Nu este acesta tâmplarul? (E.C. Hadley)

Marcu 6.3

Scriptures: Marcu 6.3     Keywords: Slava lui Hristos

Cât de mult timp din viaţa noastră este folosit pentru lucrul nostru zilnic şi obligaţiile noastre! Uneori devenim obosiţi şi suntem sătui de a face zilnic aceleaşi lucruri. Dar s-ar putea să fim însufleţiţi de un duh de ... moreambiţie să realizăm ceva în lumea aceasta; atunci suntem în pericol să ne dedicăm aşa de mult lucrului nostru sau afacerilor noastre, că aproape nu mai rămâne timp pentru Domnul şi interesele Lui.

Slava morală a Domnului Isus (2) (J.G. Bellett)

În echilibrul Său în har şi sfinţenie

Scriptures: Marcu 6

În toată Fiinţa Sa se observă o gingăşie, o amabilitate, care zadarnic sunt căutate la ceilalţi oameni. Şi cu toate acestea mereu se simte că El era „un Străin” pe pământ. Da, un Străin pe pământ, un ... moreNecunoscut. Căci pământul acesta era plin de oameni care erau împotriva lui Dumnezeu. Dar ori de câte ori un necaz sau o nevoie dorea după El, El S-a arătat a fi foarte aproape. Distanţa, la care El Se ţinea, şi intimitatea, cu care Se apropia de nevoi – ambele erau desăvârşite. El nu numai a privit necazul din jurul Lui, ci El a luat parte la el, şi aceasta cu o compasiune adâncă, care venea din lăuntrul Lui. El nu numai a condamnat necurăţia din jurul Lui, ci El a menţinut chiar şi distanţa, pe care o cerea sfinţenia, faţă de orice atingere cu răul şi orice formă de întinare.

Vrem să dansăm şi să fim veseli … (S. Isenberg)

Este păcat, să dansezi?

Scriptures: Marcu 6.21,22; Luca 15.25; 2 Samuel 6.14-16     Keywords: Dansul; Discotecă; Dansuri de închinare; Caracter lumesc

Este păcat, să dansezi? Să urmăm modelul biblic, şi ca David să dansăm înaintea lui Dumnezeu (2 Samuel 6.14)? Ce spune Biblia cu privire la acest subiect?