Versete călăuzitoare: Romani 5.12-21
Până la capitolul 5 ne este prezentată Evanghelia în legătură cu păcatele noastre. Fărădelegile noastre au stat în atenţia noastră şi noi am descoperit pe ce cale Dumnezeu ne-a îndreptăţit cu privire la ele şi ne-a făcut să avem parte de favoarea Lui. Însă în legătură cu starea noastră decăzută a trebuit rezolvat mai mult decât numai această întrebare. Mai era o întrebare, pe care noi o putem numi întrebarea familiilor sau a generaţiilor.
Vers. 12
Romani 5.12: De aceea, după cum printr-un singur om păcatul a intrat în lume, şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toţi au păcătuit; …
Capul generaţiei noastre este Adam, şi anume în starea lui decăzută. Căci abia după căderea în păcat el a născut fii şi fiice. Căderea lui a avut loc printr-o singură faptă păcătoasă, însă această faptă a dat naştere la o stare de păcat care a pătruns toată fiinţa lui. Prin aceasta s-a schimbat predispoziţia lui spirituală aşa de radical, că ea a avut influenţă şi asupra generaţiilor care au urmat după el. El a putut naşte copii numai „după asemănarea lui, după chipul lui” (Geneza 5.3) – asemănarea şi chipul unui om decăzut. O moştenire ereditară de felul acesta este o realitate înfiorătoare, şi Scriptura confirmă aceasta. Oferă Dumnezeu cu Evanghelia şi un antidot împotriva acestei suflări otrăvite, care s-a răspândit peste generaţia de oameni? Are El o soluţie pentru problema naturii din care rezultă faptele păcătoase – pentru problema rădăcinii care dă la iveală aceste roade dezgustătoare? Antidotul pentru problema roadelor l-am studiat deja în primele capitole.
El are un antidot. Rezolvarea acestei probleme a avut deja loc. Începând cu Romani 5.12 sunt prezentate rezultatele a ceea ce Dumnezeu a făcut în această privinţă. Aici nu este descris cu multe cuvinte ceea ce a făcut El, cu toate că se deduce clar din acestea. Recunoaştem că pasajul este puţin greoi, şi cuvintele puţine contribuie la această greutate de înţelegere. Ea este mărită şi prin aceea că unele cuvinte sunt redate deficitar în unele traduceri. O a treia greutate rezultă din aceea că această parte a problemei păcatului este prea des trecută cu vederea, şi acolo unde are loc aceasta ne cufundăm în ape pe care nu le cunoaştem şi pierdem terenul de sub picioare.
Mai întâi vrem să observăm că versetele 13-17 sunt o intercalare. Pentru ca aceasta să fie uşor de recunoscut ele au fost introduse în paranteze în diferite traduceri. Ca să se înţeleagă sensul citim de la versetul 12 până la versetul 18. Vedem apoi că întreg conţinutul pasajului este în contrast cu un om care a păcătuit şi a atras şi pe alţii în urmările fărădelegii lui, şi cu un Altul, care a înfăptuit dreptatea şi a adus pe alţii sub efectele binecuvântate ale acesteia. Întreg pasajul accentuează contrastul mare între Adam, pe de o parte, şi Hristos, pe de altă parte. Dacă Adam stă ca şi cap al unei generaţii decăzute, supusă morţii şi condamnării, vedem în Hristos Capul unei generaţii noi, care stă în dreptate şi viaţă.
Ceea ce Dumnezeu a făcut putem de aceea să parafrazăm în felul următor: El a realizat în Domnul Isus Hristos un Cap nou pentru oameni. Înainte ca El să ocupe formal locul ca şi Cap, El a realizat o dreptate desăvârşită prin ascultare până în moarte. Pe baza morţii Sale şi a învierii Sale cei care cred nu mai stau în legătură cu Adam, ci cu Hristos. Ei sunt, ca să zicem aşa, altoiţi în Hristos. Ei nu mai sunt în Adam, ci „în Hristos”. Aceasta este realitatea de bază, care este prezentată în pasajul nostru şi ale cărei urmări minunate sunt dezbătute.
Vers. 18
Romani 5.18: … deci, după cum printr-o singură greşeală a venit judecată către toţi oamenii spre condamnare, tot astfel, printr-o singură dreptate împlinită, consecinţele au fost către toţi oamenii spre o îndreptăţire a vieţii.
Să privim încă o dată la versetele din Romani 5.12,18 şi 19, în mod deosebit la versetul 18. Expresia „către toţi oamenii” este în ambele cazuri traducerea mai bună decât „peste toţi oamenii” sau „pentru toţi oamenii”, căci prepoziţia arată aici direcţia. Contrastul constă între greşeala lui Adam, cu urmarea că condamnarea ameninţa pe toţi oamenii, şi dreptatea lui Hristos, pe care El a realizat-o prin moartea Sa, cu urmarea că pentru toţi oamenii a fost deschisă uşa spre o îndreptăţire a vieţii.
Dacă mai medităm un moment în linişte la aceasta, probabil noi înşine vom remarca că – cu toate că toţi oamenii au ajuns sub condamnare – nicidecum nu toţi ajung la îndreptăţire. Şi aşa este, căci versetul 18 constată numai direcţia generală a acţiunilor respective, şi este adevărat că moartea lui Hristos este pentru toţi conform planului lui Dumnezeu.
Vers. 19
Romani 5.19: Pentru că, după cum prin neascultarea unui singur om cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa prin ascultarea Unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi.
Versetul următor descrie rezultatele efective ale neascultării lui Adam precum şi ale ascultării lui Hristos, şi numai „cei mulţi” sunt în câmpul vizual.
Prin expresia „cei mulţi” înţelegem pe aceia, şi numai pe aceia, care aparţin capului respectiv. În cazul lui Adam „cei mulţi” cuprinde desigur pe toţi oamenii naturali, căci prin natura noastră noi toţi aparţinem neamului lui. Dar când este vorba de Hristos, atunci nu toţi oamenii aparţin neamului Lui, ci numai cei care cred. Prin neascultarea lui Adam toţi oamenii au devenit păcătoşi. Însă toţi cei care cred au devenit drepţi prin ascultarea lui Hristos, care a dus până în moarte.
În cele trei versete pe care le studiem avem deci această succesiune. Pe de o parte: omul Adam, o încălcare, toţi oamenii în poziţia de păcătoşi, toţi păcătuiesc, drept urmare toţi sunt sub moarte şi condamnare. Pe de altă parte: Omul Hristos, o dreptate în ascultare până în moarte, aceia, al căror Cap este El, au fost aşezaţi în poziţia de drepţi în îndreptăţirea vieţii.
Vers. 13
Romani 5.13: … (deoarece, până la Lege, era păcat în lume; dar păcatul nu se socoteşte când nu este lege;
Să luăm acum seama la cele cinci versete intercalate. Primele două întâmpină o greutate, care ar putea apare la aceia care erau foarte familiarizaţi cu Legea. Adam a păcătuit împotriva unei porunci clare. De aceea păcatul lui era o încălcare. După aceea au trecut aproximativ 2500 de ani, până când Legea a fost dată lui Moise, deci a devenit posibil ca ea să fie încălcată. Între aceste două momente nu era nici o încălcare, căci nu era nici o lege, care ar fi putut fi încălcată.
Vers. 14
Romani 5.14: … dar moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar peste cei care nu păcătuiseră după asemănarea încălcării lui Adam, care este o imagine a Celui care avea să vină.
Şi cu toate acestea păcatul se întâlnea pretutindeni, aceasta s-a arătat prin aceea că moartea domnea pretutindeni. Diferenţa practică constă în aceea că păcatul nu este „socotit”, dacă nu este nici o lege: aceasta înseamnă, el nu ne va fi socotit în acelaşi fel. Numai aceia care au cunoscut Legea, vor fi judecaţi după Lege, aşa cum am văzut în Romani 2.
Vers. 15
Romani 5.15: Nu este greşeala ca şi darul de har? Pentru că, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au murit, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu şi darul în har, care este al unui singur Om, Isus Hristos, au prisosit pentru cei mulţi.
Presupunând toate acestea, rămâne totuşi adevărat că păcatul şi moartea au domnit pe plan mondial. Toţi urmaşii lui Adam sunt incluşi în căderea lui în păcat. Deoarece aceasta este aşa, în versetele din Romani 5.15-17 este tratată diferenţa între Adam şi Hristos. Fiecare verset conţine o particularitate, însă gândul principal este exprimat la începutul versetului 15, şi anume că darul de har gratis în Hristos nicidecum nu este mai prejos de încălcarea lui Adam, ci realmente este mai presus de ea.
În versetul 15 se spune de două ori „cei mulţi”, la fel cum am găsit şi în Romani 5.19. Şi aici este vorba de familii de oameni, care sunt văzute sub capul fiecăreia din ele, fie că este Adam sau Hristos. Primul a adus moartea peste toţi aceia al căror cap este el, şi aceasta înseamnă realmente peste toţi oamenii, fără excepţie. Isus Hristos a adus harul lui Dumnezeu şi darul de har gratis pentru mulţi, care stau sub El ca şi neam, aceştia sunt toţi cei care cred.
Vers. 16
Romani 5.16: Şi nu este darul ca printr-unul singur care a păcătuit? Pentru că judecata a fost din unul singur spre condamnare, iar darul de har este din multe greşeli, spre îndreptăţire.
Versetul 16 arată contrastul dintre condamnare şi îndreptăţire. În privinţa aceasta darul este mai presus de păcat. Condamnarea a venit printr-un singur păcat. Îndreptăţirea a fost lucrată triumfător prin har, în ciuda tuturor încălcărilor.
Vers. 17
Romani 5.17: Pentru că, dacă prin greşeala unuia singur, moartea a domnit printr-unul singur, cu atât mai mult cei care primesc plinătatea harului şi a darului dreptăţii vor domni în viaţă printr-Unul singur, Isus Hristos);
Un alt contrast întâlnim în Romani 5.17. Condamnarea şi îndreptăţirea din versetul anterior le-am putea numi urmări imediate. Fiecare, care vine sub capul familiei lui Adam, stă imediat şi sub condamnare. Fiecare, care vine sub Capul familiei lui Hristos, primeşte imediat îndreptăţirea. Dar care este rezultatul final în fiecare caz? Rezultatul final al păcatului lui Adam era domnia atotcuprinzătoare a morţii asupra urmaşilor lui. Rezultatul final al lucrării dreptăţii, pe care a înfăptuit-o Hristos, aduce tuturor alor Săi harul care se revarsă şi ca dar liber aduce dreptatea, aşa că ei pot domni în viaţă. Nu numai că viaţa va domni, ci noi vom domni în viaţă. Ce realitate uimitoare! Nu ne miră că acest har gratis depăşeşte încălcările, aşa cum spune versetul 17.
Vers. 20
Romani 5.20: Dar Legea a intervenit, ca să prisosească greşeala; dar unde păcatul a prisosit, harul a prisosit şi mai mult, …
Versetele din Romani 5.20 şi 21 repetă şi rezumă ceea ce tocmai am văzut. Legea a fost adăugată ca să descopere pe deplin păcatul omului. Păcat a existat în toate timpurile, dar abia cu Legea a ieşit la iveală ca încălcare reală, şi încălcarea, care a fost pusă categoric ca vină asupra omului, a prisosit. După un anumit timp Legea a fost urmată de harul care ne-a fost adus în Hristos. De aceea putem deosebi trei trepte. Prima este epoca dinainte de Lege, în care era păcat, dar nu în caracterul de încălcare. În al doilea rând timpul Legii, când păcatul a devenit nespus de mare, da, ca şi cum ar fi ajuns pe vârful munţilor Himalaia. În al treilea rând introducerea harului prin Hristos – un har care a crescut asemenea unui fluviu puternic, peste munţii păcatului omenesc.
Vers. 21
Romani 5.21: … pentru ca, după cum păcatul a domnit în moarte, tot aşa şi harul să domnească prin dreptate spre viaţa eternă, prin Isus Hristos, Domnul nostru.
În Evanghelie harul nu numai se revarsă, ci el domneşte. Noi, cei care am crezut, am ajuns sub influenţa binefăcătoare a harului. Acest har domneşte prin dreptate, aşa cum şi crucea era în primul rând o lucrare a dreptăţii. Şi ţelul minunat şi împlinirea tuturor este viaţa veşnică. Aici începe să se deschidă înaintea noastră priveliştea nemărginită a veşniciei. Noi privim fluviul harului. Vedem canalul dreptăţii – pregătit prin lucrarea de pe cruce -, în care curge harul. Şi în final vedem oceanul nemărginit al vieţii veşnice, în care el se revarsă.
Şi toate sunt „prin Isus Hristos, Domnul nostru”. Toate au fost lucrate de El. El este Capul, căruia noi ca şi credincioşi Îi suntem supuşi, şi drept urmare este Izvorul din care curg toate aceste binecuvântări spre noi. Că noi avem parte de ele îşi are motivul în aceea că noi suntem în viaţa Lui. Îndreptăţirea noastră este o îndreptăţire a vieţii, căci în Hristos noi avem o viaţă care exclude orice posibilitate de condamnare – o viaţă în care noi nu numai am fost declaraţi liberi de toate încălcările noastre, ci noi am fost şi scoşi din poziţia de păcătoşi, în care eram odinioară, când era legaţi cu Adam.
Tradus de la: Das Problem der Sünde (1)
Din Grundzüge des Neuen Testamentes, pag. 31–36
Cu aprobarea amabilă a editurii CSV-Verlages, www.csv-verlag.de
Versetele biblice au fost introduse de SoundWords.
Traducere: Ion Simionescu