Epistola 2 Ioan (B. Anstey)

Locuri din Biblie: 2 Ioan

Epistolele a doua și a treia ale lui Ioan sunt în general considerate ca fiind anexe la prima epistolă. Ele poartă caracteristicile primei epistole în ceea ce privește stilul, alegerea cuvintelor și limbajul. Există puține ... mai multîndoieli că apostolul Ioan este autorul ambelor epistole, chiar dacă numele său nu este menționat. Fiind vorba de epistole pastorale (adică scrisori adresate unor persoane și nu unei adunări sau unui grup de oameni), aceste epistole dau sfaturi în legătură cu frații care călătoreau predicând și învățând.

Epistola 3 Ioan: (B. Anstey)

Locuri din Biblie: 3 Ioan

Această a treia epistolă o completează pe cea de-a doua în multe feluri. În cea de-a doua epistolă ni se spune pe cine să nu primim și cu cine să nu avem părtășie, iar în cea de-a treia epistolă ni se spune pe cine să ... mai multprimim și cu cine să avem părtășie. Așadar, o ușă închisă caracterizează cea de-a doua scrisoare, pentru că este vorba despre modul în care trebuie să ne purtăm cu învățătorii răi. În schimb, o ușă deschisă marchează această a treia epistolă, deoarece este vorba despre modul în care trebuie să ne purtăm cu adevărații slujitori ai Domnului, care aduc adevărul.

Epistola a doua către Timotei (B. Anstey)

Ordinea în casa lui Dumnezeu

Articole: 5     Locuri din Biblie: 2 Timotei

Această epistolă a fost scrisă pentru a-l încuraja pe Timotei să slujească într-o zi dificilă, când masele din mărturia creștină îl părăsiseră pe Pavel și învățătura sa. Epistola îi avertizează pe ... mai multcredincioși că stricăciunea din creștinism va progresa și va atinge apogeul în zilele din urmă, când va avea loc o întoarcere completă de la adevărul lui Dumnezeu. Ea prevede o perioadă de declin și cădere completă a mărturiei creștine. În același timp, el trasează cu atenție calea pe care credincioșii o pot urma în astfel de momente.

Epistola a doua către Timotei (0) (B. Anstey)

Introducere

Locuri din Biblie: 2 Timotei

Epistola a doua către Timotei (1) (B. Anstey)

Capitolul 1

Locuri din Biblie: 2 Timotei 1

În salutările și încurajările pe care Pavel i le adresează lui Timotei, el descrie cu atenție calitățile morale și spirituale de care are nevoie slujitorul Domnului într-o perioadă de declin public al mărturiei creștine. ... mai multAceastă schiță ne oferă o imagine vie a ceea ce ar trebui să fie un slujitor al Domnului în vremuri dificile, cum ar fi aceste ultime zile din istoria Bisericii.

Epistola a doua către Timotei (2) (B. Anstey)

Capitolul 2

Locuri din Biblie: 2 Timotei 2

În primul capitol, Pavel i-a prezentat lui Timotei calitățile morale și spirituale de care are nevoie omul lui Dumnezeu într-o zi de declin. Acum, în al doilea capitol, Pavel îi dă câteva principii importante despre ... mai multcum să-L slujească pe Domnul. Pavel a vorbit despre starea lucrurilor în mărturia creștină, precum și despre necesitatea de a fi preocupat în slujba Domnului. Acum îi transmite lui Timotei cel puțin douăsprezece sfaturi utile pentru slujirea sa. Aceste sfaturi sunt importante pentru toți cei care slujesc Domnului.

Epistola a doua către Timotei (3) (B. Anstey)

Capitolul 3

Locuri din Biblie: 2 Timotei 3

În capitolul 3, apostolul îi arată lui Timotei măsurile de protecție și instrumentele de ajutor de care are nevoie omul lui Dumnezeu pentru a-și face slujba „în zilele din urmă”. Este însă puțin probabil ... mai multca cineva să se folosească de aceste ajutoare și protecții dacă nu este conștient de cât de mare este pericolul care îl înconjoară. Așadar, înainte de a vorbi despre aceste măsuri de protecție, Pavel îi oferă lui Timotei o imagine vie a stării mărturiei creștine în ultimele zile. Timotei, de fapt, ar trebui să înțeleagă clar circumstanțele în care a fost chemat la slujire. Nu este o imagine deosebit de frumoasă.

Epistola a doua către Timotei (4) (B. Anstey)

Capitolul 4

Locuri din Biblie: 2 Timotei 4

Înainte de a-și încheia scrisoarea, Pavel se străduiește să-l îndemne pe Timotei să înceapă imediat slujirea. El nu numai că îl încurajează să facă acest lucru, nu, chiar mai mult: îi dă o ... mai mult„însărcinare” înaintea lui „Dumnezeu și a lui Isus Hristos”, pe care trebuia s-o îndeplinească. Timotei trebuia să ia în serios această slujbă. Avea responsabilitatea de a-și îndeplini pe deplin slujba, pentru că Domnul spusese: „Oricui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12.48). Faptul că însărcinarea era dată „înaintea” lui Dumnezeu și a Domnului Isus Hristos [2 Timotei 4:1] înseamnă că Timotei trebuia să slujească având în vedere faptul că se afla sub privirea atentă a unor Persoane divine. Orice slujire trebuie să fie efectuată fiind conștient că ești observat de ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu.

Epistola către Evrei (B. Anstey)

Calea cea nouă și vie pentru a te apropia de Dumnezeu în adorare

Articole: 14     Locuri din Biblie: Evrei

Această epistolă este una dintre cele patru epistole inspirate care au fost scrise pentru a-i întări pe creștinii evrei în adevărul creștinismului. Aceste epistole (Evrei, Iacov și cele două scrisori ale lui Petru) – numite ... mai multuneori „scrisorile creștinilor evrei” – tratează în mod special teme care privesc credincioșii proveniți din iudaism.

Epistola către Evrei (0) (B. Anstey)

Prefață

Această epistolă este una dintre cele patru epistole inspirate, care au fost scrise pentru a-i întări pe creștinii de origine iudaică în adevărul creștinismului. Aceste epistole (Evrei, Iacov, 1 și 2 Petru), numite uneori ... mai mult„epistolele către creștinii de origine iudaică”, tratează în mod special teme care îi privesc pe credincioșii de origine iudaică.

Epistola către Evrei (1) (B. Anstey)

Capitolul 1

Locuri din Biblie: Evrei 1     Cuvinte cheie: Dumnezeirea Domnului

Scriitorul începe această scrisoare deosebită glorificându-L pe Hristos. Așa cum am menționat în introducere, în Evrei 1 și 2, Hristos ne este prezentat ca „Apostolul” mărturisirii noastre. El este privit ca ... mai multCel venit de la Dumnezeu pentru a împlini voia Lui și a-L glorifica. În aceste capitole, El este comparat cu cele două mari categorii de mesageri din vremea Legii: profeții și îngerii. În toate privințele, El se dovedește a fi infinit mai sublim.

Epistola către Evrei (10) (B. Anstey)

Capitolul 10

Locuri din Biblie: Evrei 10

În capitolul 10 scriitorul descrie cum sângele lui Hristos curățește conștiința credinciosului. Acest capitol este, așadar, o sinteză (sau o concluzie) a ceea ce a fost prezentat în capitolul 9. El ne prezintă modul ... mai multîn care credinciosul este făcut potrivit pentru prezența lui Dumnezeu și astfel capabil să intre cu îndrăzneală sfântă în Sfânta sfintelor ca un închinător curățit.

Epistola către Evrei (11) (B. Anstey)

Capitolul 11

Locuri din Biblie: Evrei 11

În acest capitol, scriitorul arată că nu era ceva nou să umbli prin credință, deoarece credincioșii au trăit din credință încă de la începutul timpurilor. De la începutul istoriei lumii, lui Dumnezeu I-a plăcut ca ... mai multcei care veneau la El să o facă prin „credință” (Evrei 11.6). Prin urmare, acești credincioși evrei erau chemați să trăiască prin credință în noua poziție, pe care o ocupau în creștinism.

Epistola către Evrei (12) (B. Anstey)

Capitolul 12

Locuri din Biblie: Evrei 12

În capitolul 11, am văzut diferite caracteristici ale credinței în viața credincioșilor din Vechiul Testament. Dar acum, în capitolul 12, scriitorul ne atrage atenția asupra Unuia care este mult mai mare decât toți ... mai multceilalți laolaltă: asupra lui Hristos Însuși.

Epistola către Evrei (13) (B. Anstey)

Capitolul 13

Locuri din Biblie: Evrei 13

Această ultimă parte a epistolei conține două tipuri de îndemnuri: unele se referă la viața personală a credinciosului, iar altele se referă la viața comunității credincioșilor.

Epistola către Evrei (2) (B. Anstey)

Capitolul 2

Locuri din Biblie: Evrei 2     Cuvinte cheie: Întruparea (ca Om); Întruparea (trup de carne)

După lunga intercalare de la capitolul 1.2b până la sfârșitul primului capitol (în care scriitorul scrie despre gloria lui Hristos), el ne readuce la cuvântul rostit în Fiul. El spune: De aceea, [noi] trebuie să ... mai multluăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca să nu alunecăm alături. Marele pericol pentru unii dintre evrei era acela de a părăsi terenul creștin, pe care îl ocupaseră, și de a se întoarce la iudaism. Aceasta ar fi fost o cădere. Scriitorul folosește aici cuvântul „noi”, cu care nu se referă la credincioșii în Domnul Isus Hristos, ci la iudei, incluzându-se și pe sine însuși. (Aceasta este caracteristic pentru epistolele creștine ebraice [Evrei, Iacov, 1 Petru, 2 Petru], deși există și câteva excepții.)

Epistola către Evrei (3) (B. Anstey)

Capitolul 3

Locuri din Biblie: Evrei 3

In capitolele 3 și 4, scriitorul vorbește despre cei doi mari conducători din istoria timpurie a poporului evreu – Moise și Iosua – și îi compară cu Hristos. Din nou, el arată că Hristos este superior lor în toate ... mai multprivințele.

Epistola către Evrei (4) (B. Anstey)

Capitolul 4

Locuri din Biblie: Evrei 4

În capitolul al patrulea, scriitorul prezintă un nou contrast: el îl compară pe Iosua, marele conducător militar din istoria lui Israel, cu Hristos, marele nostru conducător spiritual. Iosua a dus pe copiii lui Israel la odihna ... mai multpromisă lor în Canaan, care era o moștenire pământească și temporară. Astfel, ei ar fi putut să o piardă din nou, ceea ce, cu regret, s-a și întâmplat câțiva ani mai târziu. Hristos, însă, îi duce pe credincioși în odihna eternă a lui Dumnezeu. Aceasta nu este materială, ci spirituală și nu poate fi pierdută niciodată. Contrastul este de nedescris și Îl face pe Hristos să se ridice cu mult deasupra lui Iosua.

Epistola către Evrei (5) (B. Anstey)

Capitolul 5

Locuri din Biblie: Evrei 5

După ce scriitorul Epistolei către Evrei a făcut o introducere a preoției lui Hristos în Evrei 2.17-18 și în Evrei 4.14-16, el o dezvoltă acum pe deplin. În capitolele următoare, el compară preoția foarte respectată a lui ... mai multAaron cu preoția lui Hristos. El arată în multe feluri că preoția lui Hristos este cu mult superioară.

Epistola către Evrei (6) (B. Anstey)

Capitolul 5.11-6.20

Locuri din Biblie: Evrei 5; Evrei 6

În Evrei 5.11-6.20, autorul face o pauză pentru a avertiza împotriva căderii din credință. Această digresiune, la fel ca și celelalte din această epistolă pe aceeași temă, poate fi considerată o intercalare.

Epistola către Evrei (7) (B. Anstey)

Capitolul 7

Locuri din Biblie: Evrei 7     Cuvinte cheie: Preoţia aaronită; Melhisedec; Slujba preoţilor

Scriitorul s-a preocupat în capitolul 5 cu superioritatea preoției lui Hristos față de preoția lui Aaron. Revenind acum la acest subiect, el folosește o metodă de argumentare puțin diferită de cea folosită până acum în ... mai multepistolă: în loc să compare pe Hristos cu personalități importante ale sistemului levitic, el pune față în față preoția lui Melhisedec cu preoția lui Aaron și arată că aceasta este superioară. Apoi face referire la Psalmul 110, în care se spune că preoția lui Hristos va fi „după rânduiala lui Melhisedec” (Psalmul 110.4). Concluzia pe care o trage este simplă: dacă preoția lui Melhisedec este superioară celei a lui Aaron, atunci și preoția lui Hristos este superioară celei a lui Aaron.

Epistola către Evrei (8) (B. Anstey)

Capitolul 8

Locuri din Biblie: Evrei 8

În capitolul 8, scriitorul arată că slujba lui Hristos ca Mare Preot este superioară celei a lui Aaron, deoarece (1) Hristos este slujitor în adevăratul loc sfânt – în cer – și slujește în cadrul unui ... mai multlegământ mai bun, bazat pe promisiuni mai bune.

Epistola către Evrei (9) (B. Anstey)

Capitolul 9

Locuri din Biblie: Evrei 9

Ajungem acum la punctul culminant al marilor contraste din această epistolă – jertfa mai măreață a lui Hristos. Jertfele aduse în iudaismul Vechiului Testament erau preliminare. Ele serveau scopului de a indica timpul în care ... mai multHristos urma să vină și să Se ofere pe Sine lui Dumnezeu ca jertfă unică și definitivă pentru păcat (Evrei 9.26). Jertfa Sa unică și măreață este împlinirea tuturor jertfelor de animale aduse pe altarul iudaic (Evrei 10.1,11,12). Jertfa deosebită din ceremoniile iudaice, care îl preocupă pe scriitor în aceste două capitole, este jertfa pentru păcat din Ziua mare a ispășirii (Leviticul 16.1-34; 23.26-32). Jertfele din această zi erau considerate cele mai mari dintre toate jertfele aduse în anul calendaristic iudaic.

Epistola către Filipeni (0) (B. Anstey)

Introducere

Această epistolă este o scrisoare de mulțumire din partea apostolului Pavel către credincioșii din Filipi pentru sprijinul practic (că l-au îngrijit și poate i-au dat un dar financiar; compară cu Filipeni 4.18) pe care i l-au trimis ... mai multîn timp ce era întemnițat la Roma. În scrisoarea sa către credincioșii din Filipi, Pavel a profitat de această ocazie pentru a-i ține la curent cu situația sa personală și pentru a le relata cum decurge lucrarea Domnului în Roma. Fiind conștient și de persecuția cu care se confruntau zilnic credincioșii din Ffilipi, a adăugat un cuvânt de încurajare: ei trebuie să rămână fermi în mărturia lor și să continue pe calea credinței în ciuda adversităților. De asemenea, el le-a dat câteva sfaturi practice despre cum să păstreze Adunarea în siguranță față de eforturile dușmanului de a o distruge prin conflicte interne.

Epistola către Filipeni (1) (B. Anstey)

Capitolul 1

Locuri din Biblie: Filipeni 1

Așa cum am menționat în Introducere, în numeroasele referiri ale lui Pavel la el însuși vedem un om absorbit de subiectul său și bucurându-se în circumstanțele sale. Aceasta este viața creștină normală și ... mai multaceasta ar trebui să fie și experiența fiecărui creștin credincios. În primul capitol îl vedem pe Hristos în fața sufletului lui Pavel ca fiind Cel care este conținutul întregii sale vieți.