Într-adevăr noi nu suntem chemaţi să aducem în ordine încurcătura din mărturia creştină, însă suntem chemaţi să ne corectăm pe noi înşine cu privire la această mărturie. Apostolul Pavel descrie abaterea în mărturia creştină ca fiind aşa de confuză, că numai Domnul este Cel care poate spune cine este corect şi cine nu este. Pavel continuă şi spune că responsabilitatea noastră în toată chestiunea constă în a ne separa de ceea ce ştim că este fals şi incompatibil cu adevărul Scripturii: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!” (2. Timotei 2.19).

Ca să ilustreze acest punct important, el foloseşte imaginea unei „case mari”, care descrie starea de încurcătură din creştinism: în casă este un amestec de vase „de aur şi de argint” (credincioşii adevăraţi) şi vase „de lemn şi de pământ” (mărturisitorii falşi); unele vase sunt „spre onoare” şi altele „spre dezonoare”. Dacă un creştin trebuie să fie un vas „sfinţit”, care este spre onoare şi capabil „pentru orice lucrare bună”, la care Stăpânul l-a chemat, el trebuie să treacă prin exerciţii, să se cureţe pe sine însuşi, prin aceea că se desparte de acele vase care sunt amestecate cu starea de dezordine. Pavel scrie: „Deci, dacă cineva se va curăţa pe sine însuşi de acestea, va fi un vas spre onoare, sfinţit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună” (2. Timotei 2.21). De aceea chemarea Domnului este adresată individual fiecărui creştin care este legat cu încurcătura din „casa mare”, ca el să se despartă de încurcătură. Într-adevăr noi nu putem părăsi „casa mare” (căci aceasta ar însemna să se renunţe total la mărturia creştină), însă noi putem şi trebuie să ne despărţim de dezordinea din casă. Vezi şi 2. Corinteni 6.14-18 „(14) Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi; pentru că ce legătură este între dreptate şi fărădelege sau ce comuniune are lumina cu întunericul? (15) şi ce înţelegere are Hristos cu Belial sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (16) Şi ce înţelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? Pentru că voi sunteţi un templu al Dumnezeului celui viu, după cum a spus Dumnezeu: „Voi locui în ei şi voi umbla între ei; şi voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu“. (17) De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi fiţi despărţiţi“, spune Domnul; şi „nu atingeţi ce este necurat, şi Eu vă voi primi; (18) şi vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice“, spune Domnul Cel Atotputernic.“; 2. Timotei 3.5 „având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea: depărtează-te şi de aceştia!“; Romani 16.17 „Dar vă îndemn, fraţilor, să luaţi seama la cei care fac dezbinări şi prilejuri de poticnire împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o; şi depărtaţi-vă de ei.“; Apocalipsa 18.4 „Şi am auzit un alt glas din cer, spunând: „Ieşiţi din ea, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi păcatelor ei şi să nu primiţi din plăgile ei,“.

Pentru ce să ne separăm?

Probabil cineva va întreba: „Pentru ce separarea este aşa de importantă?” Răspunsul simplu este: „Deoarece noi ne putem întina prin legăturile noastre şi realmente ne întinăm!” Cei mai mulţi creştini gândesc că ei se pot uni cu toţi cu care ei vor, şi că ei nu sunt afectaţi de întinare. Însă Biblia învaţă că noi suntem influenţaţi de aceia cu care suntem în legătură: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (1. Corinteni 15.33; 1. Timotei 5.22 „Nu-ţi pune mâinile în grabă peste nimeni, nici nu te face părtaş la păcatele altora. Pe tine însuţi păstrează-te curat.“; Hagai 2.10-14 „(10) În ziua a douăzeci şi patra a lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a fost prin profetul Hagai, (11) zicând: Aşa zice Domnul oştirilor: „Întreabă acum pe preoţi despre lege, (12) zicând: «Dacă cineva poartă carne sfântă în poala hainei lui şi atinge cu poala sa pâine, sau mâncare gătită, sau vin, sau untdelemn, sau orice hrană, va deveni aceasta sfântă?»“Şi preoţii au răspuns şi au zis: „Nu“. (13) Şi Hagai a zis: „Dacă cineva care este necurat printr-un trup mort atinge vreuna din acestea, va deveni aceasta necurată?“ Şi preoţii au răspuns şi au zis: „Va fi necurată“. (14) Atunci Hagai a răspuns şi a zis: „Aşa este poporul acesta şi aşa este naţiunea aceasta înaintea Mea“, zice Domnul, „şi aşa este orice lucrare a mâinilor lor; şi ceea ce ei aduc acolo este necurat!“; Deuteronomul 7.1-4 „(1) Când te va aduce Domnul Dumnezeul tău în ţara în care intri, ca s-o stăpâneşti, şi va da afară dinaintea ta multe naţiuni: pe hetiţi şi pe ghirgasiţi şi pe amoriţi şi pe canaaniţi şi pe fereziţi şi pe heviţi şi pe iebusiţi, şapte naţiuni mai mari şi mai tari decât tine, (2) şi când ţi le va da Domnul Dumnezeul tău înaintea ta şi le vei bate, atunci să le nimiceşti cu desăvârşire: să nu faci legământ cu ele şi să nu te înduri de ele. (3) Şi să nu te încuscreşti cu ele; să nu dai pe fiica ta fiului său şi să nu iei pe fiica lui pentru fiul tău; (4) pentru că ele ar abate pe fiul tău de la a Mă urma şi ar sluji altor dumnezei; şi mânia Domnului s-ar aprinde împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.“; Iosua 23.11-13 „(11) Deci luaţi seama bine la sufletele voastre, ca să iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru. (12) Pentru că, dacă veţi da înapoi în vreun fel şi vă veţi alipi de rămăşiţa acestor naţiuni, de cele care rămân printre voi, şi vă veţi căsători cu ele şi veţi intra la ele şi ele la voi, (13) să ştiţi hotărât că Domnul Dumnezeul vostru nu va mai alunga aceste naţiuni dinaintea voastră şi vă vor fi laţuri şi curse şi bice în coastele voastre şi spini în ochii voştri, până veţi pieri din această ţară bună pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul vostru.“; 1. Corinteni 1.1-8, şi alte locuri). Suntem conştienţi că aceasta nu este o temă plăcută pentru creştinii de astăzi, dar Dumnezeu ne-a spus aceste lucruri, pentru ca noi să rămânem păziţi de influenţele subtile stricătoare ale vrăjmaşului sufletelor noastre (satan). Lucrurile, pe care Dumnezeu le-a spus în Cuvântul Său, sunt spre binele nostru şi nu pentru că El vrea să ne jefuiască de bucuria noastră. El ne iubeşte şi Se îngrijeşte de noi şi ştie ce este cel mai bine pentru noi. Şi să ne gândim că noi niciodată nu suntem mai înţelepţi decât Cuvântul lui Dumnezeu.

Trei feluri de rău, care predomină în creştinătate

Biblia arată că creştinul trebuie să se despartă de trei feluri de rău, deoarece legătura cu aceste lucruri ne influenţează şi ne murdăreşte. Ele sunt:

• Răul moral: Un exemplu pentru acesta se găseşte în problema care exista în Corint, unde ei aveau o persoană imorală în mijlocul lor. Ca şi grupă de creştini, care erau legaţi cu o persoană rea din mijlocul lor, ei erau în pericol să fie „dospiţi” prin păcatul acestei persoane. Apostolul le spune: „Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Îndepărtaţi aluatul vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă” (1. Corinteni 5.6,7). Ei trebuiau să se despartă de rău, prin aceea că ei excludeau această persoană păcătoasă (1. Corinteni 5.11-13 „(11) Dar acum v-am scris să nu vă însoţiţi cu vreunul care, numit frate, este curvar, sau lacom de bani, sau idolatru, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu unul ca acesta nici măcar să nu mâncaţi. (12) Pentru că ce am eu să-i judec pe cei de afară? Nu-i judecaţi voi pe cei dinăuntru? (13) Dar pe cei de afară îi judecă Dumnezeu. Înlăturaţi pe cel rău dintre voi înşivă!“). Dacă ei permiteau răul în mijlocul lor, aceasta va face ca moralul celorlalţi să devină insensibil, şi de asemenea şi aceştia ar fi putut cădea în imoralitate.
  
  Dacă corintenii ar fi rămas în legătură cu păcatul (prin aceea că îl lăsau cu indiferenţă nejudecat), ei ca şi grupă ar fi fost vinovaţi de acest păcat, cu toate că ei personal nu l-au înfăptuit! Să comparăm cu păcatul lui Acan. Când el a păcătuit, Domnul a spus: „Israel a păcătuit” (Iosua 7.1,11). Cu toate că numai un singur om şi familia lui au săvârşit nedreptatea, Domnul a acuzat întreg Israelul de vină, deoarece ei erau legaţi cu el.[1]

• Răul doctrinar: Un exemplu pentru acesta este „aleasa doamnă” din epistola a doua a lui Ioan. Ea a fost atenţionată cu privire la primirea în casă a unei persoane, care ar veni la ea, care nu rămâne în învăţătura lui Hristos; ea nu avea voie nici măcar s-o salute, căci prin aceasta ea ar fi luat parte la răul acestei persoane. Apostolul Ioan spune: „Dacă vine cineva la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, nu-l primiţi în casă şi nu-l salutaţi. Pentru că cine-l salută se face părtaş cu lucrările lui rele” (2Ioan 10-11). Observă: dacă ea ar fi salutat o astfel de persoană sau ar fi primit-o, ea ar fi luat parte la învăţătura rea a acestei persoane, cu toate că „aleasa doamnă” nu susţinea învăţătura rea a acestei persoane! Deci responsabilitatea femeii consta în a se ţine departe de astfel de învăţături greşite, şi aceasta ar trebui să aibă loc prin separare.
  
  Galatenii sunt un alt exemplu. Între ei au venit învăţători care căutau să-i iudaizeze, prin aceea că ei îi învăţau că ei ar fi trebuit să ţină Legea. Apostolul Pavel spune galatenilor: „Voi alergaţi bine; cine va oprit ca să nu ascultaţi de adevăr? Convingerea aceasta nu vine de la Cel care vă cheamă. Puţin aluat dospeşte toată plămădeala” (Galateni 5.7-9). Vedem aici că această învăţătură rătăcitoare avea la galateni acelaşi efect de dospire ca persoana imorală între corinteni (1. Corinteni 5.6,7 „(6) Lauda voastră nu este bună. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? (7) Îndepărtaţi aluatul vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, după cum voi sunteţi fără aluat. Pentru că şi paştele nostru, Hristos, a fost jertfit;“). Ei au fost dospiţi de învăţăturile iudaizante, cu care ei stăteau în legătură.
  
  De asemenea unii corinteni au primit învăţături false despre înviere. Apostolul Pavel a pus aceasta în legătură cu legătura lor cu anumiţi învăţători, care erau în rătăcire cu privire la învăţătură. El i-a atenţionat, că ei toţi vor fi infectaţi de aceasta, dacă ei în continuare ar fi avut legături cu aceşti învăţători: „Nu vă amăgiţi: Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune!” (1. Corinteni 15.33). […]
  
  
• Răul religios: Acelaşi principiu este valabil şi pentru răul religios şi dezordinea religioasă (de exemplu clericalismul – diferenţierea între clerici şi laici).[2] Dacă ne legăm cu o anumită părtăşie de creştini, care învaţă lucruri care nu corespund Cuvântului lui Dumnezeu – indiferent dacă noi înşine aprobăm sau nu ceea ce practică ei – noi suntem identificaţi cu ei. Principiul acesta îl prezintă apostolul Pavel clar în 1. Corinteni 10.14-22. El arată acolo că există principiul identificării – fie că este vorba de creştinism, de iudaism sau de păgânism. În orice caz participarea la o ceremonie religioasă este expresia părtăşiei cu tot ce stă înapoia ei.[3]

Cu privire la creştinism Pavel spune:

• 1. Corinteni 10.16: Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea comuniunea cu trupul lui Hristos?

Din aceasta rezultă clar: actul de frângere a pâinii (participarea la Cina Domnului) este expresia părtăşiei noastre cu aceia cu care noi frângem pâinea.

Cu privire la Israel, Pavel spune, că există acelaşi principiu, spunând:

• 1. Corinteni 10.18: Uitaţi-vă la Israelul după carne: cei care mănâncă jertfele, nu sunt ei părtaşi cu altarul?

Unul, care lua parte la jertfa de pe altar, pe care ea era adusă, era identificat cu tot ce reprezenta altarul.

Şi apostolul arată că acelaşi principiu este valabil şi pentru serviciile idolatre din păgânism:

• 1. Corinteni 10.20: Dar ceea ce jertfesc naţiunile, jertfesc demonilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi părtaşi cu demonii.

În cazul acesta aceia care au luat parte la „paharul demonilor” erau în părtăşie cu demonii.

Deci este o realitate: dacă noi luăm parte într-o anumită grupă religioasă, noi ne identificăm cu tot ce are loc acolo! Dacă ei au o învăţătură rea, noi suntem în părtăşie cu ea. Dacă ei practică un serviciu divin nebiblic, noi suntem în părtăşie cu acesta. Şi Dumnezeu nu doreşte ca poporul Lui să fie în părtăşie cu o învăţătură sau practică rea (2. Corinteni 6.14-18 „(14) Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi; pentru că ce legătură este între dreptate şi fărădelege sau ce comuniune are lumina cu întunericul? (15) şi ce înţelegere are Hristos cu Belial sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (16) Şi ce înţelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? Pentru că voi sunteţi un templu al Dumnezeului celui viu, după cum a spus Dumnezeu: „Voi locui în ei şi voi umbla între ei; şi voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu“. (17) De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi fiţi despărţiţi“, spune Domnul; şi „nu atingeţi ce este necurat, şi Eu vă voi primi; (18) şi vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice“, spune Domnul Cel Atotputernic.“). De aceea apostolul Pavel spune că noi, atunci când în casa lui Dumnezeu evoluează dezordinea religioasă, trebuie să ne „curăţim” de aceste lucruri, prin aceea că ne separăm de ele (2. Timotei 2.20,21 „(20) Dar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre onoare şi altele spre dezonoare. (21) Deci, dacă cineva se va curăţi pe sine însuşi de acestea, va fi un vas spre onoare, sfinţit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună.“).

O rămăşiţă de iudei care a părăsit Babilonul

Vechiul Testament ne oferă o ilustrare a acestui exerciţiu de separare de dezordinea religioasă. Dacă urmărim istoria copiilor lui Israel prin cărţile Împăraţilor şi a Cronicilor, vedem: după ce ei au introdus în ţara făgăduită serviciul divin dat lor de Dumnezeu, treptat ei s-au îndepărtat de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au introdus lucruri care nu le-au fost poruncite de Dumnezeu (de exemplu 1. Împăraţi 11.7,8 „(7) Atunci Solomon a construit o înălţime lui Chemoş, urâciunea Moabului, pe dealul care este în faţa Ierusalimului, şi lui Moloh, urâciunea fiilor lui Amon. (8) Şi la fel a făcut pentru toate soţiile lui străine, care ardeau tămâie şi jertfeau dumnezeilor lor.“; 2. Împăraţi 16.10-18). Prin neascultarea lor şi prin eşuarea lor în a se bizui pe Domnul, treptat ei au pierdut ţara în favoarea vrăjmaşilor, până când în cele din urmă au venit babilonienii şi i-au dus de acolo complet în captivitate. Ei au fost preluaţi în sistemul imens al Babilonului (ceea ce înseamnă „încurcătură”). Multe vase din Templu au fost luate şi introduse în păgânismul Babilonului. Când copiii lui Israel au stat în această ţară a încurcăturii religioase, în Babilon, nu a mai rămas nici o urmă din închinarea dată lor de Dumnezeu. Vasele serviciului divin al lor erau acolo (compară cu Daniel 1.2; 5.2,5 „(1:2) Şi Domnul a dat în mâna lui pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi parte din vasele casei lui Dumnezeu; şi el le-a dus în ţara Şinear, în casa dumnezeului său; şi a dus vasele în casa vistieriei dumnezeului său.“ „(5:2) Pe când gusta vinul, Belşaţar a poruncit să se aducă vasele de aur şi de argint pe care le luase Nebucadneţar, tatăl său, din templul care era la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai-marii săi, soţiile sale şi concubinele sale.“ „(5:5) În clipa aceea au apărut nişte degete de mână de om şi au scris în faţa lămpii, pe tencuiala zidului palatului împăratului; şi împăratul a văzut partea mâinii care scria.“), însă ei toţi erau amestecaţi cu acest sistem uriaş, care nu era de la Dumnezeu. Ce tablou trist al eşecului.

În acest tablou trist ar trebui să vedem un context cu istoria Bisericii. Nu la mult timp după ce Dumnezeu a întemeiat Biserica în simplitatea serviciului divin creştin, şi aici a avut loc o întoarcere de la Cuvântul lui Dumnezeu. Nu a durat mult până când decăderea şi eşecul, despre care am vorbit, au venit peste mărturia creştină. Drept urmare şi Biserica a fost atrasă în încurcătura religioasă care caracterizează Babilonul. Abaterea este astăzi aşa de mare, că aproape nu se mai recunoaşte creştinismul biblic adevărat în mijlocul accesoriilor străine, care sunt legate cu Numele lui Hristos. Ce mărturie tristă a decăderii în locul unde ar trebui administrat cel mai mare adevăr, care a fost făcut cunoscut vreodată omului!

După ce copiii lui Israel au stat şaptezeci de ani în Babilon, la unii dintre ei a fost exerciţiul, (ca prin decretul împăratului persan Cirus) să se întoarcă la Ierusalim, locul de închinare dat de Dumnezeu lui Israel (Ezra 1). Atunci pe ei îi interesa să se închine Domnului într-un fel şi în locul pe care Dumnezeu l-a rânduit iniţial. Astfel Iosua şi Zerubabel (şi mai târziu Ezra şi Neemia) împreună cu câteva mii de iudei au părăsit Babilonul. Întoarcerea la Ierusalim însemna părăsirea Babilonului (sau să se despartă de Babilon). Să părăseşti Babilonul însemna să părăsească pe mulţi din fraţii lor, care nu şi-au făcut gânduri pentru părăsirea încurcăturii care domnea în ţara aceasta. Contextul este evident. Să părăseşti denominaţiunile creştine va însemna pentru noi acelaşi lucru, şi va însemna despărţire de credincioşi adevăraţi, care sunt mulţumiţi să fie în locul acela.

Citeşte şi: Şapte scuze, aduse deseori, ca să nu te desparţi de sistemele bisericeşti.

Tradus de la: Ein Aufruf zur Absonderung

Titlul original în engleză: „A Call to Separation“,
din God’s Order for Christians Meeting together for Worship and Ministry: The Biblical Answer to Church
Traditions, pag. 34–45
Christian Truth Publishing 1999

Traducere: Ion Simionescu

Vorheriger Teil Nächster Teil