Lovituri de ciocan răsună în jurul bisericii castelului din Wittenberg: un călugăr tânăr cu numele Martin Luther prinde în cuie un document pe uşa bisericii, pe care el l-a intitulat „95 de teze”, pe care el doreşte să le discute public. Sunt întrebări referitoare la învăţătura bisericii şi la practică, pe care Luther le consideră a fi nebiblice şi asupra cărora el vrea să atragă atenţia.
Istoria arată că aceste lovituri de ciocan nu numai au deranjat pacea clădirii bisericii în acea zi; ea a deranjat şi pacea creştinătăţii din timpul acela şi indica faptul că în sfârşit adevărul bătea la uşa rătăcirii. Era anul 1517.
Ce l-a mânat pe tânărul călugăr în acea zi fatală să meargă cu ciocanul şi cuiele? Scurt înainte de aceasta apăruse nu departe de Wittenberg un alt călugăr şi a vândut ceva deosebit. Tetzel, aşa era numele lui, a făcut o avere prin vânzarea de scrisori de indulgenţă. Acestea erau hârtii care garantau cumpărătorului o pedeapsă redusă în purgatoriu. Potrivit doctrinei bisericii din timpul acela sufletul credinciosului nu ar ajunge imediat după moarte în cer, ci ar merge într-un loc numit purgatoriu. Acolo devii curăţit de păcatele pe care nu le-ai mărturisit şi de care nu te-ai căit. Durata de şedere este diferită pentru fiecare om, însă toţi trebuie să sufere greu în purgatoriu. Vânzarea de astfel de scrisori de indulgenţă era foarte răspândită în timpul lui Luther. Tetzel însă le-a adăugat o însuşire deosebită: scrisorile lui de indulgenţă, aşa afirma el, ar fi deosebite, căci nu numai se poate scurta pedeapsa viitoare în purgatoriu, dacă se cumpăra una din aceste scrisori de indulgenţă, ci şi pedeapsa actuală a acelora care erau deja morţi şi în chinuri. El striga: „De îndată ce banii se rostogolesc în cutie, sufletul sare afară din purgatoriu!” Cine voia să piardă ocazia de a elibera din chin pe mama lui moartă, pe tatăl lui, pe bunicii lui, pe prietenii lui, şi aşa mai departe? Tetzel a avut succes, şi banii curgeau cu grămada.
Luther era revoltat. Când el a devenit călugăr, el şi-a chinuit sufletul şi şi-a martirizat trupul cu îndrăzneală inutilă, ca să-şi ispăşească păcatele. Atunci într-o zi la studiul biblic s-a lovit de un verset din epistola către Galateni: „Cel drept va trăi din credinţă” (Galateni 3.11). Deodată lui Martin Luther a început să-i devină clar: toate încercările slabe, pe care le întreprindem ca să ne îndreptăţim şi să ispăşim pentru păcatele noastre sunt inutile şi lipsite de sens. Bărbaţii, femeile şi copiii nu sunt salvaţi de pedeapsa pentru păcatele lor prin ceea ce fac (sau plătesc), ci prin ceea ce ei cred. Credinţa în lucrarea de ispăşire făcută de Hristos este singura suficientă pentru a deveni salvat. Luther a fost învăţat că „dreptatea lui Dumnezeu” din Romani 1.17 „pentru că în ea se descoperă o dreptate a lui Dumnezeu din credinţă, spre credinţă, după cum este scris: „Dar cel drept va trăi din credinţă“.“ înseamnă dreptatea cu care Dumnezeu pedepseşte pe păcătos. Acum el a învăţat că această formulare nu înseamnă acelaşi lucru. În loc de aceasta Luther scrie:
Atunci am început să înţeleg că „dreptatea lui Dumnezeu” este dreptatea cu care Dumnezeu ne îndreptăţeşte prin har şi îndurare, prin intermediul credinţei. Atunci am simţit că eu am fost cu totul născut din nou şi eu însumi am intrat în Paradis prin uşa deschisă.
Luther era plin de bucurie pentru harul lui Dumnezeu. Cum poate acest Tetzel să îndrăznească să afirme în numele bisericii că sufletul ar fi eliberat de judecată prin simpla plătire cu bani!
Ce speranţă falsă a trezit acest Tetzel în capetele poporului simplu! Biserica ar trebui să ştie despre această înşelăciune şi să-i interzică să adune bani în acest mod fals.
Este improbabil că Martin Luther cu cele 95 de teze a intenţionat să ajungă vreodată la ceea ce în cele din urmă s-a ajuns. Ele au fost scrise iniţial în limba latină, însă alţii le-au tradus în germană, pentru ca oamenii simplii să le poată citi. Revolta, care a rezultat din aceasta, a condus în cele din urmă că Martin Luther a fost chemat în 1521 să dea socoteală înaintea parlamentului Reichului de la Worms. Scopul: voiau să-l determine să retragă învăţătura lui. Erau prezenţi unii din cei mai mari demnitari bisericeşti din timpul acela. Viaţa lui Luther era în joc. Când el a intrat în încăpere, scrierile lui stăteau pe o masă înaintea lui, şi el a fost rugat să confirme că ele erau ale lui. Când a făcut aceasta, a fost solicitat să „le retragă” – să recunoască că ele erau false şi eronate. Luther a cerut să i se acorde o noapte să se gândească la aceasta. El ştia foarte bine: dacă refuză să spună că el a greşit, cu cea mai mare probabilitate va fi condamnat la moarte şi ars de viu, legat pe un stâlp ca eretic. În ziua următoare Martin Luther stătea singur într-o cameră supraaglomerată faţă în faţă cu oştirea Reichului şi cu puterea Bisericii Romano-Catolice mondiale, care niciodată încă nu a fost contrazisă. El a răspuns la întrebare cu glas tare şi clar:
Dacă nu voi fi convins prin mărturiile Scripturii şi motive logice clare - căci eu nu-L cred nici pe Papa şi nici conciliile, căci este foarte clar că ei s-au înşelat deseori şi s-au contrazis pe ei înşişi -, eu sunt biruit în conştiinţa mea şi cucerit de Cuvântul lui Dumnezeu prin pasajele din Sfânta Scriptură, pe care le-am citat. De aceea eu nu pot şi nu vreau să retrag nimic, căci nu vreau să fac ceva împotriva conştiinţei şi nici nu este de folos. Dumnezeu să-mi ajute, Amin!
Aşa cum au răsunat de secole loviturile de ciocan pe acea uşă a bisericii, la fel au răsunat şi cuvintele îndrăzneţe ale unui bărbat viteaz. Luther a fost salvat de prieteni, înainte să poată fi arestat din cauza ereziei. El a fost ţinut ascuns într-un castel şi protejat de puteri politice puternice. Acolo el a tradus Biblia în germană din latină, care era citită numai de conducătorii bisericii. Era pentru prima dată când Biblia putea fi obţinută în limba poporului. Curajul lui Luther a făcut ca Biblia să se traducă şi în engleză. Scrierile lui şi învăţătura lui despre îndreptăţirea numai pe baza credinţei s-au răspândit în lumea întreagă.
Fără îndoială Luther a avut greşelile lui. Niciunul din noi nu este desăvârşit. În multe privinţe el nu a mers suficient de departe în respingerea învăţăturii romano-catolice. Alţi reformatori au mers pe urmele lui şi au descoperit alte adevăruri în Biblie. […] Luther era la timpul lui un bărbat cu un temperament care nu plăcea oricui. Însă Dumnezeu l-a folosit pentru ca învăţătura despre îndreptăţire să fie restabilită – îndreptăţirea numai prin credinţă, fără de care nici un om nu poate fi mântuit. […]
Tradus de la: Luther entdeckt "Gottes Gerechtigkeit"
Titlul original: „Heroes of the Faith – Martin Luther“
Traducere: Ion Simionescu