Ceea ce este din lume nu este din Tatăl

Unde mănânci în seara asta? Unde îți petreci orele de după masă? Unde dormi în noaptea asta? Cel mai probabil acasă. Imaginează-ți că nu ai avea asta! Cu regret, există oameni care nu au un loc al lor, nu au un cămin. Ce binecuvântare să ai un cămin! „Acasă e cel mai frumos”, spunem noi când ne întoarcem acasă după o călătorie lungă.

Copiii simt aceasta adesea mult mai puternic decât adulții. Casa lor este locul lor protejat și familiar; acolo sunt tatăl și mama; acolo este bine (cel puțin în cazul ideal!).

Trebuie să ne gândim la aceasta când vorbim despre poziția noastră ca și creștini. Vedem cum Pavel vorbește despre acest subiect în epistola sa către Efeseni: el ne vede ca oameni care, în principiu, sunt deja mutați în locurile cerești în Hristos. Apostolul Ioan ilustrează poziția noastră dintr-o perspectivă puțin diferită: pe de o parte, el vorbește despre marea familie a copiilor lui Dumnezeu – copii care îl cunosc pe Tatăl și se bucură de căldura dragostei Lui și de dragostea reciprocă între ei– și, pe de altă parte, despre lume, sistemul rău, al cărui căpetenie este satan și în mijlocul căruia se află această familie a lui Dumnezeu. Mai mult decât în oricare altă carte a Bibliei, în scrierile lui Ioan găsim de nenumărate ori cuvântul „lume”. Merită să reflectăm mai profund asupra acestui subiect.

Ce ne spune Ioan

Există o diferență clară între învățătura pe care ne-o transmite Pavel în Epistola către Efeseni și scrierile lui Ioan.

La Pavel, accentul se pune pe poziția pe care o avem în cer:

• „binecuvântați cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Hristos” (Efeseni 1.3)
• „sfinți și fără pată înaintea Lui, în dragoste” (Efeseni 1.4)
• primiți de Tatăl ca fii (Efeseni 1.5 „El ne-a rânduit dinainte pentru înfiere, pentru Sine, prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,“)
• răscumpărați prin sângele lui Hristos și în posesia iertării păcatelor (Efeseni 1.7 „în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţiile harului Său,“)
• făcuți moștenitori (Efeseni 1.11 „în El, în care am şi primit o moştenire, fiind rânduiţi dinainte, după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale,“)
• „în Hristos” (Efeseni 1.13)
• „pecetluiți cu Duhul Sfânt” (Efeseni 1.13)
• așezați în locurile cerești în Hristos Isus (Efeseni 2.6 „şi ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în cele cereşti, în Hristos Isus,“)

Apostolul Ioan nu se preocupă însă atât de mult de locul pe care Dumnezeu ni l-a dat, ci scrie mai degrabă despre binecuvântările de care ne bucurăm în acest loc:

• comuniunea cu Tatăl și cu Fiul (1. Ioan 1.3 „ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi comuniune cu noi; şi comuniunea noastră este în adevăr cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.“)
• comuniune unii cu alții (1. Ioan 1.3,7 „ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi comuniune cu noi; şi comuniunea noastră este în adevăr cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.“ „Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El este în lumină, avem comuniune unii cu alţii şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat.“)
• dragostea Tatălui (1. Ioan 3.1 „Vedeţi ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu; şi suntem. De aceea nu ne cunoaşte lumea, pentru că nu L-a cunoscut pe El.“)
• dragostea între noi (1. Ioan 2.7-11 „(7) Preaiubiţilor, vă scriu nu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care aţi avut-o de la început. Porunca cea veche este Cuvântul pe care l-aţi auzit. (8) Din nou vă scriu o poruncă nouă, ceea ce este adevărat în El şi în voi; pentru că întunericul se duce şi lumina cea adevărată deja străluceşte. (9) Cine zice că este în lumină şi îl urăşte pe fratele său, este până acum în întuneric. (10) Cine îl iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi în el nu este prilej de poticnire. (11) Dar cine îl urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie unde merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.“)

Dragostea, lumina, bucuria și viața sunt cuvinte cheie în scrierile lui Ioan.

Un băiat coreean poate fi adoptat ca fiu de o familie și astfel a primit statutul de fiu în această familie. Dar copilul nu se poate bucura pe deplin de acest lucru decât după ce avionul a aterizat și este dus acasă de părinții lui adoptivi. Sunt două lucruri diferite: statutul (mai degrabă tema lui Pavel) și bucuria binecuvântărilor asociate cu acest statut (mai degrabă tema lui Ioan).

Stilul abstract

În plus, Ioan are un mod foarte deosebit de a prezenta lucrurile. El scrie, ca să spunem așa, în mod abstract. Așa cum noi spunem: copiii își iubesc părinții (acesta este un adevăr abstract, care este corect în general, chiar dacă în unele cazuri concrete poate să nu se aplice), la fel și Ioan scrie, de exemplu:

• 1. Ioan 3.6: Oricine rămâne în El nu păcătuiește.
• 1. Ioan 3.9: Oricine este născut din Dumnezeu nu practică păcatul.
• 1. Ioan 4.7: Oricine iubește este născut din Dumnezeu.

Acestea sunt afirmații abstracte, la fel ca afirmația de pe exteriorul unei doze de Vim: „Vim nu spumează și nu zgârie” – în timp ce conținutul este pudră uscată, care nu spumează deloc! Efectul normal al vieții lui Dumnezeu într-un credincios este însă că un astfel de om nu păcătuiește, că își iubește frații etc. Desigur, efectul noii vieți din noi poate fi împiedicat, dar Ioan nu vorbește direct despre asta.

Și la fel vorbește Ioan și despre relația creștinului credincios cu lumea. Este absolut normal să existe o contradicție absolută între creștinul credincios și lume. Așa cum într-o familie sănătoasă nu se întâmplă ca copiii să prefere străzile reci ale orașului în locul căldurii casei părintești, tot așa (conform argumentului apostolului) copiii lui Dumnezeu nu se pot simți niciodată cu adevărat „acasă” în lume. Tatăl ne-a dăruit o dragoste atât de mare, încât ne numește copiii Lui! Cum ar fi atunci posibil să ne întoarcem din nou spre lume? Lumea este un teritoriu străin, ostil. Nu este nevoie de un semn cu inscripția „Accesul interzis”, pentru că ce am mai căuta noi, care ne bucurăm de bogăția binecuvântărilor casei Tatălui, în lumea rece de afară?

Astfel, granița dintre lume și creștinul credincios este marcată clar: „Tot ce este în lume nu este din Tatăl” (1. Ioan 2.16). Aceasta este suficient. De îndată ce știm că ceva nu este de la Tatăl, acel ceva nu mai are nicio valoare pentru noi. Și de ce nu mai are nicio valoare pentru noi? Pentru că avem ceva mult mai bun. Acest mai bun este rezumat în 1. Ioan 1.3 „ce am văzut şi am auzit vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi comuniune cu noi; şi comuniunea noastră este în adevăr cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.“ în două puncte: comuniune cu Tatăl și cu Fiul și comuniune între noi.

1. Comuniunea cu Tatăl și cu Fiul

Pentru a înțelege cu adevărat ce binecuvântare mare avem, este bine să examinăm punct cu punct ce înseamnă comuniunea cu Tatăl și cu Fiul. În acest sens, ne aflăm, ca să spunem așa, la marginea unui ocean nemăsurat de mare, pentru că cine poate măsura adâncimea acestei expresii? Dar să încercăm totuși să înțelegem măcar puțin din ea:

1. „Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu” (Ioan 1.18). Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l luăm în considerare. Din noi înșine nu știm nimic despre Dumnezeu; suntem dependenți în totalitate de revelația divină.

2. În creație, Dumnezeu Și-a revelat „eterna Sa putere și divinitate” (Romani 1.20). Aceasta nu este esența Lui; în creație nu găsim mărturie despre dragostea și sfințenia lui Dumnezeu. Dar recunoaștem în ea urmele puterii Sale divine de Creator și ale măreției Sale.

3. Esența lui Dumnezeu este revelată pe deplin numai în Domnul Isus: „singurul Fiul, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1.18). „Acum este glorificat Fiul Omului și Dumnezeu este glorificat în El” (Ioan 13.31). Toate trăsăturile Ființei lui Dumnezeu sunt revelate pe deplin, toată gloria lor a fost revelată pe deplin în viața și moartea Fiului Omului. Tot ce știm despre Dumnezeu, știm prin Domnul Isus. El este „chipul lui Dumnezeu cel nevăzut” (Coloseni 1.15), „strălucirea gloriei Sale și întipărirea Ființei Sale [a lui Dumnezeu]” (Evrei 1.3), „lampa” care face să strălucească gloria lui Dumnezeu în eternitate (Apocalipsa 21.23 „Şi cetatea nu are nevoie de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; pentru că a luminat-o gloria lui Dumnezeu şi lumina ei este Mielul.“).

4. Dar Domnul Isus nu numai că a revelat cine este Dumnezeu, ci mai ales El L-a revelat pe Tatăl. Cine altcineva ar putea face aceasta decât Fiul, care este în sânul Tatălui? Atât cuvintele Lui (Ioan 8.38 „Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, şi voi deci faceţi ceea ce aţi văzut la tatăl vostru“.“), cât și întreaga Lui ființă (Ioan 14.9 „Isus ·i-a spus: „De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl; şi cum spui tu: «Arată-ni-L pe Tatăl»?“) erau o revelare a Tatălui. El este cu adevărat „Fiul Tatălui” (2. Ioan 3).

   Trebuie să facem o distincție clară. În creștinătate, Tatăl este adesea asimilat fără gândire cu Dumnezeul trinitar: „Creatorul cerului și al pământului”. Dar faptul că Dumnezeu este Tată este ceva mult mai înalt. Aceasta ne duce mult dincolo de creație, către casa Tatălui, unde Tatăl și Fiul sunt împreună din eternitate într-o atmosferă de dragoste eternă (Ioan 17.24 „Tată, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie şi ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru că M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii.“). Este uimitor și totuși adevărat că noi, păcătoșii săraci din fire, putem arunca o privire asupra acestei relații intime. Din noi înșine nu știm absolut nimic despre Dumnezeu. În creație, Îl auzim doar șoptind încet – și cine ar putea atunci să înțeleagă „tunetul puterii Sale” (Iov 26.14)? Când suntem luminați de Duhul Sfânt, putem recunoaște ceva din gloria lui Dumnezeu în viața Domnului Isus. Dar atunci – și suntem noi conștienți de ceea ce înseamnă asta? – Tatăl ni se revelează! „Nimeni nu cunoaște pe Fiul, în afară de Tatăl; nici pe Tatăl nu-L cunoaște cineva, în afară de Fiul și de acela căruia Fiul vrea să i-L descopere” (Matei 11.27).

5. Dar nici asta nu este totul. Pentru că nu numai că Tatăl ne-a fost revelat, ci avem și comuniune cu Tatăl și cu Fiul. Nu numai că putem ști ceva despre dragostea Tatălui pentru Fiul, ci aceeași dragoste este valabilă și pentru noi! „Tu i-ai iubit așa cum M-ai iubit pe mine”, spune Domnul Isus în Ioan 17.23 „Eu în ei şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie făcuţi desăvârşiţi spre a fi una, ca să cunoască lumea că Tu M ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.“. Îți poți imagina asta? Este deja o minune că Dumnezeu ne-a iubit „când eram încă păcătoși” (Romani 5.8), dar aceasta merge mult mai departe: Dumnezeu ne iubește așa cum Îl iubește pe Fiul Său; El ne face părtași la dragostea Sa pentru Fiul Său. El „ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Sale” (Coloseni 1.13).

   Și cum Îl iubește Tatăl pe Fiul? Este adevărat că El L-a iubit când a urmat pe pământ o cale de ascultare desăvârșită (Matei 3.17 „şi iată un glas din ceruri spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea“.“), dar aici este mult mai mult. Pentru că Tatăl are un motiv foarte deosebit să-L iubească pe Fiul: „Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu îmi dau viața, ca din nou să o iau” (Ioan 10.17).

   Tatăl a văzut – ca să spunem în limbaj omenesc – pe Fiul umblând pe acest pământ. El a văzut cum Fiul a umblat prin lume în deplină dăruire față de El și, în cele din urmă, pe cruce, cu orice preț, da, pentru El Însuși, L-a glorificat pe Tatăl. Desigur, Domnul Isus a purtat și păcatele noastre pe Golgota și a fost făcut păcat pentru noi (1. Petru 2.24 „care a purtat El Însuşi păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale cărui răni aţi fost vindecaţi.“; 2. Corinteni 5.21 „Pe Cel care n-a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El.“), dar gloria Tatălui merge mult mai departe. Poți înțelege că Tatăl Îl iubește acum într-un mod cu totul deosebit? Și datorită acestui fapt, Domnul Isus a putut acum (în Ioan 17) să-L roage pe Tatăl să-I dea aceeași glorie, pe care El o avea la Tatăl înainte de întemeierea lumii (Ioan 17.5 „şi acum glorifică-Mă Tu, Tată, la Tine Însuţi, cu gloria pe care o aveam la Tine mai înainte de a fi lumea.“). El voia să o primească acum ca Om, pentru a putea împărtăși cu noi dragostea Tatălui în casa Tatălui.

   Un privilegiu minunat! Binecuvântări minunate pentru oameni mici ca noi, că primim un loc în camerele private ale Tatălui! Astfel, avem comuniune cu Fiul, bucurându-ne de dragostea Tatălui, și, în același timp, avem comuniune cu Tatăl, admirându-L pe Fiul Său. Tatăl Îl iubește pe Fiul, dar și noi L-am îndrăgit – chiar dacă dragostea noastră pentru El va fi, desigur, întotdeauna mult mai mică, dar, în principiu, avem comuniune cu Tatăl în privința aceasta. Căci aceasta este comuniunea: când două persoane au ceva care le interesează pe amândouă. Comuniunea cu Tatăl și Fiul este cea mai mare binecuvântare pe care am primit-o datorită lucrării pe care a împlinit-o Domnul Isus.

2. Comuniunea între noi

Există și un al doilea aspect: noi nu avem doar comuniune cu Tatăl și cu Fiul, ci și între noi (1. Ioan 1.7 „Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El este în lumină, avem comuniune unii cu alţii şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat.“). Ca și creștini credincioși, umblăm împreună în lumină (chiar dacă, cu regret, uneori ne întoarcem cu spatele la lumină!). Nu păstrăm pentru noi această binecuvântare minunată a comuniunii cu Tatăl și cu Fiul, ci: „Ceea ce am văzut și am auzit”, scrie apostolul, „vă vestim și vouă, ca și voi să aveți comuniune cu noi” (1. Ioan 1.3). Ca familie a lui Dumnezeu, nu aparținem împreună pentru că ne iubim și ne găsim drăguți, ci pentru că avem ceva în comun. Și ce avem în comun? Comuniunea cu Tatăl și cu Fiul! Aceasta ne ține împreună, pentru că ne bucurăm de ea împreună – și nu doar pentru noi înșine.

Mai este ceva: comuniunea cu Tatăl și cu Fiul și comuniunea între noi nu este ceva ce trebuie să așteptăm în viitor, când vom fi în cer. Ioan nu scrie despre aceasta în același sens ca Pavel, în sensul că, în principiu, o avem deja acum, dar că abia mai târziu va deveni pe deplin a noastră. Nu, el arată că putem participa deja pe deplin la ea, pentru că avem deja viața Fiului în noi. Trăim sub un cer deschis! Nu există distanță între Tatăl și noi. Deși suntem încă fizic pe pământ, putem experimenta deja toate aceste binecuvântări minunate în inimile noastre.

În lumina acestor lucruri, putem înțelege că Ioan, impresionat de toate aceste realități mărețe, pornește de la premisa că nu ne dorim altceva decât să experimentăm această comuniune. Tot ce este în afara acestui fapt este lumea. Ce ne mai interesează această lume? Ceea ce este din lume nu este din Tatăl! Din acest punct de vedere, trebuie să ne ocupăm acum de ceea ce apostolul Ioan are de spus despre relația noastră cu lumea.

Ce este în lume

Ce se întâmplă cu lumea, încât Ioan, inspirat de Duhul lui Dumnezeu, o vede ca pe un sistem rău, vrăjmaș lui Dumnezeu? Trebuie să ne întrebăm ce este în lume. Răspunsul poate fi dat foarte scurt! Un singur verset este suficient: „Tot ceea ce este în lume: pofta cărnii și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt din Tatăl, ci sunt din lume” (1. Ioan 2.16).

Noi înșine poate că nu am termina atât de repede descrierea a ceea ce este în lume. Dar Duhul Sfânt consideră că aceasta este suficient. El rezumă totul în câteva cuvinte: pofta cărni, pofta ochilor și trufia vieții.

1. Pofta cărnii

Acesta este primul aspect. Cuvântul „carne” nu este aici, evident, sinonim cu termenul „carne” folosit, de exemplu, în Romani 7.18 „Pentru că ştiu că în mine, adică în carnea mea, nu locuieşte nimic bun: pentru că voinţa este cu mine, dar înfăptuirea binelui, nu.“, unde se referă în general la natura noastră veche și păcătoasă. Căci și pofta ochilor și trufia vieții izvorăsc, în acest sens, din natura veche. Aici se referă, evident, la dorința de satisfacere a poftelor noastre trupești.

Nu trebuie să căutăm mult în lumea din jurul nostru pentru a recunoaște acest fenomen. Întreaga societate de consum, așa cum o cunoaștem astăzi, se bazează pe „poftele cărnii”. Scriu aceste rânduri cu puțin înainte de Sfântul Nicolae – și dacă ne gândim doar la cantitățile incredibile de ciocolată, dulciuri, prăjituri, băuturi și alte delicatese care vor fi vândute din nou în magazinele din luna următoare, este suficient pentru a înțelege că oamenii din societatea noastră prosperă de astăzi nu mai mănâncă pentru a se hrăni, ci ... Da, de ce de fapt? Pentru că are un gust atât de bun ... Și pentru că de Crăciun toată lumea face ceva special. Și pentru că ieri a fost ceva la televizor ... Și pentru că uneori vrei să-ți oferi ceva special ... Și ...

Sunt toate acestea păcat? Nu, în sine, nicidecum. „Ca fiecare om să mănânce și să bea și să vadă binele în toată truda lui, acesta este darul lui Dumnezeu” (Eclesiastul 3.13). Ceea ce este păcătos, însă, este „pofta cărnii”: este dorința noastră neobosită de a avea mereu mai mult, MAI MULT. Nu există uneori pericolul ca, în această privință, să devenim conform cu lumea?

Și nu abuzăm doar de nevoia noastră de a mânca. Și alte nevoi fizice (care nu sunt deloc greșite în sine) sunt abuzate în lume, și trebuie să fim foarte atenți să nu ne lăsăm purtați de val. Fiecare om are nevoie de odihnă și relaxare – dar trebuie oare să fie atât de luxos, așa cum ne sugerează ghidurile de călătorie strălucitoare și colorate? Nu poate fi ceva mai puțin? Sau ne lăsăm convinși de mesajele publicitare, care ne bombardează prin mass-media? În ceea ce privește nevoile sexuale, se pare că în lumea în care trăim nu mai există deloc rețineri. Tot ce îți place este permis, în căsătorie, înainte de căsătorie, în afara căsătoriei, cu parteneri de același sex sau de sex diferit. Alege ce vrei – atâta timp cât poți savura! Și, din nou, dorința noastră sexuală nu este deloc păcătoasă – dar devine păcat când o folosim pentru noi înșine și o facem în afara locului pe care Dumnezeu Însuși l-a destinat ca zonă protejată pentru aceasta: căsătoria.r

2. Pofta ochilor

Nu numai poftele trupești joacă un rol în lume. Există și alte pofte care joacă un rol în viața oamenilor din lume (și uneori chiar și a creștinilor!). Cât de avid speculează satan, căpetenia acestei lumi, cu pofta ochilor! Broșuri publicitare colorate cad în fiecare zi în teancuri groase în cutia poștală. Vitrinele luminate ne invită să cumpărăm. Spoturile publicitare ingenios concepute ne trezesc nevoile prin intermediul vederii. Totul este conceput pentru a ne impresiona ochii. De ce un om de afaceri îmbracă un costum de marcă bine croit, din trei piese, când merge la serviciu? Cu siguranță, pentru a face o impresie bună! De ce o secretară își alege cu grijă hainele și acordă atât de multă atenție machiajului potrivit? Răspunsul este același. Și am putea continua astfel. Suntem atât de obișnuiți să „ne uităm la înfățișare” (1. Samuel 16.7), încât aproape că nu mai putem face altfel. Sunt toate aceste lucruri păcat în sine? Nu, majoritatea nu sunt – dar dacă ne gândim puțin, ne dăm seama cât de sofisticat funcționează acest sistem lumesc ca o capcană, cu care satan își prinde victimele.

3. Trufia vieții

Ceea ce Dumnezeu detestă cel mai mult este mândria. Mândria înseamnă că omul uită cine este: un fir de praf mic și nesemnificativ pe acest glob, complet dependent de Dumnezeu. „Eu urăsc mândria și îngâmfarea și calea rea și gura înșelătoare” (Proverbele 8.13). Știm asta – dar ce pericol subtil este mândria! Putem fi aroganți fără să ne dăm seama măcar că suntem. Poate că știi povestea bărbatului care a spus: „Înainte eram teribil de îngâmfat, dar acum sunt cel mai modest om din tot orașul”. Desigur, aceasta este doar o relatare imaginară, dar arată foarte clar cât de greu este să îndepărtăm rădăcina aroganței din inimile noastre. Studentul strălucit, care promovează examenul cu brio; tehnicianul inteligent, care are un sfat pentru orice; omul de afaceri de succes; politicianul isteț; fata care știe că are o siluetă atrăgătoare; angajata harnică de la birou – pe scurt, cu toții suferim de acest fenomen. Lumea este plină de astfel de oameni! Și chiar și noi, ca și creștini credincioși, putem deveni mândri de ceea ce am făcut pentru Domnul, de cunoștințele noastre biblice, de poziția noastră spirituală ... Aceasta este atunci asemănarea perfectă cu lumea!

Ce este din lume ... ce este din Tatăl

Există o contradicție uriașă între lume, pe de o parte, și familia copiilor lui Dumnezeu, pe de altă parte. În lume domnește ura (Ioan 7.7; 15.18–19.24,25; 17.14; Tit 3.3 „Pentru că şi noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi diferitelor pofte şi plăceri, trăind în răutate şi în invidie, vrednici de a fi urâţi şi urându-ne unii pe alţii.“; 1. Ioan 2.9,11; 3.15; 4.20 „(2:9) Cine zice că este în lumină şi îl urăşte pe fratele său, este până acum în întuneric.“ „(2:11) Dar cine îl urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie unde merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.“ „(3:15) Oricine îl urăşte pe fratele său este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigaş nu are viaţă eternă rămânând în el.“ „(4:20) Dacă zice cineva: „Eu Îl iubesc pe Dumnezeu“, şi îl urăşte pe fratele său, este un mincinos; pentru că cine nu îl iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe care nu L-a văzut?“), în rândul copiilor lui Dumnezeu este dragostea (1. Ioan 2.10; 3.14 „(2:10) Cine îl iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi în el nu este prilej de poticnire.“ „(3:14) Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că îi iubim pe fraţi. Cine nu îl iubeşte pe fratele rămâne în moarte.“). În lume domnește moartea; în rândul copiilor lui Dumnezeu este viața (Ioan 5.24 „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă eternă şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.“; 1. Ioan 3.14 „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că îi iubim pe fraţi. Cine nu îl iubeşte pe fratele rămâne în moarte.“). În lume totul este întuneric: „Și aceasta este judecata: că lumina a venit în lume și oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Pentru că oricine face rău urăște lumina și nu vine la lumină, pentru ca faptele lui să nu fie condamnate.” (Ioan 3.19,20); dar copiii lui Dumnezeu umblă în lumină: „Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El este în lumină, avem comuniune unii cu alții și sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat” (1. Ioan 1.7). Vezi și Ioan 1.5; 8.12; 12.35,46 „(1:5) Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a cuprins-o.“ „(8:12) Isus deci le-a vorbit din nou, spunând: „Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“.“ „(12:35) Isus deci le-a spus: „Încă puţin timp este lumina printre voi. Umblaţi cât timp aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; şi cine umblă în întuneric nu ştie încotro merge.“ „(12:46) Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric;“; 1. Ioan 1.5; 2.9-11 „(1:5) Şi acesta este mesajul pe care l-am auzit de la El şi pe care vi-l vestim, că Dumnezeu este lumină şi în El nu este nicidecum întuneric.“ „(2:9) Cine zice că este în lumină şi îl urăşte pe fratele său, este până acum în întuneric. (2:10) Cine îl iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi în el nu este prilej de poticnire. (2:11) Dar cine îl urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie unde merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.“. „Lumea trece, și pofta ei, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne pentru eternitate” (1. Ioan 2.17).

Biruința asupra lumii

Contrastul dintre lume și creștinii credincioși este, așadar, foarte puternic. „Știm că suntem din Dumnezeu și lumea întreagă zace în cel rău” (1. Ioan 5.19). Așa stau lucrurile în principiu. Dar, în practică, ispita lumii vine cu toată puterea și asupra creștinilor credincioși, iar dacă nu suntem atenți, vom fi târâți în decăderea lumii. Oare apostolul Ioan nu vede acest lucru? Vorbește el doar despre aspectul fundamental? Nu, apostolul este foarte conștient că a fi creștin credincios în lume înseamnă a lupta. Dar, spune el, este o luptă al cărei rezultat este cunoscut dinainte: „Tot ce este născut din Dumnezeu învinge lumea” (1. Ioan 5.4) . Lupta trebuie dusă pe trei fronturi:

1. împotriva celui rău (adică satan) însuși, când ne atacă direct. Despre „tineri” se spune: „V-am scris, tinerilor, pentru că ... l-ați învins pe cel rău” (1. Ioan 2.14).

2. împotriva „antihriștilor” (1. Ioan 2.18), falșii învățători care s-au strecurat în creștinătate și din interior vor să aducă stricăciunea printre copiii lui Dumnezeu. Și pe acest front victoria este sigură: „Voi sunteți din Dumnezeu, copiilor, și i-ați învins, pentru că Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume” (1. Ioan 4.4).

3. împotriva lumii: „Tot ce este născut din Dumnezeu învinge lumea; și aceasta este victoria care a învins lumea: credința noastră. Cine este cel care învinge lumea, dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (1. Ioan 5.4,5).

Dacă trebuie să ducem această luptă, trebuie să ne întrebăm, desigur, cum putem obține victoria. În acest sens, trebuie să acordăm o atenție deosebită principiului exprimat în 1. Ioan 4.17 „În aceasta s-a împlinit dragostea cu noi, ca să avem îndrăzneală în ziua judecăţii, pentru că, aşa cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.“ prin cuvintele: „Așa cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta.” Am putea considera aceasta ca un rezumat al întregii prime epistole a lui Ioan: așa cum este Domnul Isus, așa suntem și noi în această lume. Lumea nu L-a cunoscut? Lumea nu ne cunoaște nici pe noi (Ioan 1.10 „El era în lume şi lumea prin El a fost făcută şi lumea nu L-a cunoscut.“; 1. Ioan 3.1 „Vedeţi ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu; şi suntem. De aceea nu ne cunoaşte lumea, pentru că nu L-a cunoscut pe El.“).

L-a revelat El pe Dumnezeu, pe care nimeni nu L-a văzut? Noi revelăm dragostea lui Dumnezeu în această lume (Ioan 1.18 „Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.“; 1. Ioan 4.12 „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea Lui este împlinită în noi.“). L-a urât lumea? Ea ne va urî și pe noi (Ioan 15.18,19 „(18) Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât mai înainte decât pe voi. (19) Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales din lume, de aceea vă urăşte lumea.“). Așadar, dacă ne întrebăm cum să învingem lumea, trebuie să ne uităm la Cel care a putut spune: „Îndrăzniți: Eu am învins lumea” (Ioan 16.33).

„Eu am învins lumea”

Pentru aceasta, trebuie să ne întoarcem mai întâi la unul dintre primele capitole ale Bibliei. Este de remarcat faptul că ispita lui satan, care a dus la primul păcat, a constat exact din aceleași trei elemente pe care le-am găsit în 1. Ioan 2.16 „Pentru că tot ce este în lume: pofta cărnii şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt din Tatăl, ci sunt din lume.“ ca principii directoare ale lumii. Citește Geneza 3.6 „Şi femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi că era plăcut pentru ochi şi că pomul era de dorit ca să dea inteligenţă; şi a luat din rodul lui şi a mâncat; şi a dat şi soţului ei care era cu ea şi el a mâncat.“!

• „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat” – nu este aceasta pofta cărnii?
• „Femeia a văzut ... că era plăcut pentru ochi” – nu este aceasta pofta ochilor?
• „Femeia a văzut ... că pomul era de dorit ca să dea inteligență” („Veți fi ca Dumnezeu”, 1 Moise 3.5!) – nu este aceasta trufia vieții?[1]

Eva a cedat ispitei, iar Adam a mâncat și el din fruct. O istorisire profund tristă, ale cărei consecințe au lăsat urme adânci în istoria lumii. Dar în Luca 4 întâlnim pe al doilea Om, ultimul Adam (1. Corinteni 15.45,47 „Aşa şi este scris: „Cel dintâi om, Adam, a devenit un suflet viu“; cel din urmă Adam, un duh dătător de viaţă.“ „cel dintâi om este din pământ, făcut din ţărână; al doilea om, din cer.“). Dacă Adam a eșuat în cele mai favorabile circumstanțe, în mijlocul frumoasei grădină Eden, Isus Hristos a învins ispita în pustiu, în cele mai nefavorabile circumstanțe. Diavolul l-a atacat și pe El cu toate ispitele lumii:

• cu pofta trupului: „Spune pietrei acesteia să se facă pâine” (Luca 4.3)
• cu pofta ochilor: „Diavolul ... I-a arătat într-o clipă toate împărățiile pământului locuit” (Luca 4.5)
• și, în cele din urmă, cu trufia vieții: „Dacă ești Fiu al lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos” (Luca 4.9)

Dar, în toată măreția Persoanei Sale, Domnul Isus este de neatins pentru această ispită. Răspunsul Său se repetă mereu – și diavolul nu poate răspunde nimic: „Este scris... este scris... este spus” (Luca 4.4,8,12). Cuvântul lui Dumnezeu este cea mai puternică armă în lupta împotriva ispitelor lumii. Diavolul a terminat de vorbit: „Diavolul, sfârșind orice ispită, a plecat de la El pentru un timp” (Luca 4.13). Acest exemplu al Domnului nostru trebuie să ne stea clar înaintea ochilor. Și asupra noastră vine lumea cu toate ispitele ei – dar nu trebuie să pierdem lupta. În puterea lui Dumnezeu, înarmați cu Cuvântul lui Dumnezeu, putem rămâne neclintiți, iar atunci cel rău nu are putere asupra noastră. „V-am scris, tinerilor, pentru că sunteți tari, și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, și l-ați învins pe cel rău” (1. Ioan 2.14). Aceasta trebuie să fie realitate practică în viața noastră de creștini credincioși în mijlocul lumii.

Lumea trece

Nu putem să nu menționăm și viitorul lumii. Lumea trece! În Evanghelia sa și în epistolele sale, apostolul Ioan vorbește puțin despre aceasta; dar, inspirat de Duhul lui Dumnezeu, el descrie într-o altă carte a Bibliei (Apocalipsa) cât de curând va veni judecata asupra acestei lumi. Hotărârea a fost deja luată. Chiar înainte de a fi răstignit, Domnul Isus a spus: „Acum este judecata lumii acesteia; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” (Ioan 12.31). Duhul Sfânt mărturisește aceasta (compară cu Ioan 16.11 „şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi este judecat.“) cu cuvintele: „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei neevlavii și nedreptăți a oamenilor” (Romani 1.18) . Observă forma prezentă a timpului: „se descoperă”! Aceasta indică perioada care a început deja odată cu potopul. Pe cruce, stricăciunea omului și răutatea și vrăjmășia deplină a lumii au devenit atât de evidente, încât judecata a fost pronunțată. Trebuie să știm că „lumea întreagă zace în cel rău” (1. Ioan 5.19). Cine mai vorbește despre posibilitatea de a îmbunătăți lumea? Cine mai visează că lumea se va converti vreodată? Dumnezeu nu are astfel de iluzii – o spun cu respect –; așa că putem să le uităm liniștiți. Hotărârea a fost luată. Executarea ei încă nu a avut loc, deoarece Dumnezeu „nu vrea ca vreunii să piară, ci toți să vină la pocăință” (2. Petru 3.9).

În Apocalipsa citim despre judecățile îngrozitoare, care vor veni peste lume. Cine va putea rezista, când va veni ziua cea mare a mâniei Mielului (Apocalipsa 6.16,17 „(16) şi ·spuneau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui care şade pe tron şi de mânia Mielului; (17) pentru că a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?““)? Este îngrozitor să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu (Evrei 10.31 „Este înfricoşător să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!“)! Judecată după judecată va veni peste această lume, până când în cele din urmă Domnul Isus Însuși va veni din cer: „Și am văzut cerul deschis: și iată un cal alb și Cel care ședea pe el este numit Credincios și Adevărat; și El judecă și Se luptă cu dreptate. Și ochii Lui sunt o flacără de foc și pe capul Lui sunt multe coroane, având un nume scris, pe care nu-l știe nimeni, decât El; și este îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge; și numele Lui este: «Cuvântul lui Dumnezeu». Și oștirile din cer Îl urmau pe cai albi, îmbrăcate în in subțire, alb și curat. Și din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri, ca să lovească națiunile cu ea; și El le va păstori cu un toiag de fier; și El va călca teascul vinului furiei mâniei lui Dumnezeu Cel Atotputernic. Și are un nume scris pe haina și pe coapsa Lui: «Împărat al împăraților și Domn al domnilor».” (Apocalipsa 19.11-16). Judecata asupra acestei lumi va veni. Este inevitabilă.

Dar, va spune cineva, nu este Domnul Isus „Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii” (Ioan 1.29)? Desigur, dar El va îndepărta păcatul lumii prin judecată (compară cu Isaia 4.4 „după ce va spăla Domnul murdăria fiicelor Sionului şi va curăţi sângele Ierusalimului din mijlocul lui, prin duhul de judecată şi prin duhul de ardere.“). Dumnezeu este drept; și Domnul Isus, Mielul descris în Apocalipsa 5, nu poate decât să exercite judecata asupra acestei lumi. Numai astfel Dumnezeu „va împăca toate lucrurile cu Sine” (Coloseni 1.20); deci aceasta este încă în viitor.[2]

Dumnezeu era „în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2. Corinteni 5.19). Hristos era, ca să spunem așa, mâna întinsă a lui Dumnezeu către lume. Dar lumea a respins această mână și L-a răstignit pe Mântuitorul. De aceea, pe lumea ca atare nu o mai așteaptă nimic altceva decât judecata.

Anexă la capitolul 3

Trei cuvinte grecești pentru „lume”

În textul original grecesc al Noului Testament sunt folosite trei cuvinte, care în traducerile noastre sunt adesea redate prin „lume”:

1. Primul cuvânt este cosmos; acest cuvânt este folosit întotdeauna în scrierile lui Ioan. În limba germană cunoaștem același cuvânt cu sensul de „univers”.
2. Al doilea cuvânt este aioon, care are mai degrabă un aspect temporal.
3. Al treilea cuvânt (pe care nu îl vom aprofunda) este cuvântul oikoumene (compară cu cuvântul nostru „ecumenism”), care înseamnă „(pământul) locuit”. Apare în Matei 24.14 „Şi această Evanghelie a Împărăţiei va fi predicată în toată lumea, spre mărturie pentru toate naţiunile; şi atunci va veni sfârşitul.“; Luca 2.1; 4.5; 21.26 „(2:1) Dar a fost că, în zilele acelea, a ieşit un decret de la Cezar August, ca să se facă un recensământ pe tot pământul locuit.“ „(4:5) Şi, ducându-L sus pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile pământului locuit.“ „(21:26) oamenii murind de frică şi în aşteptarea celor care vin peste pământul locuit, pentru că puterile cerurilor vor fi clătinate.“; Faptele apostolilor 11.28; 17.6,31; 19.27; 24.5 „(11:28) şi unul dintre ei, cu numele Agab, s-a ridicat şi a arătat, prin Duhul, că va fi o foamete mare peste tot pământul locuit, ceea ce a şi fost sub Claudiu.“ „(17:6) Şi, negăsindu-i, îi târau pe Iason şi pe unii fraţi înaintea magistraţilor, strigând: „Aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici;“ „(17:31) pentru că a rânduit o zi în care va judeca pământul locuit, cu dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit, dând tuturor dovadă prin aceea că L-a înviat dintre morţi“.“ „(19:27) Iar pentru noi, pericolul nu este numai acesta, să ajungă de dispreţ meseria noastră, ci şi să fie socotit de nimic templul marii zeiţe Diana şi să fie nimicită măreţia aceleia căreia i se închină toată Asia şi pământul locuit“.“ „(24:5) Pentru că ·l-am găsit pe omul acesta ca o ciumă şi stârnind răzvrătire printre toţi iudeii din lume şi fiind un conducător al sectei nazarinenilor,“; Romani 10.18 „Dar eu spun: „Oare n-au auzit?“ Da, desigur. „Glasul lor a ieşit pe tot pământul şi cuvintele lor până la marginile pământului locuit“.“; Evrei 1.6; 2.5 „(1:6) Şi iarăşi, când Îl aduce pe Cel întâi-născut în lumea locuită, zice: „Şi toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!““ „(2:5) Pentru că nu îngerilor le-a supus El lumea locuită care va veni, despre care vorbim.“. În Luca 2.1 „Dar a fost că, în zilele acelea, a ieşit un decret de la Cezar August, ca să se facă un recensământ pe tot pământul locuit.“ este folosit în mod evident pentru a desemna Imperiul Roman (întreaga lume cunoscută la acea vreme).

Trebuie să aprofundăm puțin mai mult termenii kosmos și aioon.

Semnificațiile cuvântului grecesc kosmos

1. Kosmos înseamnă de fapt: un întreg ordonat; de aceea apare în 1. Petru 3.3 „podoaba voastră să nu fie cea de afară, a împletirii părului şi a purtării aurului sau a îmbrăcării hainelor lumeşti,“ în sensul de „podoabă”. Este folosit în primul rând pentru întreaga creație. Astfel, se vorbește despre „întemeierea lumii” (sau expresii similare) (Luca 11.50 „ca să se ceară de la generaţia aceasta sângele tuturor profeţilor, care a fost vărsat de la întemeierea lumii:“; Ioan 17.5,24 „şi acum glorifică-Mă Tu, Tată, la Tine Însuţi, cu gloria pe care o aveam la Tine mai înainte de a fi lumea.“ „Tată, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie şi ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru că M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii.“; Efeseni 1.4 „după cum ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste;“; Evrei 4.3; 9.26 „(4:3) Pentru că noi, cei care am crezut, intrăm în odihnă, după cum a spus: „Aşa am jurat în mânia Mea: «Nu vor intra în odihna Mea!»“, deşi lucrările erau împlinite de la întemeierea lumii.“ „(9:26) fiindcă atunci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii; dar acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, pentru desfiinţarea păcatului prin jertfa Sa.“; 1. Petru 1.20 „El a fost cunoscut dinainte, în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat la sfârşitul timpurilor pentru voi,“; Apocalipsa 13.8; 17.8 „(13:8) şi i se vor închina toţi aceia care locuiesc pe pământ, al căror nume nu a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.“ „(17:8) Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi urmează să se ridice din Adânc şi să meargă la pieire; şi cei care locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor minuna văzând fiara că era, dar nu este, şi va veni.“). În același sens, cuvântul este folosit în Matei 24.21 „pentru că atunci va fi necaz mare, aşa cum nu a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată.“; Ioan 1.10,29; 21.25 „(1:10) El era în lume şi lumea prin El a fost făcută şi lumea nu L-a cunoscut.“ „(1:29) A doua zi, el ·L-a văzut pe Isus venind la el şi ·a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii!“ „(21:25) Şi sunt şi multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris unul câte unul, gândesc că nici chiar lumea însăşi n-ar cuprinde cărţile scrise. Amin.“; Faptele apostolilor 17.24 „Dumnezeul care a făcut lumea şi toate cele care sunt în ea, El fiind Domn al cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini,“; Romani 1.20; 5.12,13 „(1:20) fiindcă, de la creaţia lumii, lucrurile Sale nevăzute se văd, fiind înţelese de minte prin lucrurile făcute, la fel şi eterna Sa putere şi divinitate – încât ei să fie fără scuză.“ „(5:12) De aceea, după cum printr-un singur om păcatul a intrat în lume, şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toţi au păcătuit (5:13) (deoarece, până la lege, era păcat în lume; dar păcatul nu se socoteşte când nu este lege;“; 1. Corinteni 3.22; 7.31 „(3:22) fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lume, fie viaţă, fie moarte, fie cele prezente, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre;“ „(7:31) şi cei care se folosesc de lume, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea; deoarece chipul lumii acesteia trece.“; 1. Timotei 6.7 „Pentru că nimic n-am adus în lume şi nici nu putem lua ceva din ea.“; 1. Ioan 2.2 „şi El este ispăşire pentru păcatele noastre; dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi.“. Pornind de la semnificația „univers”, un text precum Iacov 3.6 „Şi limba este un foc: lumea nedreptăţii; limba este aşezată printre mădularele noastre; ea întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii şi este aprinsă de gheenă.“ poate fi înțeles astfel: limba ascunde în sine tot ceea ce poate duce la nedreptate, „un univers al nedreptății”.

2. Kosmos este folosit și pentru a desemna pământul în opoziție cu cerul (Matei 16.26 „căci ce i-ar folosi unui om dacă ar câştiga toată lumea şi şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?“; Marcu 8.36 „Pentru că, ce i-ar folosi unui om dacă ar câştiga toată lumea, şi şi-ar pierde sufletul?“; Luca 9.25 „Pentru că, ce i-ar folosi unui om dacă ar câştiga toată lumea şi s-ar distruge sau s-ar pierde pe sine?“; Ioan 12.25; 13.1; 16.28; 18.36 „(12:25) Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa eternă.“ „(13:1) Iar înainte de sărbătoarea Paştelui, Isus, ştiind că I-a venit ceasul ca să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.“ „(16:28) Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; din nou las lumea şi Mă duc la Tatăl“.“ „(18:36) Isus a răspuns: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta; dacă Împărăţia Mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii Mei ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor; dar acum Împărăţia Mea nu este de aici“.“; Romani 4.13 „Pentru că nu prin lege a fost făcută promisiunea către Avraam sau către sămânţa lui, că el va fi moştenitor al lumii, ci prin dreptatea credinţei.“; 1. Corinteni 7.33,34 „(33) Dar cel căsătorit se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă soţiei. (34) Şi între soţie şi fecioară este o deosebire: cea necăsătorită se îngrijeşte de cele ale Domnului, ca să fie sfântă, şi în trup şi în duh, dar cea care s-a căsătorit se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă soţului.“; 1. Ioan 3.17 „Dar cine are bunurile lumii şi îl vede pe fratele său având nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu?“; Apocalipsa 11.15 „Şi al şaptelea înger a sunat din trâmbiţă; şi au fost glasuri puternice în cer, spunând: „Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său şi El va împărăţi în vecii vecilor“.“). La fel și adjectivul kosmikos din Evrei 9.1 „Deci şi cel dintâi avea, în adevăr, rânduieli pentru slujire şi pentru Sfântul Locaş din lume.“ („Sfântul Locaș pământesc”).

3. În al treilea rând, kosmos este folosit în sensul de „lumea oamenilor”. Aceasta este cel mai clar în Ioan 12.19 „Fariseii au spus deci între ei: „Vedeţi că nu vă foloseşte la nimic: iată, lumea a plecat după El!““ („lumea a plecat după El”) și în Romani 1.8 „Întâi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, deoarece credinţa voastră este vestită în toată lumea.“ („credința voastră este vestită în toată lumea”). Dar și în Ioan 3.16 „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă eternă.“ trebuie să se înțeleagă în mod clar în acest sens.[3] În afară de aceasta, acesta este în mod evident și sensul din textele în care se vorbește despre „lumina lumii”, unde se referă la o lumină morală (Matei 5.14 „Voi sunteţi lumina lumii; o cetate aşezată pe vârful unui munte nu poate fi ascunsă;“; Ioan 8.12; 9.5; 11.9; 12.46 „(8:12) Isus deci le-a vorbit din nou, spunând: „Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“.“ „(9:5) Cât sunt în lume, sunt lumină a lumii“.“ „(11:9) Isus a răspuns: „Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi,“ „(12:46) Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric;“).

   În cele din urmă, acest sens se regăsește cu o oarecare certitudine în următoarele texte: Matei 13.38; 18.7; 26.13 „(13:38) şi ogorul este lumea; şi sămânţa bună, aceştia sunt fiii Împărăţiei; iar neghina sunt fiii celui rău;“ „(18:7) Vai de lume, din cauza prilejurilor de poticnire; pentru că trebuie să vină prilejuri de poticnire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de poticnire!“ „(26:13) Adevărat vă spun, oriunde va fi predicată Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va vorbi şi despre ce a făcut femeia aceasta, spre amintirea ei“.“; Marcu 14.9 „Şi adevărat vă spun: oriunde va fi predicată Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va vorbi şi despre ce a făcut femeia aceasta, spre amintirea ei“.“; Luca 12.30 „pentru că pe toate acestea, naţiunile lumii le caută, şi Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de ele;“; Ioan 1.9; 3.16,17; 4.42; 6.14,33,51; 7.4; 8.26; 9.39; 10.36; 11.27; 12.19; 12.47; 14.19,31; 16.21; 18.20,37 „(1:9) Lumina adevărată era aceea care, venind în lume, luminează pe orice om.“ „(3:16) Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă eternă. (3:17) Pentru că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.“ „(4:42) şi-i spuneau femeii: „Nu numai datorită spuselor tale credem, ci pentru că noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii“.“ „(6:14) Oamenii deci, văzând semnul pe care l-a făcut Isus, spuneau: „Acesta este cu adevărat Profetul care vine în lume“.“ „(6:33) pentru că pâinea lui Dumnezeu este aceea care coboară din cer şi dă viaţă lumii“.“ „(6:51) Eu sunt pâinea cea vie care a coborât din cer; dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi etern; şi pâinea pe care Eu o voi da este carnea Mea, pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii“.“ „(7:4) pentru că nimeni nu face ceva pe ascuns, ci caută el însuşi să fie cunoscut; dacă faci acestea, arată-Te pe Tine Însuţi lumii“;“ „(8:26) Am multe de spus şi de judecat despre voi; dar Cel care M-a trimis este adevărat şi Eu, ce am auzit de la El, acestea le spun lumii“.“ „(9:39) Şi Isus a spus: „Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, şi cei care văd să fie orbi“.“ „(10:36) voi spuneţi despre Acela pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume: «Tu huleşti», pentru că am spus: «Sunt Fiu al lui Dumnezeu»?“ „(11:27) Ea ·I-a spus: „Da, Doamne, eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care vine în lume“.“ „(12:19) Fariseii au spus deci între ei: „Vedeţi că nu vă foloseşte la nimic: iată, lumea a plecat după El!““ „(12:47) şi dacă cineva aude cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; pentru că n-am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea.“ „(14:19) Încă puţin şi lumea nu Mă ·va mai vedea; dar voi Mă ·veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.“ „(14:31) dar ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl şi cum Mi-a poruncit Tatăl, aşa fac. Ridicaţi-vă, să plecăm de aici!“ „(16:21) Femeia, când naşte, se întristează, pentru că i-a venit ceasul; dar, după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de necaz, pentru bucuria că s-a născut un om în lume.“ „(18:20) Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit deschis lumii; Eu întotdeauna i-am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună întotdeauna iudeii, şi n-am vorbit nimic în ascuns.“ „(18:37) Pilat deci I-a spus: „Atunci, eşti Tu Împărat?“ Isus a răspuns: „Tu zici că Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc pentru adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu“.“; Romani 3.19; 11.12,15 „(3:19) Ştim însă că orice zice legea vorbeşte celor de sub lege, pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie sub judecată înaintea lui Dumnezeu.“ „(11:12) Dacă însă greşeala lor este o bogăţie a lumii şi paguba lor, o bogăţie a naţiunilor, cu cât mai mult este plinătatea lor?“ „(11:15) Pentru că, dacă lepădarea lor este împăcare a lumii, ce va fi primirea lor, decât viaţă dintre morţi?“; 1. Corinteni 4.9,13; 5.10; 6.2; 8.4; 14.10 „(4:9) Pentru că gândesc că Dumnezeu ne-a pus pe noi, apostolii, să fim cei din urmă, ca rânduiţi la moarte. Pentru că am ajuns o privelişte pentru lume şi pentru îngeri şi pentru oameni;“ „(4:13) vorbiţi de rău, ne rugăm: am ajuns ca gunoiul lumii, lepădătura tuturor până acum.“ „(5:10) nu cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani şi hrăpăreţi, sau idolatri, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume.“ „(6:2) Sau nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea este judecată de voi, sunteţi voi nevrednici de cele mai neînsemnate judecăţi?“ „(8:4) deci despre mâncarea celor jertfite idolilor ştim că, în lume, un idol nu este nimic şi că nu este alt Dumnezeu decât numai Unul singur.“ „(14:10) Există, poate, atât de multe glasuri în lume, însă nici unul din ele nu este lipsit de sunet clar.“; 2. Corinteni 1.12; 5.19 „(1:12) Pentru că lauda noastră este aceasta: mărturia conştiinţei noastre, că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, în simplitate şi sinceritate de la Dumnezeu (nu în înţelepciune firească, ci în harul lui Dumnezeu).“ „(5:19) anume că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării.“; Coloseni 1.6 „care a ajuns la voi, ca şi în toată lumea, şi aduce rod şi creşte, ca şi între voi, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu în adevăr:“; 1. Timotei 1.15; 3.16 „(1:15) Vrednic de încredere este cuvântul şi demn de toată primirea, că Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.“ „(3:16) Şi cu adevărat, mare este taina evlaviei: „Dumnezeu S-a arătat în carne, a fost îndreptăţit în Duh, a fost văzut de îngeri, a fost predicat între naţiuni, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie“.“; Evrei 10.5 „De aceea, intrând în lume, El spune: „N-ai voit jertfă şi dar, ci Mi-ai întocmit un trup.“; 1. Petru 5.9 „Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe se împlinesc şi în frăţietatea voastră care este în lume.“; 2. Petru 2.5; 3.6 „(2:5) şi nu a cruţat lumea veche, ci l-a păstrat pe Noe, al optulea, un predicator al dreptăţii, aducând potop asupra unei lumi de neevlavioşi;“ „(3:6) prin care lumea de atunci, înecată de apă, a pierit.“; 1. Ioan 4.1,9,14,17 „Preaiubiţilor, nu credeţi orice duh, ci încercaţi duhurile dacă sunt din Dumnezeu; pentru că mulţi falşi profeţi au ieşit în lume.“ „În aceasta a fost arătată dragostea lui Dumnezeu faţă de noi, că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.“ „Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii.“ „În aceasta s-a împlinit dragostea cu noi, ca să avem îndrăzneală în ziua judecăţii, pentru că, aşa cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.“; 2. Ioan 7 „Pentru că mulţi înşelători au ieşit în lume, cei care nu-L mărturisesc pe Isus Hristos venind în carne – acesta este înşelătorul şi antihristul.“.

4. Dar, cu regret, ceva grav s-a întâmplat cu această lume a oamenilor: ea se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu. Lumea nu mai este un teren neutru, ci este ostilă față de Dumnezeu. În acest sens, găsim cuvântul, de exemplu, în Ioan 7.7 „Lumea nu vă poate urî pe voi; dar pe Mine Mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele.“ ( „Lumea nu vă poate urî pe voi; dar pe Mine Mă urăște, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele”). La fel și cuvântul înrudit kosmokratores („stăpânul lumii”) din Efeseni 6.12 „pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti.“ și adjectivul kosmikos („lumesc”) din Tit 2.12 „învăţându-ne ca, după ce am tăgăduit neevlavia şi poftele lumeşti, să trăim cu cumpătare şi cu dreptate şi cu evlavie în veacul prezent,“. Vezi și următoarele texte: Matei 4.8 „Din nou diavolul ·L-a luat pe un munte foarte înalt şi ·I-a arătat toate împărăţiile lumii şi gloria lor şi ·I-a spus:“ (?); Ioan 3.19 „Şi aceasta este judecata: că lumina a venit în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.“ (?); Ioan 7.7; 8.23; 12.31; 14.17,22,27,30; 15.18,19; 16.8,11,20,33; 17.9,11,13-15,18,25 „(7:7) Lumea nu vă poate urî pe voi; dar pe Mine Mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele.“ „(8:23) Şi El le-a spus: „Voi sunteţi de jos; Eu sunt de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta.“ „(12:31) Acum este judecata lumii acesteia; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.“ „(14:17) pe Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, pentru că rămâne la voi şi va fi în voi.“ „(14:22) Iuda, nu Iscarioteanul, ·I-a spus: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii?““ „(14:27) Vă las pacea; vă dau pacea Mea: Eu nu vă dau cum dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.“ „(14:30) Nu voi mai vorbi mult cu voi, pentru că vine stăpânitorul lumii şi el nu are nimic în Mine;“ „(15:18) Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât mai înainte decât pe voi. (15:19) Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales din lume, de aceea vă urăşte lumea.“ „(16:8) Şi, când va veni Acela, va convinge lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată:“ „(16:11) şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi este judecat.“ „(16:20) Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi jeli, iar lumea se va bucura; şi voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va schimba în bucurie.“ „(16:33) V-am spus acestea ca să aveţi pace în Mine. În lume aveţi necaz, dar îndrăzniţi: Eu am învins lumea“.“ „(17:9) Eu pentru ei cer; nu cer pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat, pentru că sunt ai Tăi“ „(17:11) Şi Eu nu mai sunt în lume, dar aceştia sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat, ca să fie una ca Noi.“ „(17:13) Dar acum vin la Tine. Şi vorbesc acestea în lume, ca ei să aibă bucuria Mea deplină în ei. (17:14) Eu le-am dat Cuvântul Tău şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. (17:15) Nu cer să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.“ „(17:18) Cum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume;“ „(17:25) Tată drept, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.“; Romani 3.6 „Nicidecum! Altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?“ (?); 1. Corinteni 1.20,21,27,28; 2.12; 3.19; 11.32 „(1:20) Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este certăreţul veacului acestuia? N-a făcut Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? (1:21) Pentru că, întrucât, în înţelepciunea lui Dumnezeu, lumea prin înţelepciune nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, Dumnezeu a binevoit, prin nebunia predicării, să-i mântuiască pe cei care cred.“ „(1:27) Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cei înţelepţi. Şi Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari; (1:28) şi Dumnezeu a ales lucrurile de jos ale lumii şi pe cele dispreţuite şi pe cele care nu sunt, ca să desfiinţeze pe cele care sunt;“ „(2:12) Dar noi am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca să cunoaştem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu:“ „(3:19) Pentru că înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu; pentru că este scris: „Cel care prinde pe înţelepţi în viclenia lor“.“ „(11:32) Dar când suntem judecaţi, suntem disciplinaţi de Domnul, ca să nu fim condamnaţi împreună cu lumea.“; 2. Corinteni 7.10 „Pentru că întristarea potrivit lui Dumnezeu lucrează pocăinţă spre mântuire, de care nu-ţi pare rău; dar întristarea lumii lucrează moarte.“; Galaten 6.14; Efeseni 2.2 „în care aţi umblat odinioară, potrivit veacului lumii acesteia, după căpetenia autorităţii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării;“; Filipeni 2.15 „ca să fiţi fără cusur şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unei generaţii strâmbe şi pervertite, în care străluciţi ca nişte luminători în lume,“; Coloseni 2.20 „Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de cunoştinţele elementare ale lumii, pentru ce, ca şi cum aţi fi încă în viaţă în lume, vă supuneţi la rânduieli:“; Evrei 11.7 „Prin credinţă, Noe, după ce a fost divin înştiinţat despre cele nevăzute încă, fiind cuprins de teamă, a pregătit o corabie pentru salvarea casei lui; prin aceasta a condamnat lumea şi s-a făcut moştenitor al dreptăţii, cea potrivit credinţei.“ (?); Evrei 11.38 „(ei, de care lumea nu era vrednică), rătăcind în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului.“; Iacov 1.27; 2.5; 4.4 „(1:27) Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu Tatăl este aceasta: a-i cerceta pe orfani şi pe văduve în necazul lor, a se păstra neîntinat de lume.“ „(2:5) Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în felul lumii ca să fie bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care le-a promis-o celor care-L iubesc?“ „(4:4) Adulteri şi adultere! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu? Deci oricine va vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu.“; 2. Petru 1.4; 2.20 „(1:4) prin care ne-a dat promisiunile cele mai mari şi preţioase, ca prin acestea să vă faceţi părtaşi naturii divine, după ce aţi scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă.“ „(2:20) Pentru că, dacă, după ce au scăpat de necurăţiile lumii, prin cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului Isus Hristos, încurcându-se din nou, sunt învinşi de acestea, starea lor din urmă este mai rea decât cea dintâi.“; 1. Ioan 2.15-17; 3.1,13; 4.3,4; 5.4,5,19 „(2:15) Nu iubiţi lumea, nici cele din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. (2:16) Pentru că tot ce este în lume: pofta cărnii şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt din Tatăl, ci sunt din lume. (2:17) Şi lumea trece, şi pofta ei, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne pentru eternitate.“ „(3:1) Vedeţi ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu; şi suntem. De aceea nu ne cunoaşte lumea, pentru că nu L-a cunoscut pe El.“ „(3:13) Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea.“ „(4:3) şi orice duh care nu Îl mărturiseşte pe Isus Hristos venit în carne nu este din Dumnezeu: şi acesta este duhul lui Antihrist, despre care aţi auzit că vine, şi acum este deja în lume. (4:4) Voi sunteţi din Dumnezeu, copilaşilor, şi le-aţi învins, pentru că Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume.“ „(5:4) pentru că tot ce este născut din Dumnezeu învinge lumea; şi aceasta este victoria care a învins lumea: credinţa noastră. (5:5) Cine este cel care învinge lumea, dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?“ „(5:19) Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace în cel rău.“.

   În cazul unor texte, sunt posibile două semnificații, de aceea s-a pus un semn de întrebare. Satan este căpetenia acestei lumi rele.[4] Este de remarcat faptul că în Evanghelia după Ioan se pornește de la premisa că lumea este ostilă față de Fiul lui Dumnezeu. „Lumea nu L-a cunoscut” (Ioan 1.10). Aceasta diferă de celelalte trei evanghelii, așa-numitele evanghelii sinoptice. Acolo, respingerea lui Hristos se conturează treptat; vezi, de exemplu, Matei 11–13 (vezi Matei 4).

Semnificația cuvântului grecesc aioon

Deși cuvântul aioon nu apare nici măcar o dată în scrierile lui Ioan, este totuși util să redăm și semnificațiile cuvântului aioon atunci când discutăm despre cuvântul kosmos.

1. Literalmente, aioon înseamnă „veac”. Astfel, în următoarele versete se vorbește despre „sfârșitul veacului”: în Matei 13.39,40 „(39) şi vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; şi secerişul este sfârşitul veacului; şi secerătorii sunt îngerii. (40) Deci, după cum se adună neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului.“.49; 24.3; 28.20; Evrei 9.26 „fiindcă atunci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii; dar acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, pentru desfiinţarea păcatului prin jertfa Sa.“. Din Matei 12.32 „Şi oricui va rosti un cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar oricui va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta nici în veacul acesta, nici în cel viitor.“ și Marcu 10.30 „care să nu primească însutit acum, în timpul acesta: case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ogoare, cu persecuţii, şi, în veacul care vine, viaţă eternă.“, unde se vorbește despre „veacul viitor”, se poate observa clar referința la Vechiul Testament. Prin ha’olam („veac”, redat uneori în traducerea noastră prin „eternitate”) sau ha’olam ha ba („veacul viitor”), iudeii se refereau la epoca binecuvântată a domniei lui Mesia, pe care o așteptau. Vezi același sens mai jos în Luca 18.30 „care nu va primi mult mai mult în timpul acesta, iar în veacul care vine, viaţă eternă“.“; Efeseni 1.21; 2.7 „(1:21) mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor;“ „(2:7) ca să arate în veacurile viitoare nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătate faţă de noi, în Hristos Isus.“; Evrei 6.5 „şi au gustat Cuvântul bun al lui Dumnezeu şi lucrările de putere ale veacului viitor,“; 1. Corinteni 10.11 „Şi toate acestea li se întâmplau ca pilde şi au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârşiturile veacurilor.“; 1. Timotei 1.17 „Iar Împăratului veacurilor, nepieritorului, nevăzutului, singurului Dumnezeu fie onoare şi glorie în vecii vecilor! Amin.“; Apocalipsa 15.3 „Şi ·cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului, spunând: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernic! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al naţiunilor!“.

2. Mai mult sau mai puțin ca urmare a acestui fapt, aioon sau o compoziție a acestuia este adesea folosit pentru „eternitate”: Luca 1.70 „după cum a vorbit prin gura sfinţilor Săi profeţi care au fost de la început:“; Ioan 9.32 „Niciodată nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unuia născut orb.“; Faptele apostolilor 3.21; 15.18 „(3:21) pe care cerul trebuie, în adevăr, să-L primească, până la timpuri de restabilire a tuturor lucrurilor, despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor Săi profeţi din vechime.“ „(15:18) spune Domnul, care face acestea», cunoscute dintotdeauna.“; 1. Corinteni 2.7 „Ci vorbim înţelepciunea lui Dumnezeu care este în taină, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veacuri spre gloria noastră:“; Efeseni 3.9,11 „şi să pun în lumină înaintea tuturor care este administrarea tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a creat toate,“ „după planul veacurilor pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru,“; Coloseni 1.26 „taina cea ascunsă din veacuri şi din generaţii, dar arătată acum sfinţilor Săi,“; Iuda 25 „singurului Dumnezeu, Mântuitor al nostru prin Isus Hristos, Domnul nostru, fie glorie, măreţie, putere şi autoritate, mai înainte de orice veac, şi acum şi în toate veacurile! Amin.“.

   La fel și cuvântul aioonios: Matei 18.8; 25.41,46; 3.29; Luca 16.9 „Şi Eu vă spun: Faceţi-vă prieteni prin bogăţia nedreptăţii, pentru ca, atunci când se vor termina, să fiţi primiţi în corturile eterne.“; Romani 16.25,26 „(25) Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi predicarea lui Isus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei ţinute ascunsă timp de veacuri, (26) dar arătată acum şi prin scrieri profetice, potrivit poruncii eternului Dumnezeu, făcută cunoscut tuturor naţiunilor, spre ascultarea credinţei –“; 2. Corinteni 4.17,18; 5.1 „(4:17) Pentru că necazul nostru uşor de o clipă lucrează pentru noi, mai presus de orice măsură, o greutate eternă de glorie, (4:18) noi privind nu la cele văzute, ci la cele nevăzute; pentru că cele văzute sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt eterne.“ „(5:1) Pentru că ştim că, dacă ar fi desfăcută casa noastră pământească a cortului acestuia, avem o clădire de la Dumnezeu, o casă nefăcută de mâini, eternă, în ceruri.“; 2. Tesaloniceni 1.9; 2.16 „(1:9) care vor suferi pedeapsă, pieirea eternă de la faţa Domnului şi de la gloria puterii Sale,“ „(2:16) Iar Însuşi Domnul nostru Isus Hristos şi Dumnezeul şi Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat mângâiere eternă şi bună speranţă prin har,“; 1. Timotei 6.16 „El care singur are nemurirea, locuind într-o lumină de care nu te poţi apropia, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea; Lui fie onoare şi putere eternă! Amin.“; 2. Timotei 1.9; 2.10 „(1:9) El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu potrivit faptelor noastre, ci potrivit propriului Său plan şi harului care ne-a fost dat în Hristos Isus mai înainte de timpurile veacurilor,“ „(2:10) De aceea rabd toate pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu gloria eternă.“; Tit 1.2 „în speranţa vieţii eterne pe care Dumnezeu, care nu poate să mintă, a promis-o mai înainte de timpurile veacurilor;“; Filimon 15 „Pentru că, poate pentru aceasta s a despărţit de tine pentru un timp, ca să-l ai pentru totdeauna;“; Evrei 5.9; 6.2; 9.12,14,15; 13.20 „(5:9) şi, fiind făcut desăvârşit, a devenit, pentru toţi cei care ascultă de El, autor al mântuirii eterne,“ „(6:2) a învăţăturii despre spălări şi despre punerea mâinilor şi despre învierea morţilor şi despre judecata eternă;“ „(9:12) nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu propriul Său sânge, a intrat odată pentru totdeauna în locurile sfinte, după ce a obţinut o răscumpărare eternă.“ „(9:14) cu cât mai mult sângele lui Hristos, care prin Duhul etern S-a oferit pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, va curăţi conştiinţa voastră de fapte moarte, ca să-I slujiţi Dumnezeului celui viu! (9:15) Şi pentru aceasta este El Mijlocitor al unui legământ nou, pentru ca, având loc moartea pentru răscumpărare din încălcările de sub întâiul legământ, cei chemaţi să primească promisiunea moştenirii eterne.“ „(13:20) Iar Dumnezeul păcii, care L-a adus înapoi dintre morţi prin sângele legământului etern pe Domnul nostru Isus, Păstorul cel mare al oilor,“; 1. Petru 5.10 „Iar Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la gloria Lui eternă în Hristos Isus, după ce veţi suferi puţin timp, El Însuşi vă va desăvârşi, vă va aşeza, vă va întări şi vă va face neclintiţi:“; 2. Petru 1.11 „pentru că astfel vi se va da din belşug intrarea în Împărăţia eternă a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.“; Apocalipsa 14.6 „Şi am văzut un alt înger zburând în mijlocul cerului, având o Evanghelie eternă de vestit celor care locuiesc pe pământ şi oricărei naţiuni şi seminţii şi limbi şi popor,“.

3. Din termenul „timp” se deduce că aioon este folosit și în sensul de „lume”, la fel cum putem spune: „În aceste vremuri este greu să te menții la suprafață”, făcând aluzie la o anumită situație care s-a dezvoltat în lume de-a lungul timpului. Aceasta nu înseamnă neapărat că vrea să se spună că lumea este un sistem rău. De exemplu, în Matei 13.22 „Şi cel semănat între spini, acesta este cel care aude Cuvântul; şi grija veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiei înăbuşă Cuvântul şi el devine neroditor.“ și Marcu 4.19 „şi grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după alte lucruri, intrând în ei, înăbuşă Cuvântul, şi el devine neroditor.“ („grija veacului acestuia”, literal „ale acestei lumi”). Vezi și Luca 16.8 „Şi stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept, pentru că lucrase cu chibzuinţă. Pentru că fiii veacului acestuia sunt mai chibzuiţi faţă de generaţia lor decât fiii luminii.“; 1. Corinteni 1.20; 3.18 „(1:20) Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este certăreţul veacului acestuia? N-a făcut Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia?“ „(3:18) Nimeni să nu se înşele pe sine însuşi: dacă cineva dintre voi gândeşte că este înţelept în veacul acesta, să se fac nebun, ca să fie înţelept.“; 2. Timotei 4.10 „pentru că Dima m-a părăsit, iubind veacul de acum, şi a plecat la Tesalonic; Crescens, în Galatia, Tit, în Dalmaţia;“; Evrei 1.2; 11.3 „(1:2) la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit în Fiul – pe care L-a rânduit moştenitor a toate, prin care a făcut şi lumile –“ „(11:3) Prin credinţă pricepem că lumile au fost întocmite prin Cuvântul lui Dumnezeu, astfel că cele văzute n-au fost făcute din cele care se arată.“).

4. În sine, pasajele biblice menționate mai sus nu indică faptul că această lume este complet rea. Totuși, aceasta devine clar când privim contrastul dintre această lume și lumea viitoare. Căci este sigur că lumea nouă și desăvârșită nu a venit încă.

   De aceea, în Tit 2.12 „învăţându-ne ca, după ce am tăgăduit neevlavia şi poftele lumeşti, să trăim cu cumpătare şi cu dreptate şi cu evlavie în veacul prezent,“ este descris contrastul dintre „veacul prezent”, în care trebuie să „tăgăduim neevlavia și poftele lumești”, pentru că ne îndreptăm privirea spre viitor, „așteptând fericita speranță și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curățească un popor pentru Sine, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2.13,14). La fel și în 1. Timotei 6.17: Cei bogați din veacul acesta trebuie să se gândească la viitor (1. Timotei 6.19 „strângându-şi pentru viitor o temelie bună, ca să apuce adevărata viaţă.“). Vezi și Luca 20.34 „Şi Isus le-a spus: „Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită,“.

   Din aceasta rezultă în cele din urmă a patra semnificație, în care aioon este înțeles ca lumea rea: Romani 12.2 „Şi nu vă conformaţi veacului acestuia, ci fiţi transformaţi, prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, cea bună şi plăcută şi desăvârşită.“; 2. Corinteni 4.4 „în care dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile necredincioşilor, ca lumina Evangheliei gloriei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească pentru ei.“; Galateni 1.4; Efeseni 2.2 „în care aţi umblat odinioară, potrivit veacului lumii acesteia, după căpetenia autorităţii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării;“.

---

Tradus de la: Die Familie Gottes (3)
Titlul original: „3 – De familie van God”
în Hemelburgers op Aarde: De levenspraktijk van christenen in deze wereld,
Vaasen: Medema, 1980, pag. 27–48.

Traducere: Ion Simionescu

Vorheriger Teil Nächster Teil