Versete călăuzitoare: Geneza 28; Evrei 13.5b „Purtarea voastră să fie fără iubire de bani, mulţumiţi cu ce aveţi în prezent; pentru că El a spus: „Nicidecum nu te voi lăsa şi cu nici un chip nu te voi părăsi“,“

Evrei 13.5b: Dumnezeu a spus: „Nicidecum nu te voi lăsa şi cu nici un chip nu te voi părăsi.”

Scriitorul epistolei către Evrei se referă la întâmplarea plăcută relatată în Geneza 28. În Evrei 13.5 „Purtarea voastră să fie fără iubire de bani, mulţumiţi cu ce aveţi în prezent; pentru că El a spus: „Nicidecum nu te voi lăsa şi cu nici un chip nu te voi părăsi“,“ citim: „Nicidecum nu te voi lăsa şi cu nici un chip nu te voi părăsi”. În felul acesta făgăduinţa făcută lui Iacov este aplicată la creştinul credincios, şi pe drept putem trage concluzia, că în acea istorisire vedem penumbra tuturor lucrurilor bune care vor veni. În Geneza Dumnezeu vorbeşte unuia din patriarhi în vis, în epistola către Evrei dimpotrivă avem nu numai destăinuirea parţială a unui vis, ci şi prezentarea deplină a persoanei Fiului.

În Geneza Iacov este privit ca pelerin, care se află în călătorie prin pustie şi care a primit făgăduinţe deosebit de mari şi preţioase pentru sprijinirea pe drumul de întoarcere al lui spre casă. În epistola către Evrei avem aplicarea visului lui Iacov la creştinul credincios, în înţelesul lui deplin şi bogat. Şi în această epistolă credinciosul este privit ca străin în lumea aceasta şi ca pelerin, care merge în întâmpinarea unei alte lumi (Evrei 11.13; 13.14 „(11:13) În credinţă au murit toţi aceştia, neprimind promisiunile, ci văzându-le de departe şi salutându-le şi mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.“ „(13:14) pentru că nu avem aici o cetate statornică, ci o căutăm pe cea viitoare.“), şi o Persoană minunată este pusă înaintea lui, precum şi adevăruri preţioase pentru sprijinirea în călătorie spre slavă.

Iacov vede în vis pe Domnul slavei la vârful unei scări care stă pe pământ şi atinge cerul. Şi epistola către Evrei începe cu marele adevăr, că Domnul slavei este în înălţime. Fiul „S-a aşezat la dreapta Măririi, în locurile prea înalte”, după ce Şi-a făcut lucrarea pe pământ. Această realitate măreaţă ocupă pe parcursul întregii epistole un loc deosebit.

În Evrei 1.3 „care, fiind strălucirea gloriei Sale şi întipărirea Fiinţei Sale şi susţinând toate prin Cuvântul puterii Lui, după ce prin Sine Însuşi a făcut curăţirea de păcate, S-a aşezat la dreapta Măririi în cele înalte,“ ni se arată, cum El S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu, din pricina slavei Persoanei Sale; în Evrei 8.1 „Iar punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un astfel de mare preot care S-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri;“ El este acolo ca Mare Preot al nostru; în Evrei 10.12 „dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,“ ca dovadă a lucrării făcute de El şi în Evrei 12.2 „privind ţintă la Isus, Căpetenia şi Desăvârşitorul credinţei, care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, dispreţuind ruşinea, şi şade la dreapta tronului lui Dumnezeu.“ ca Acela care a mers pe cărarea credinţei şi a ajuns la ţintă.

În timp ce Domnul este văzut la vârful scării, la capătul celălalt al scări stă un om sărman, lipsit de putere, care deseori a eşuat, împovărat de slăbiciuni şi înconjurat de ispite. Şi în capitolul doi al epistolei către Evrei găsim oameni care au fost aduşi pe drumul spre slavă, căci ei sunt apelaţi ca „mulţi fii”, dar care încă au parte de carne şi sânge. De aceea ei sunt supuşi încă ispitelor şi sunt înconjuraţi de slăbiciuni, au înaintea ochilor tot felul de nevoi, sunt expuşi prigoanelor şi împotrivirilor păcătoşilor şi au de suferit necazuri (Evrei 2.14-18; 4.14,16; 10.33; 12.3; 13.3 „(2:14) Deci, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, şi El, în acelaşi fel, a luat parte la ele, ca prin moarte să-l desfiinţeze pe cel care are puterea morţii, adică pe diavolul, (2:15) şi să-i elibereze pe toţi aceia care, prin frica de moarte, erau supuşi robiei toată viaţa lor. (2:16) Pentru că, în adevăr, nu de îngeri Se îngrijeşte El, ci de sămânţa lui Avraam Se îngrijeşte. (2:17) De aceea, trebuia în toate să fie făcut asemenea fraţilor Săi, ca să fie un mare preot milos şi credincios în cele privitoare la Dumnezeu, spre a face ispăşire pentru păcatele poporului; (2:18) pentru că, în ceea ce El Însuşi a suferit, fiind ispitit, poate să-i ajute pe cei ispitiţi.“ „(4:14) Având deci un mare preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea noastră.“ „(4:16) Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare şi să găsim har, pentru ajutor la timpul potrivit.“ „(10:33) pe de o parte expuşi ca privelişte prin insulte şi necazuri şi, pe de alta, făcându vă părtaşi acelora care treceau astfel prin ele.“ „(12:3) Gândiţi-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoşi aşa mare împotrivire faţă de Sine, ca să nu obosiţi, descurajându-vă în sufletele voastre.“ „(13:3) Amintiţi-vă de cei în lanţuri, ca şi cum aţi fi legaţi împreună cu ei; de cei chinuiţi, ca fiind şi voi înşivă în trup.“).

Apoi în vis între Domnul aflat la vârful scării şi Iacov la capătul celălalt al scării erau îngeri, care urcau şi coborau. Şi în epistola către Evrei între Domnul aflat în înălţime, aşa cum El ne este prezentat în capitolul 2, şi noi sunt îngeri. Citim că ei sunt duhuri slujitoare, trimise să facă o slujbă acelora care vor moşteni mântuirea (Evrei 1.13,14 „(13) Dar căruia dintre îngeri i-a zis vreodată: „Şezi la dreapta Mea până îi voi pune pe vrăjmaşii Tăi ca aşternut al picioarelor Tale“? (14) Nu sunt toţi duhuri slujitoare trimise pentru a le sluji celor care vor moşteni mântuirea?“). Deci la începutul epistolei avem o concordanţă remarcabilă cu visul lui Iacov.

În afară de aceasta în această epistolă ne sunt prezentate cele două lecţii mari, pe care Iacov trebuia să le înveţe în Luz. Întâi: noi am fost primiţi prin harul nespus de mare al lui Dumnezeu şi am fost făcuţi moştenitori ai slavei şi prin el suntem călăuziţi prin pustie şi duşi în acel loc. În al doilea rând: Harul nespus de mare al lui Dumnezeu, care ne-a chemat la slavă, nu pune deoparte guvernarea lui Dumnezeu. Pe baza lui noi suntem disciplinaţi pe drumul spre slavă (Evrei 2.10; 12.6 „(2:10) Pentru că I se cuvenea Aceluia pentru care sunt toate şi prin care sunt toate, aducând pe mulţi fii la glorie, să desăvârşească prin suferinţe pe Căpetenia mântuirii lor.“ „(12:6) pentru că Domnul îl disciplinează pe acela pe care-l iubeşte şi biciuieşte pe orice fiu pe care-l primeşte“.“).

În continuare putem recunoaşte în această epistolă cât de bogate sunt măsurile lui Dumnezeu, pe care El le-a luat pentru călătoria noastră prin pustie. Găsim astfel, cum Dumnezeu este pentru noi şi ne dă orice binecuvântare, pe care harul Său a făgăduit-o odinioară lui Iacov. Primul mare adevăr, pe care El l-a făcut cunoscut lui Iacov, înainte ca el să fi înaintat cu vreun pas, este că el cu certitudine va ajunge la ţelul călătoriei lui. Ţara făgăduinţei a fost garantată lui şi seminţei lui. În epistola către Evrei găsim mereu, că cerul ne este garantat. În Evrei 2.10 „Pentru că I se cuvenea Aceluia pentru care sunt toate şi prin care sunt toate, aducând pe mulţi fii la glorie, să desăvârşească prin suferinţe pe Căpetenia mântuirii lor.“ noi mergem în întâmpinarea slavei; în Evrei 3.1 „De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, luaţi aminte la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, la Isus,“ găsim fraţi sfinţi care au parte de chemarea cerească; în Evrei 4.9 „Rămâne deci o odihnă de sabat pentru poporul lui Dumnezeu.“ este vorba de o odihnă, care urmează să vină; în Evrei 6.20 „unde Isus a intrat pentru noi ca Înainte-mergător, fiind făcut pentru eternitate mare preot după rânduiala lui Melhisedec.“ Domnul Isus a intrat dincolo de perdeaua dinăuntru ca Înainte Mergător al nostru; în Evrei 9.24 „Pentru că Hristosul nu a intrat în locuri sfinte făcute de mâini, imagini ale celor adevărate, ci chiar în cer, ca să Se arate acum, pentru noi, înaintea feţei lui Dumnezeu;“ Hristos a intrat în cer, ca acum să apară înaintea lui Dumnezeu pentru noi. Într-un mod aşa de diferit ne este prezentat clar marele adevăr, că, aşa cum Domnul a sprijinit dintotdeauna pe Iacov, El va ajuta şi pe creştini credincioşi să ajungă în cer. Oricât de mari ar putea fi greutăţile, pe care noi le întâmpinăm, şi ispitele, cărora suntem expuşi pe drumul nostru, slava străluceşte înaintea noastră, cu toate văile întunecate, cărarea aspră şi furtunile grele. Dumnezeu ne lasă să mergem pe cărarea pelerinajului nostru în lumina acelei slave, spre care El ne conduce.

Pe lângă aceasta, Iacov a avut nu numai făgăduinţa că va poseda ţara, ci şi că Acela care i-a dat-o era totodată cu el. Şi noi creştinii credincioşi avem înaintea noastră nu numai cerul ca ţintă precisă, ci prezenţa Domnului este cu noi pe cale într-acolo. Atât la începutul epistolei către Evrei, cât şi la sfârşitul ei, scriitorul citează locuri din Vechiul Testament, care dovedesc că Domnul este prezent la poporul Său. În Evrei 2.12,13 „(12) spunând: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei, Te voi lăuda în mijlocul adunării“. (13) Şi din nou: „Eu Mă voi încrede în El“. Şi din nou: „Iată, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu“.“ avem un loc din Psalmul 22.23: „Îţi voi cânta laudele în mijlocul Adunării” şi din Isaia 8.18: „Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu”. Şi în timp ce epistola se apropie de sfârşit, sunt citate cuvintele Domnului, pe care El le-a spus cândva lui Iacov, ca să ne arate că Domnul este cu noi tot timpul călătoriei, aşa cum El a spus: „Nicidecum nu te voi lăsa şi cu nici un chip nu te voi părăsi.” Citatele de la începutul epistolei arată pe Domnul în părtăşie cu poporul Său, şi locurile citate la sfârşitul epistolei vorbesc despre prezenţa Sa la fiecare dintre ai Săi. Desigur deseori noi nu suntem conştienţi de aceasta, însă El doreşte ca noi să simţim, că El este cu noi.

Deci Iacov este asigurat de sprijinul Domnului cu cuvintele: „Te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge.” În acelaşi fel epistola către Evrei prezintă harul preoţesc al Domnului, care ne păstrează în timpul călătoriei noastre prin această lume. Domnul, aflat la vârful scării, păzeşte pe sfinţii Săi slabi, deseori eşuaţi, care încă stau la piciorul scării. Din Evrei 7 învăţăm că Acela, „înălţat mai presus de ceruri”, „trăieşte pururi” ca să mijlocească pentru aceia care sunt pe cale într-acolo. Este adevărat că omul de la piciorul scării trebuie să trăiască pentru Acela care stă la vârful scării. El trebuie să spună împreună cu Pavel: „Pentru mine a trăi este Hristos”. Însă în timp ce noi greşim aşa de des în a trăi pentru El, El nu încetează să facă aceasta pentru noi. Epistola către Evrei prezintă în continuare activitatea Domnului în cer în favoarea oamenilor de pe pământ. Mai întâi aflăm din Evrei 2, că El ne poate ajuta în încercările noastre şi că El face aceasta ca Unul care El Însuşi a suferit, atunci când a fost ispitit, căci a te împotrivi ispitei, aceasta aduce cu sine suferinţe. Domnul a suferit mai bine acestea, decât să cedeze lor. Şi acum, în ceasul ispitirilor noastre, El este în stare să ajute, pentru ca noi mai bine să suferim, decât să păcătuim, prin aceea că cedăm ispitei. În continuare Evrei 4.15 „Pentru că nu avem un mare preot care să nu aibă parte cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul ispitit în toate în acelaşi fel, în afară de păcat.“ ne învaţă că El poate să aibă milă cu slăbiciunile noastre. El nu rămâne insensibil de ceea ce sufere poporul Său în slăbiciunea trupului, căci El nu numai a trecut prin ispite, ci El a avut parte şi de oboseală, de foame şi de sete. În cele din urmă El mijloceşte pentru noi potrivit cu cunoaşterea Sa desăvârşită a nevoii noastre. În felul acesta avem sprijinul Aceluia care trăieşte totdeauna pentru noi, şi care poate să ne mântuiască pe deplin, până când mersul nostru pe pământ se termină în slava cerului şi când timpul va fi înlocuit de veşnicie.

Atunci Domnul a spus lui Iacov, că El îl va aduce în ţara pe care El i-a făgăduit-o, şi din epistola către Evrei învăţăm, că Domnul nu numai a asigurat slava pentru poporul Său, ci că El îi va duce în slavă. Noi citim „aducând pe mulţi fii la slavă”, şi că va trece numai puţin timp până când noi vom ajunge la slavă. „Încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel care vine va veni şi nu va întârzia” (Evrei 10.37).

Şi după cum Iacov primeşte în final asigurarea că Domnul Îşi va împlini cu credincioşie făgăduinţa, tot aşa şi nouă ne este mereu asigurată statornicia Cuvântului lui Dumnezeu. Evrei 1 ne spune, că Dumnezeu a vorbit în Fiul; Evrei 2, că, dacă cuvântul vestit prin îngeri era neclintit, atunci cu cât mai mult este cuvântul vorbit prin Fiul; în Evrei 6 aflăm că Dumnezeu nu numai a vorbit, ci El a confirmat Cuvântul Său printr-un jurământ, şi Cuvântul şi jurământul sunt numite două lucruri care nu se pot schimba (Evrei 6.16-18 „(16) Pentru că, în adevăr, oamenii jură pe unul mai mare şi, pentru ei, jurământul este sfârşitul oricărei neînţelegeri, spre întărire. (17) În aceasta, Dumnezeu, voind să arate şi mai mult moştenitorilor promisiunii nestrămutarea planului Său, a intervenit cu un jurământ, (18) ca, prin două lucruri de nestrămutat, în care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, să avem mângâiere puternică, noi, care am alergat la adăpost, ca să apucăm speranţa pusă înaintea noastră,“). Avem apoi în Evrei 12.25 „Luaţi seama să nu Îl respingeţi pe Cel care vorbeşte! Pentru că, dacă n-au scăpat aceia care L-au respins pe Cel care rostea cuvinte divine pe pământ, cu atât mai mult noi, care ne abatem de la Cel din ceruri,“ atenţionarea serioasă „să nu ne întoarcem de la Cel care vorbeşte din ceruri”, căci Dumnezeu va împlini Cuvântul Său. Împărăţiile oamenilor vor fi zguduite şi vor trece, ca să facă loc unei Împărăţii veşnice, care nu poate fi zguduită. Şi în final ni se aminteşte că, dacă Dumnezeu a vorbit, noi ne putem încrede pe deplin în El, căci ceea ce El a făgăduit, El va şi împlini (Evrei 13.5,6 „(5) Purtarea voastră să fie fără iubire de bani, mulţumiţi cu ce aveţi în prezent; pentru că El a spus: „Nicidecum nu te voi lăsa şi cu nici un chip nu te voi părăsi“, (6) încât să spunem cu îndrăzneală: „Domnul este ajutorul meu şi nu mă voi teme: ce-mi va face omul?““).

Avem deci în epistola către Evrei o interpretare creştină a visului lui Iacov. Epistola începe cu Hristos în slavă, apoi ni se spune cine este această Persoană minunată, despre care stă scris: „Dar Tu rămâi!” şi „Tu eşti Acelaşi”. Cu trecerea în zbor a timpului şi cu trecerea anilor fiecare se schimbă; dar în Hristos în slavă avem pe Unul care rămâne, care nu Se schimbă. După aceea pe parcursul epistolei ne este prezentată lucrarea de har bogată, pe care El o face. El duce pe mulţi fii la slavă, El îi însoţeşte pe drum, El îi sprijină în ispite, El simte împreună cu ei în slăbiciunile lor, El mijloceşte pentru ei în necazurile lor. El ne reprezintă în cer înaintea lui Dumnezeu şi peste puţin timp va reveni, ca să ne ia în slavă. Învăţăm astfel cine este Hristos, ce face El şi ce va face El în curând. Ce binecuvântată este deci poziţia omului la picioarele scării, când el umblă în lumina slavei Omului, care stă deasupra ei.

Tradus de la: Jakobs Traum - seine neutestamentliche Erfüllung

Extras din „Jacob’s Dream“
în Edification, Anul 6, 1932, pag. 263, 285.

Traducere: Ion Simionescu