Versete călăuzitoare: Ioan 12.3-8

Ioan 12.3-8: Maria deci, luând o măsură de mir de nard curat, de mare preţ, i-a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul ei; şi s-a umplut casa de mirosul mirului. Atunci unul dintre ucenicii Săi, Iuda, al lui Simon, Iscarioteanul, care urma să-L vândă, a spus: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor?“ Dar a spus aceasta nu pentru că avea grijă de săraci, ci pentru că era hoţ şi avea punga şi lua cele puse în ea. Isus deci a spus: „Las-o: ea l-a păstrat pentru ziua pregătirii Mele pentru înmormântare; pentru că pe săraci îi aveţi cu voi întotdeauna, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna“.

Aproape că nu găsim o întâmplare mai frumoasă, mai înălţătoare pe drumul Domnului pe pământ, decât istorisirea ungerii Lui cu mirul de nard „curat, de mare preţ” de către Maria din Betania. „Şi casa s-a umplut de mirosul mirului.” O înviorare unică, plăcută, a Domnului la începutul drumului Său de suferinţe, puţin fagure de miere, pe care El, adevăratul Ionatan, l-a dus la gură în trecere în ultima, decisiva urmărire din partea duşmanului de moarte! „Şi ochii I s-au luminat” (1 Samuel 14.27).

Nu că Domnul nostru ar fi avut nevoie în vreun fel de aceasta, aşa cum a avut acela; ştim că o epuizare nu putea fi posibilă la El, Fiul lui Dumnezeu. Şi cu toate acestea, ce bucurie a fost aceasta pentru El! Cum a luminat dragostea recunoscătoare a Mariei pentru câteva momente întunericul care se îngrămădea deasupra capului Său! De aceea El a intervenit în favoarea ei, de aceea recunoştinţa Lui amabilă faţă de fapta ei. „De ce faceţi supărare femeii? Pentru că ea a făcut o lucrare bună faţă de Mine” (Matei 26.10). „Ea a făcut ce a putut. … Şi adevărat vă spun: oriunde va fi predicată Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va vorbi şi despre ce a făcut femeia aceasta, spre amintirea ei” (Marcu 14.8,9).

Dar era necesar să se intervină pentru ea? Era cu adevărat posibil, ca vreunul din cei prezenţi să nu fi stat sub impresia a ceea ce se petrecea acolo? Cu regret trebuie să răspundem afirmativ la această întrebare. Oriunde se arată o lumină pe pământul acesta, nu va lipsi nici umbra; şi aşa şi aici, după cum ştim, recunoştinţei din partea Domnului îi stă în faţă reproşul din partea omului, evaluării Lui pline de dragoste şi plăcute şi interpretării faptei Mariei îi stă în faţă desconsiderarea şi lipsa de înţelegere din partea celorlalţi. Cu toate că Maria nu a rostit nici un cuvânt pentru îndreptăţirea ei, Domnul a văzut că inima ei era împovărată, că ucenicii cu revolta lor i-au „produs supărare”.

Aici, unde ne sunt date trei relatări despre evenimentul nostru, pe care le găsim în Sfânta Scriptură, ne sunt redate evident trei trepte ale unei evoluţii … o evoluţie, aşa cum o constatăm în viaţa practică cu privire la unele porniri dureroase şi condamnabile ale inimii omeneşti.

În capitolul al 12-lea din evanghelia după Ioan este unul care se ridică împotriva faptei Mariei. „Unul dintre ucenicii Săi, Iuda, al lui Simon, Iscarioteanul, care urma să-L vândă, a spus: «De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor?»“ Ne sunt relatate şi motivaţiile: „Dar a spus aceasta nu pentru că avea grijă de săraci, ci pentru că era hoţ şi avea punga şi lua cele puse în ea.” Erau motivaţii triste, care stăteau la baza cuvintelor lui; el nu era curat.

Cu atât mai dureros şi mai surprinzător este să aflăm din evanghelia după Marcu 14, că „unii” din ceilalţi ucenici s-au făcut una cu cuvintele lui; el nu a rămas singur. Erau unii cu el, nemulţumiţi, şi au zis: „Pentru ce s-a făcut această risipă de mir? … şi vorbeau cu multă mânie împotriva ei.” În evanghelia după Matei (capitolul 26) Duhul Sfânt merge un pas mai departe, şi ne relatează: „Dar, când au văzut ucenicii acest lucru, s-au supărat …” aici lipseşte orice delimitare în ceea ce ne este relatat. Drept urmare toţi ucenicii contribuiau la nemulţumirea cu privire la fapta aceleia care era o ucenică împreună cu ei.

Unul … unii … toţi! Nu este aşa, că eu aş vrea să afirm, că această evoluţie în trepte s-ar putea neapărat recunoaşte la toţi cei prezenţi la evenimentul acela, dar Dumnezeu, care vede înlăuntrul omului (compară cu 1 Samuel 16.7 „Şi Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la faţa lui, nici la înălţimea staturii lui, pentru că l-am lepădat; căci Domnul nu Se uită cum se uită omul, pentru că omul se uită la înfăţişare, dar Domnul Se uită la inimă“.“), a lăsat să se scrie ceva despre aceasta în Cuvântul Său spre învăţătura noastră. Nemulţumirea unuia nu rămâne limitată la el, ea îşi găseşte un ecou în inimile unora, în cele din urmă îi smulge pe toţi şi-i aduce pe drumul lui şi îi ia cu sine: cât de uşor putem găsi aceasta la noi!

Desigur nu uit că sunt două feluri de „nemulţumire”; şi despre Domnul citim că El a devenit nemulţumit de ucenicii Lui, atunci când ei au interzis mamelor să aducă copiii lor la El. Însă nemulţumirea (revolta) noastră rezultă prea des din natura noastră rea, din inimile nejudecate şi poate foarte uşor să deranjeze lucrarea Duhului Sfânt în jurul nostru, s-o „amortizeze” sau chiar s-o „stingă”. La fel este şi aici: în timp ce „casa s-a umplut de mirosul mirului”, lucra revolta, care de la unul a trecut la unii şi în cele din urmă la toţi ucenicii, ca şi mirosul de putrefacţie al morţii. Cum ar fi plecat Maria de acolo, dacă Domnul nu ar fi intervenit pentru ea! Vai, fie ca noi să fim mai precauţi şi mai plini de dragoste şi să nu ne lăsăm aşa repede influenţaţi de rău!

Tradus de la: Einer – etliche – alle

Traducere: Ion Simionescu