adevărul, din cauză că noi corespundem aşa de puţin lui. Noi am fost lăsaţi aici, ca să prezentăm pe acel Om desăvârşit, care S-a înălţat la cer.
Cele două aspecte
Duhul Sfânt a coborât pe pământ de la Hristos din glorie, ca să locuiască în noi, pentru ca noi în puterea Duhului, asemenea lui Elisei, să privim la Omul desăvârşit din glorie. Şi în măsura în care noi privim în sus la Omul din glorie, vom deveni într-o măsură mică asemenea Lui. „Iar noi toţi, privind ca într-o oglindă, cu faţa descoperită, gloria Domnului, suntem transformaţi în acelaşi chip, din glorie spre glorie, întocmai de Duhul Domnului.” (2. Corinteni 3.18).
1) Isus este luat în glorie
Să ne îndreptăm acum spre cartea Faptele apostolilor 1.8-9. Aici avem cele două mari realităţi, despre care am vorbit. Domnul Isus a vorbit pentru ultima dată ucenicilor Săi şi le spune, că ei vor primi putere, când Duhul Sfânt Se va fi coborât peste ei. Şi la sfârşitul versetului 9 citim că un nor L-a luat dinaintea ochilor lor. Aici Domnul intră ca Om în glorie, de aceea în versetul 11 El este numit de îngeri cu numele pe care El l-a purtat ca Om: „acest Isus”. Avem astfel aici prima mare realitate: Isus este luat în glorie.
2) Duhul Sfânt vine din glorie
Dacă trecem acum la capitolul 2 al cărţii Faptele apostolilor, versetele 1-4, atunci găsim acolo a doua mare realitate: Duhul Sfânt coboară din glorie pe pământ. Ucenicii au fost umpluţi cu El, şi este formată Adunarea. La sfârşitul capitolului citim: „Iar Domnul adăuga în fiecare zi [Adunării] pe cei care erau mântuiţi” (Faptele apostolilor 2.47). Aceasta arată clar, că Adunarea era constituită deja în momentul acela.
Dacă vedem pe Isus în glorie
Ne îndreptăm acum spre Faptele apostolilor 7.2,54-60. Am citit aceste versete, ca să arăt, ce se petrece cu un om şi ce ia naştere în el, când el vede pe Isus în glorie. La începutul capitolului citim, că Dumnezeul gloriei S-a arătat lui Avraam; aceasta înseamnă, Dumnezeul gloriei Se arată unui om pe pământ. La sfârşitul capitolului ni se relatează că Ştefan priveşte în glorie şi vede acolo un Om în gloria lui Dumnezeu. Este ceva minunat, că Dumnezeul gloriei S-a arătat unui om pe pământ, dar nu era mult mai minunat că un om de pe pământ a văzut un Om în gloria lui Dumnezeu, într-un loc unde niciodată nu a fost vreun om? Ce înseamnă: Dumnezeul gloriei? Ce înţelegem noi prin glorie?
Gloria nu este simplu un loc aflat în lumină strălucitoare. Gloria înseamnă întotdeauna prezentarea a ceea ce caracterizează ceva. Citim în Cuvânt, că gloria unei femei este în părul ei lung. Aceasta diferenţiază femeia de bărbat. Gloria unui tânăr este puterea lui, spune Scriptura, şi în Proverbe se spune că gloria unui om bătrân sunt perii lui albi. Gloria este ceea ce este specific cuiva. Dumnezeul gloriei înseamnă drept urmare: Dumnezeu într-o sferă în care El este revelat pe deplin. Dacă în lumea aceasta privim în jurul nostru şi vedem palatele mari şi clădirile impunătoare, ele vorbesc despre gloria omului. Lumea aceasta revelează exclusiv gloria omului, dar ea nu prezintă dreptatea, dragostea şi gloria, care le găsim la Dumnezeu. Să presupunem că tu ai fi pe scena gloriei lui Dumnezeu, acolo unde Dumnezeu este revelat pe deplin, aceasta ar fi o lume în care totul vorbeşte despre Dumnezeu. Dragostea şi sfinţenia ar fi la ele acasă, la fel viaţa şi orice binecuvântare. Când Dumnezeul gloriei S-a arătat lui Avraam, Dumnezeu a venit dintr-o lume în care totul vorbea despre Dumnezeu, şi aici El a chemat pe Avraam din lumea aceasta, pentru ca acesta să intre în lumea lui Dumnezeu. Deci când Dumnezeu gloriei Se arată unui om, aceasta înseamnă în cele din urmă că omul însuşi se va arăta în gloria lui Dumnezeu. În acest scop Dumnezeul gloriei S-a arătat lui Avraam.
Când Domnul Isus a intrat în glorie, vedem împlinit planul lui Dumnezeu pentru noi credincioşii. Acum este numai o întrebare de timp, că fiecare credincios va fi acolo. Acum noi încă nu am ajuns în această glorie. Noi suntem încă lăsaţi aici. De ce Dumnezeu nu ne-a luat la Sine, atunci când ne-am întors la El? Când tâlharul de pe cruce a venit la Hristos, acesta a intrat în aceeaşi zi în glorie. Domnul i-a zis: „Chiar astăzi!” Însă acesta nu este felul general de a proceda al Domnului. Noi suntem pentru un timp în lumea aceasta, şi am fost lăsaţi aici ca să reprezentăm pe pământ pe Hristos, Omul desăvârşit din glorie – în timpul absenţei Sale pe pământ. Vedem cum toate acestea sunt exprimate minunat în Ştefan. Ştefan era plin de Duhul Sfânt – care a venit din glorie – şi deoarece era plin de Duhul Sfânt, el privea ţintă spre cer. De aceea Duhul Sfânt este aici, ca să conducă inimile noastre acolo unde este Hristos. El nu este aici să ne facă oameni bogaţi, căci atunci toţi creştinii ar fi bogaţi, însă nu este aşa. De cele mai multe ori Evanghelia se vesteşte săracilor. S-ar putea ca Dumnezeu să-ţi dea reuşită în lumea aceasta, dacă este bine pentru tine, însă Duhul Sfânt a venit să lege inima noastră cu Hristos în glorie. Dacă am fi plini de Duhul Sfânt, atunci nu am privi în jurul nostru şi nici în noi, ci am privi ca Ştefan în sus. Am privi ţintă spre cer, nu numai din când în când. Duhul Sfânt desparte inimile noastre de pământ şi le leagă cu cerul, şi dacă privim în cer, vom vedea gloria lui Dumnezeu. Vom privi pe o scenă, pe care Dumnezeu este revelat deplin, unde totul este corespunzător Lui. Şi pe această scenă a gloriei vom vedea pe Isus ca Om la dreapta lui Dumnezeu, pe locul puterii, şi vom spune, aşa cum a spus Ştefan: „Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu”.
Care a fost rezultatul faptului că Ştefan a văzut pe Fiul Omului în glorie? Rezultatul a fost: Ştefan a fost menţinut prin Omul aflat în glorie. Ştefan era un om sărman, slab pe pământ, înconjurat de vrăjmaşi, în împrejurările cele mai îngrozitoare, şi în acestea el este sprijinit de Hristos, care este în cer. Cu toate că el a fost scos din cetate şi era înconjurat de oameni care scrâşneau din dinţi şi aruncau cu pietre asupra lui, el este aşa de deplin sprijinit şi întărit, că el putea să se roage în pace pentru vrăjmaşii lui şi apoi a adormit liniştit ca un copil. Aici ne este arătat un om de pe pământ, care este sprijinit de Omul din cer. El nu a primit eliberare din împrejurările periculoase. În momentul acela Domnul nu face nimic vrăjmaşilor lui. El nu a oprit pietrele, dar El a făcut ceva mult mai mare, decât să-l elibereze din situaţii. El l-a sprijinit şi l-a întărit în ele. Când suntem în încercări dorim întotdeauna să fim scoşi din ele, şi Domnul este foarte bun, El face deseori aceasta. Însă uneori El lasă încercarea să continue, ca să arate că El ne poate păstra când trecem prin încercări.
Acesta este primul rezultat al faptului că privim pe Hristos în glorie. Al doilea rezultat este, că Omul din glorie este prezentat de un om de pe pământ. Căci noi vedem cât de minunat Ştefan se aseamănă cu Domnul său. Când Domnul Isus a atârnat pe cruce, El a rostit rugăciunea care mişcă inima: „Tată, iartă-i!”, şi Ştefan, care priveşte la Domnul său, se aseamănă cu El, spunând: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta”. Şi când Domnul Isus a murit, El Şi-a încredinţat duhul Tatălui. Şi în privinţa aceasta Ştefan este ca Stăpânul lui. El şi-a încredinţat duhul Domnului, spunând: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu”. Avem rezultatul faptului când un om de pe pământ priveşte la Omul din glorie. Omul de pe pământ este sprijinit de Omul din glorie, şi Omul din glorie este reprezentat în acest om de pe pământ. Vedem astfel într-o scenă minunată cele două adevăruri mari: Hristos în glorie şi Duhul Sfânt pe pământ, şi eu gândesc că în aceasta vedem marea caracteristică a creştinismului. Hristos este văzut ca Om în glorie, Duhul Sfânt este privit ca Persoană divină pe pământ, credinciosul este privit ca fiind umplut cu Duhul Sfânt şi ca omul privind la Omul din glorie. Lumea este văzută în poporul Israel, care nu vrea să se căiască, care prigoneşte pe sfinţi (Adunarea), şi cerul este privit ca fiind deschis şi pregătit să primească duhul credinciosului, atunci când el adoarme. Acesta este un tablou minunat a ceea ce este creştinismul în adevăr.
Adevărata poziţie a Adunării
Şi acum încă un verset din Faptele apostolilor 9.31. În Ştefan am văzut un sfânt individual. Dar în versetul acesta avem întreaga Adunare, care umblă în teama de Domnul şi stă în mângâierea Duhului Sfânt, o Adunare alcătuită din oameni, cel mai mult din săracii lumii acesteia. Ei stăteau în afara religiei iudaice şi erau prigoniţi de lume, aşa că ei se aflau în afara religiei şi a lumii. Ei erau pe drumul spre cer, şi aveau pe Domnul gloriei la ei, căci ei umblau în frica Domnului şi erau înmulţiţi prin mângâierea Duhului Sfânt. Şi aici este din nou un tablou măreţ al creştinătăţii. Creştinii sunt o comunitate de oameni care au crucea înapoia lor şi gloria înaintea lor. Ei sunt pe drum spre glorie în părtăşie cu Persoane divine. Tot ce ei au, este Domnul în glorie şi Duhul Sfânt pe pământ, şi ce le trebuie mai mult? Ce poate fi mai frumos decât o părtăşie de credincioşi în părtăşie cu Persoane divine! Să nu ne considerăm a fi numai o părtăşie de credincioşi, care sunt aici ca să facă cel mai bine, ce pot face. Noi suntem o părtăşie de credincioşi, şi o Persoană divină este cu noi pe pământ. Ce poate fi mai binecuvântat decât aceasta! Aceasta este poziţia în care noi am fost aduşi astăzi prin harul lui Dumnezeu. Am lăsat înapoia noastră marile sisteme ale oamenilor, nu avem regulamente de credinţă, nu avem organizaţii mari, care să ne menţină laolaltă, noi nu avem rânduieli referitoare la serviciile divine, însă avem ceva care este mai mare decât toate acestea. Căci noi avem pe Hristos în glorie şi Duhul Sfânt pe pământ.
Sper ca noi să vedem tot mai mult ce chestiune măreaţă este creştinismul. Domnul să ne dea har, ca aceste adevăruri să devină realităţi practice pentru noi. În toate greutăţile avem pe Domnul, la care privim, şi pe Duhul Sfânt, care vrea să ne călăuzească. Diavolul este împotriva noastră, dar Persoane divine sunt pentru noi. S-ar putea să fie multe greutăţi, în care tu nu şti ce să faci, dar fi sigur, că nu este nici o greutate, în care Domnul să nu ştie ce este de făcut.
Tradus de la: Elia und Elisa
Titlul original: „Elia und Elisa“
din Der Dienst des Wortes, Anul 6, 1928, pag. 101–109;
după o prelegere ţinută în 8. Aprilie 1928 în Berlin.
Traducere: Ion Simionescu