Când Ghedeon și-a început misiunea, a primit multe momente de încurajare. Finalul i-a fost asigurat înainte ca lupta să înceapă. Dumnezeu i-a dat lui Ghedeon privilegiul de a face ceva pentru El sau, mai precis, Dumnezeu i-a arătat lui Ghedeon cât de puternic este cu adevărat. Pentru că Ghedeon a fost dispus să privească misiunea din perspectiva lui Dumnezeu, a putut să-L vadă pe Dumnezeu la lucru.

Încredere

Ca general, te-ai putea simți cu adevărat încurajat dacă ai putea recruta peste 10.000 de voluntari într-o singură zi. Ghedeon a fost inițial încrezător când a trimis 9.700 de bărbați înapoi la cortul lor, pe care Dumnezeu nu-i alesese. Desigur, unii soldați au fost eliminați din cauza fricii lor, dar alții au fost eliminați din motive mai puțin evidente. Important era că va fi o victorie din partea lui Dumnezeu, o victorie care nu a fost obținută prin puterea oamenilor. Bărbații trimiși înapoi nu erau neapărat răufăcători sau dintr-un alt motiv neadecvați, ci israeliții trebuiau să înțeleagă că Dumnezeu era atotputernic. Relatarea din Scriptură subliniază acest punct important și evidențiază mărimea incomensurabilă a mulțimii de amaleciți și madianiți. Ei erau la fel de numeroși ca nisipul de pe plajă.

Un soldat cu mai multă experiență decât Ghedeon nu s-ar fi rușinat de descurajarea sa în fața unui astfel de raport de forțe. Dar, deoarece Ghedeon era dispus să creadă în cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu i-a permis să vadă sentimentele adversarilor săi. Ghedeon a auzit un madianit povestind un vis în care o pâine de orz se rostogolea în tabără și răsturna un cort. Interpretarea unui alt madianit era că Dumnezeu îi dăduse pe madianiți și hoardele lor în mâinile lui Ghedeon.

Nu era loc pentru disperare. Cu siguranță Ghedeon ar fi fost încântat. Inamicul recunoscuse ce lider puternic era el. Cu siguranță putea fi încrezător.

Desigur, Ghedeon era încrezător, dar când a auzit această conversație, L-a lăudat pe Dumnezeu. În timp ce își organiza soldații, când – după cum putem presupune – avea foarte multe de gestionat și de făcut, L-a lăudat pe Dumnezeu. Pur și simplu, el I-a dat lui Dumnezeu primul loc. El a recunoscut pe deplin puterea și harul lui Dumnezeu.

Ghedeon nu a crezut nici măcar o secundă că propriile lui abilități sau virtuți ar putea juca un rol. De asemenea, el nu a dat armatei lui Israel ocazia să-și facă o impresie greșită despre propriile capacități. Cu o încredere calmă, el le-a asigurat cu îndrăzneală: „Domnul a dat tabăra lui Madian în mâna voastră” [Judecători 7.15b].

Echilibru – închinare și lucrare

Cu toate acestea, el trebuia să treacă la acțiune. Momentul închinării era important și lauda răsuna în inima lui Ghedeon, dar acum trebuia să prezinte poporului planul pentru campanie. Fiecare soldat a primit o trâmbiță, o torță și un vas de lut. La ora convenită, în mijlocul nopții, israeliții au înconjurat tabăra madianiților. Apoi au strigat: „Sabia Domnului și a lui Ghedeon!” La acest semnal, urcioarele au fost sfărâmate, făcliile luminau, trâmbițele sunau și madianiții au fugit îngroziți, luptându-se între ei în timp ce fugeau.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Ghedeon nu ar fi făcut nimic, știind că Dumnezeu se va ocupa de madianiți? Este de neimaginat. Nu ar fi existat nicio istorie, care ar fi putut fi relatată. Este posibil să nu putem relata despre victorii mărețe, pentru că nu facem nimic, deși știm că Dumnezeu îl va învinge pe satan? Suntem noi motivul pentru care pare că nu se întâmplă nimic? Este posibil că noi nu ne lăsăm folosiți de Dumnezeu.

Sau poate că am ales un loc de refugiu liniștit, ca Maria din Betania, în timp ce altora, ca Marta, le lăsăm slujirea? Mă tem că asta ar însemna un dezechilibru.[1]

Ghedeon se bucura în închinarea sa și de munca sa. Era activ, pentru că mergea în puterea pe care Dumnezeu i-o dăduse. Istoria poporului lui Dumnezeu din secolele trecute pare să fie plină de momente în care o activitate sau alta a fost pusă în evidență în detrimentul altora. Unii creștini par să-și dedice tot timpul activităților evanghelistice. Se pare că abia își acordă pauze, pentru a se bucura de bogăția adevărului, care se află în Cuvântul lui Dumnezeu. La fel, se pare că alții sunt dispuși să-și investească tot timpul și energia în interpretarea epistolelor lui Pavel sau în învățătura profetică. Auzim mai multe despre Împărăția de o mie de ani decât despre milioanele de oameni care mor în zilele noastre fără Hristos și fără speranță?[2]

Victorii definitive – chiar și pentru noi?

Ghedeon a obținut victoria, pentru că el a văzut lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu și a acționat din această perspectivă. Madianiții nu au văzut slăbiciunea lui, ci puterea lui Dumnezeu, care strălucea din el. Putem înțelege sentimentul de slăbiciune al lui Ghedeon din experiențele noastre, dar dacă disponibilitatea și închinarea lui găsesc ecou și în noi, atunci putem aștepta o victorie.

Când ne recunoaștem limitele, când suntem convinși că ne lipsesc curajul și cunoașterea pentru a fi bărbați puternici, curajoși și femei puternice, curajoase pentru Domnul, atunci trebuie să ne bazăm pe puterea lui Dumnezeu. Când suntem gata să ne bazăm pe Dumnezeu în totalitate, vom recunoaște că El „poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi” [Efeseni 3.20]. Dumnezeu așteaptă disponibilitatea noastră, înainte de a-Și dovedi puterea. Dumnezeu este Cel care lucrează în noi atât voința, cât și împlinirea a ceea ce Îi place (vezi Efeseni 3.19; Filipeni 2.13). Deoarece recunoaștem puterea care lucrează în noi, ne așteptăm să vedem fluxuri de binecuvântări pentru semenii noștri și laude mari pentru Dumnezeu. Lui să fie gloria în Biserică (Adunare), prin Hristos Isus.

Atunci trebuie să fie închinare în inimile noastre și o hotărâre fermă de a lucra. În timp ce scriu aceste rânduri, mă provoc pe mine însumi să pun în practică aceasta. Ce nebunie să știi totul și să nu faci nimic!

Puterea lui Dumnezeu ne poate întări când suntem neputincioși. Puterea Lui ne susține zilnic și lucrează în noi. Aceasta este cu siguranță adevărat și totuși nu avem succes. Ce l-a făcut pe Ghedeon atât de diferit? Citim că Duhul lui Dumnezeu a venit peste el. Deoarece suntem pecetluiți cu Duhul Sfânt al promisiunii, suntem la fel de favorizați ca Ghedeon. Ceea ce trebuie să facem este să lăsăm deoparte temerile, grijile, slăbiciunile, chiar și puterea noastră și, cu siguranță, prejudecățile noastre. Acestea ar putea fi numite și „slăbiciune umană” sau „carnea”. Noi, creștinii credincioși, putem trăi zilnic în puterea pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Pentru aceasta, însă, trebuie să luăm în serios Cuvântul lui Dumnezeu. Ni se asigură: „Dar voi nu sunteți în carne, ci în Duh, dacă, în adevăr, Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi.”[3]

Pavel s-a rugat pentru credincioșii din Colose ca ei să „umble în chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui, aducând rod în orice lucrare bună ... întăriți cu toată puterea, potrivit tăriei gloriei Sale”. În concluzie, aceasta înseamnă că nu putem să-I fim pe plac Domnului decât dacă lăsăm puterea Lui să lucreze în noi: la fel ca și credincioșii din Efes, și noi suntem îndemnați să fim plini de Duhul.

Făclia

Când Ghedeon și oamenii lui au spart vasele, lumina a strălucit. Dacă am putea sparge bunurile pământești care ascund lumina glorioasă a lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu ar putea lucra printre noi. Pavel ne amintește că „vasul de lut” este doar un recipient pentru comori minunate și că conștientizarea fragilității noastre ar trebui să scoată la lumină doar puterea nespus de mare care vine numai de la Dumnezeu. Trebuie să ne orientăm spre gloria lui Dumnezeu și spre scopul pentru care El ne dă putere. Dacă puterea devine vizibilă în vreuna dintre activitățile noastre, atunci ea vine de la Dumnezeu. Dacă nu observăm puterea, atunci trebuie să ne ocupăm de vasul de lut care stă în cale.

Simpla întâlnire săptămânală nu ne garantează încă binecuvântarea. Cât de ușor obiceiul și tradiția formează un înveliș de lut în jurul comorii pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o. Trebuie să-I dăm loc Duhului lui Dumnezeu, nu trebuie să-L înăbușim și trebuie să ne străduim cu ardoare să nu-L întristăm. Dar nici nu-L putem îngrădi. Domnul victorios și înviat spune: „Iată, am pus înaintea ta o ușă deschisă, pe care nimeni nu poate s-o închidă, pentru că ai puțină putere și ai păzit cuvântul Meu și nu ai tăgăduit Numele Meu” [Apocalipsa 3.8].

După învierea Sa, Isus S-a arătat ucenicilor Săi. Uimiți de dovada puterii Sale, care L-a înviat după moartea Sa publică pe cruce, ei L-au lăudat – dar unii s-au îndoit. Isus a venit la ei și le-a spus: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ”. Apoi i-a autorizat să învețe toate națiunile și să boteze pentru Numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Așa cum Dumnezeu a promis să fie cu Ghedeon, Isus a promis: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.”

Are vreun efect?

Care este răspunsul nostru? Ne speriem de sarcina care ne așteaptă? Ne plângem neputincioși că sălile noastre nu sunt pline? Privim neputincioși cum numărul nostru scade? Dumnezeu lucrează și în aceste zile. El vrea să ne includă în lucrarea Sa. Dacă noi nu vrem, alții o vor face. Să privim cum copiii și tinerii noștri se alătură altor creștini, unde numărul este mai mare, puterea lui Dumnezeu este mai vizibilă, acțiunile sunt mai atractive? Să treierăm în ascuns, ca slabul Ghedeon, grâul nostru sărăcăcios? Să ne plângem de porția noastră mică și să o ținem totuși deoparte, fără să o împărtășim cu alții și fără să o semănăm, pentru a obține o recoltă mai bogată?

Haideți mai bine să devenim parte din poporul lui Ghedeon. Să avem încredere în promisiunea Domnului, să vestim cu curaj: „Sabia Domnului!” Să sunăm clar trâmbița mobilizării fără teamă de oameni, să spargem vasele de lut. Să lăsăm lumina gloriei cunoașterii lui Dumnezeu să se manifeste, astfel încât dragostea și viața Domnului nostru Isus să devină vizibile în atitudinea și acțiunile noastre.

Când gloria Lui va deveni centrul planurilor noastre, atunci ne vom vedea pe noi înșine și lumea din jurul nostru prin ochii Lui. Vom vedea cât de multe sunt de făcut și cât de puțin am făcut.

Putem și ar trebui să recunoaștem slăbiciunea noastră. Dar să-L lăudăm pe Domnul, deoarece El a promis că va fi cu noi. Să ieșim cu bunăvoință pentru a câștiga mai întâi lupta împotriva păcatului și indiferenței din noi înșine. Apoi, să-l învingem pe satan cu puterea pe care El ne-a promis-o. Sunt atât de mulți, pe care trebuie să-i smulgem din foc, așa cum a spus Iuda. Sunt multe de făcut, o ușă deschisă de oportunități prin care să intrăm, dar Domnul Însuși este cu noi. Vom învinge!

Tradus de la: Von Schwachheit zum Sieg (3)
Titlul original: „From Weakness to Winning. 3: Decisive Victory”
în Scripture Truth, vol. 50, 1989–91, pp. 41–45.

Traducere: Ion Simionescu

Vorheriger Teil