Imagine: L. Binder
Alegerea partenerului: jugul nepotrivit (S. Isenberg)

Relații de dragoste între credincioși și necredincioși

Locuri din Biblie: 2 Corinteni 6: Iacov 4     Cuvinte cheie: Căsătorirea; Relaţii de dragoste înainte de căsătorie; Alegerea partenerului; Jug; Jugul nepotrivit

Poate un creștin credincios să intre într-o relație de dragoste cu un necredincios? Deoarece suntem încă „în lume”, cunoaștem și oameni care nu-L cunosc pe Hristos și care, totuși, pot fi foarte prietenoși, ... mai multamabili și drăguți. Dacă la aceasta se adaugă aspectul fizic sau alte atracții exterioare, se poate ajunge rapid la întrebarea: De ce să nu intri într-o relație cu un creștin necredincios? S-ar putea chiar să-l pot conduce la Domnul. În scurt timp, sentimentele noastre devin standardul și ne întunecă vederea clară a Cuvântului lui Dumnezeu. Prin urmare, ar trebui să tratăm acest subiect atunci când încă ne putem gândi „cu luciditate” la această chestiune, pentru a putea apoi să rezistăm și să biruim în fața unei ispite.

Are omul voință liberă? (S. Isenberg)

Cuvinte cheie: Calvin/Arminius; Voinţa liberă

Chiar dacă nu bănuim la prima vedere, această întrebare este totuși un fundament serios al credinței noastre. Cu siguranță, un răspuns la această întrebare nu este ușor și mulți au încercat deja să răspundă la ... mai multaceastă întrebare. Prin urmare, astăzi putem fi foarte recunoscători că atât de mulți au abordat deja această întrebare și că avem la dispoziție o multitudine de gânduri.

Când Dumnezeu ne trimite „în exil” (S. Isenberg)

Locuri din Biblie: 1 Corinteni 10; 1 Corinteni 11; 1 Corinteni 12; Marcu 14; Luca 22; Matei 26; Faptele apostolilor 2; Faptele Apostolilor 20; Maleahi 1     Cuvinte cheie: Frângerea pâinii; Cina; Masa Domnului

Trăim timpuri grele: aceasta nu este o veste nouă, căci deja apostolul Pavel a înştiinţat: „Să şti dar aceasta, că în zilele din urmă vor veni timpuri grele” (2 Timotei 3.1). Aceste timpuri vor fi caracterizate, ... mai multîntre altele, prin aceea că oamenii vor fi „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” şi mulţi vor avea „o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” ... Dar cum stau lucrurile la noi creştinii credincioşi? Găsim în societate multe lucruri pe care le-am putea critica, dar criza actuală nu este numai pentru „lumea rea” de afară; ea se referă nu numai la societatea noastră, ci şi la noi creştinii credincioşi, şi anume foarte sensibil. Ceea ce pentru noi este cel mai important, ceea ce este esenţial pentru creştinii credincioşi, ne-a fost luat de pe o zi pe alta.

Capcana fariseilor (S. Isenberg)

Matei 23 – Serie de articole

Articole: 8     Locuri din Biblie: Matei 23     Cuvinte cheie: Legalitate; Farisei

Capcana fariseilor (1) (S. Isenberg)

Matei 23 – Introducere

Locuri din Biblie: Matei 23     Cuvinte cheie: Legalitate; Farisei

M-am întrebat deseori, ce a vrut să ne spună Domnul Isus prin descrierea fariseilor. A vrut El să ne dea în mână un instrument cu care noi să vizăm pe alţii şi să putem arăta cu degetul spre ei? Fariseii sunt totuşi ... mai multpentru cei mai mulţi dintre noi aşa numiţii creştini credincioşi Bibliei, nimic altceva decât pur şi simplu lepădătura. Dacă trebuie să recunoaştem că suntem „cu toţii păcătoşi”, totuşi nu vrem într-o suflare să fim numiţi împreună cu fariseii. În fond în cele din urmă fariseii au răstignit pe Domnul şi de mai multe ori în timpul vieţii Lui au vrut să-L omoare. Ei au sfidat pe Domnul, L-au provocat, L-au acuzat şi au luptat împotriva Lui cu martori falşi. Nu, eu nu sunt un fariseu.

Imagine: L. Binder
Capcana fariseilor (2) (S. Isenberg)

Matei 23.13 – Prima exclamare „vai de voi!”

Locuri din Biblie: Matei 23.13     Cuvinte cheie: Legalitate; Farisei

Afirmaţia este simplă: fariseii sunt aceia care închid Împărăţia cerurilor. Nouă nu ni se poate întâmpla aşa ceva, sau? Nu, noi ştim foarte bine cum se ajunge în cer şi acţiunile noastre de evanghelizare ... mai multvorbesc foarte clar în privinţa aceasta. În afară de aceasta am introdus „servicii divine pentru oaspeţi”, unde vrem să explicăm oamenilor cum ajung ei în cer.

Capcana fariseilor (3) (S. Isenberg)

Matei 23.14 – A doua exclamare „vai de voi!”

Locuri din Biblie: Matei 23.14     Cuvinte cheie: Legalitate; Farisei

Este într-adevăr interesant cum Domnul Isus pătrundea cu privirea şi îi evalua pe farisei. Dar noi toţi suntem mai degrabă „evanghelişti”, care deseori nu îndrăznesc nici măcar să treacă strada, ca să vorbim ... mai multcu vecinul nostru despre Evanghelie şi gândim că aceia care sunt gata să se mute chiar în ţări străine, ca să vestească Evanghelia, ar trebui să fie automat buni şi să fie călăuziţi de motivaţii veritabile. Ceea ce pentru noi deseori arată ca foarte sănătos şi spiritual, Domnul numeşte în acest caz boală. Care era greşeala în cazul acesta?

Capcana fariseilor (4) (S. Isenberg)

Matei 23.16-22 – A treia exclamare „vai de voi!”

Locuri din Biblie: Matei 23.16-22     Cuvinte cheie: Legalitate; Farisei

Al treilea strigăt „vai de voi” se ocupă cu ceea ce spunem noi şi cu ceea ce gândim noi. În timpul acela s-a încercat să se găsească anumite subterfugii, pentru a nu împlini neapărat un jurământ sau ... mai multun legământ. Aceasta aminteşte puţin de ceea ce noi probabil ca şi copii am făcut deseori, când am spus, jur că nu am făcut aceasta sau aceea şi apoi ne-am încrucişat degetele la spate, ceea ce însemna că jurământul nu era valabil. Aceşti farisei evlavioşi au făcut aceasta mai „delicat” şi nu aşa de fără tact, cum probabil am făcut noi odinioară.

Capcana fariseilor (5) (S. Isenberg)

Matei 23.23,24 – A patra exclamare „vai de voi!”

Locuri din Biblie: Matei 23.23,24     Cuvinte cheie: Legalitate; Farisei

„… numai să nu înghită nici un ţânţar, însă din gât îi iese o cocoaşă de cămilă!” – Da, aceasta este o descriere de care râdem, dar căreia deseori foarte uşor ne asemănăm. Ca ... mai multşi fariseii, şi noi suntem înclinaţi să ne lăsăm stăpâniţi prin „filtrul de ţânţari”, căci pentru lucrurile esenţiale nu găsim timp. Biserici întregi sunt preocupate în zilele noastre să filtreze ţânţarii, care ameninţă să sfărâme, căci s-au stabilit false priorităţi.

Capcana fariseilor (6) (S. Isenberg)

Matei 23.25,26 – A cincea exclamare „vai de voi!”

Locuri din Biblie: Matei 23.25,26     Cuvinte cheie: Legalitate; Farisei

Fariseii făceau şi aici o greşeală. Ei gândeau că necurăţia este în afara unei persoane şi de aceea nu aveau voie să aibă contact cu anumite locuri sau anumite persoane. Domnul Isus îi învaţă că o necurăţie ... mai multvine totdeauna din inimă. Totodată Domnul dezvăluie că o viaţă curată, fără cusur în afară nu este un indiciu că şi inima este curată şi fără cusur. Domnul dă prin viaţa Sa învăţământ intuitiv (pe bază de material didactic), ce vrea El să spună prin aceasta. El Însuşi a fost numit Prietenul vameşilor şi păcătoşilor. Era acuzat că vorbeşte cu samaritenii şi mănâncă cu păcătoşii.

Capcana fariseilor (7) (S. Isenberg)

Matei 23.27,28 – A şasea exclamare „vai de voi!”

Locuri din Biblie: Matei 23.27,28     Cuvinte cheie: Legalitate; Farisei

Al şaselea strigăt „vai de voi” merge într-o direcţie asemănătoare cu al cincilea „vai de voi”. De cele mai multe ori ce este afară nu este înăuntru. Afară podoabe – înăuntru nimic, aşa se ... mai multspune în popor. De asemenea şi aici ne doare, dacă acest strigăt „vai de voi” îl punem înaintea noastră ca oglindă. Dar să-l lăsăm să lucreze în noi; poate să conducă, ca noi să ne încredem tot mai puţin în noi înşine şi să ne sprijinim numai pe harul şi îndurarea Domnului. Dacă nu aşteptăm nimic de la noi înşine, ci aşteptăm totul de la Domnul, atunci suntem pe drumul cel bun.

Capcana fariseilor (8) (S. Isenberg)

Matei 23.29-31 – A şaptea exclamare „vai de voi!” şi cuvinte de încheiere

Locuri din Biblie: Matei 23.29-31     Cuvinte cheie: Legalitate; Farisei

Ultimul strigăt „vai de voi” arată că fariseii erau preocupaţi să facă monumente prorocilor lor. Ei onorau pe proroci, afirmau solemn că ei niciodată nu au omorât pe proroci şi în acelaşi timp se sfătuiesc cum ar ... mai multputea să omoare pe Marele Proroc, pe Mesia Însuşi. Orbirea fariseilor era cu adevărat de nedepăşit. Probabil ei au crezut că ei, prin faptul că ridicau monumente prorocilor, prin aceasta s-ar fi asemănat întrucâtva cu ei, prin faptul că îi păstrau în amintire. Sau probabil voiau numai să se depărteze de păcatul înaintaşilor lor, ca să păstreze propria lor dreptate.

Cât de mult worship are voie să fie? (S. Isenberg)

Locuri din Biblie: Ioan 4.23,24; Exodul 20.25-26     Cuvinte cheie: Adorare/Închinare; Worship

Muzica worship în costum de muzică modernă pop şi rock este în înaintare victorioasă chiar şi printre creştini. Aproape că nu este o ceremonie evanghelicală fără muzică band cu volum sonor. Demult există în ... mai multcomunităţile „moderne” un team de preamărire şi un conducător al preamăririi, care trebuie să „conducă pe credincioşi în închinare”. Deseori muzica worship modernă ocupă un loc de valoare mare în serviciul divin. Să ne întrebăm singuri: Am merge noi duminică dimineaţa la serviciul divin, dacă s-ar cânta cântări simple, probabil numai cu acompaniament de pian sau fără acompaniament instrumental?

Cum ar trebui sărbătorită Cina? (S. Isenberg)

Luca 22.14-20; 1 Corinteni 10.14-17; 1 Corinteni 11.23-26.

Locuri din Biblie: Luca 22.14-20; 1 Corinteni 10.14-17; 1 Corinteni 11.23-26.     Cuvinte cheie: Cina; Frângerea pâinii

De fapt cuvântul „Cina” nu se întâlneşte în Cuvântul lui Dumnezeu. A fost pur şi simplu seară, atunci când Domnul Isus a instituit Masa Sa. Biblia vorbeşte de faptul, că se vine împreună ... mai multpentru frângerea pâinii, ea vorbeşte despre Masa Domnului. Mulţi vorbesc despre Masa de aducere aminte, ceea ce este foarte potrivit; dar nici această exprimare nu se întâlneşte în Biblie. Mult mai important decât numele este însă conţinutul, care este legat cu această Masă. Şi despre aceasta va fi vorba în acest articol.

David şi Ionatan (S. Isenberg)

Ce este prietenia?

Locuri din Biblie: 1 Samuel 18.1-4; 19.1; 20.12-17; 23.14     Cuvinte cheie: David; Ionatan; Prietenie

Prieteniile sunt în zilele noastre mai importante ca niciodată. A avea un prieten înseamnă în același timp cunoașterea cuiva în care avem încredere fără rezerve, căruia îi spunem lucruri pe care alții nu ... mai multle-ar înțelege. Mă gândesc la răni (spirituale), la păcate, dar și la gânduri care nu ar face decât să determine pe altcineva să facă numai remarci desconsiderabile. Întrebarea este: Există o legătură, în afară de căsătorie, care să fie mai mare decât prietenia? Răspunsul îl găsim în istoria lui Ionatan și a lui David. ...

De ce eu cred că răpirea va avea loc înaintea necazului cel mare (S. Isenberg)

Locuri din Biblie: 1 Tesaloniceni 4.13-18; Ioan 14.1-3     Cuvinte cheie: Răpire

Credincioşii pot să discute cu înflăcărare, când este vorba de momentul răpirii. Poate ea cu adevărat avea loc în orice moment, sau trebuie să mai aibă loc anumite lucruri? Scopul acestui articol este să prezinte foarte pe ... mai multscurt unele puncte esenţiale, care cel puţin scriitorului articolului îi face imposibil să creadă că răpirea credincioşilor va avea loc după necazul cel mare sau să creadă o doctrină potrivit căreia răpirea şi arătarea Domnului Isus în putere şi mare slavă pot avea loc în acelaşi moment.

Epoci ale acţionări lui Dumnezeu şi apusul lor (S. Isenberg)

„Teoria decăderii” sau învăţătură biblică?

Cuvinte cheie: Decăderea Bisericii

Dacă vrem să avem o înţelegere sănătoasă a Bibliei, trebuie să diferenţiem anumite epoci din Biblie, în care Dumnezeu a acţionat într-un anumit fel cu oamenii. Deja Augustin a remarcat: "Diferenţiază epocile, şi ... mai multatunci cărţile Bibliei sunt în armonie!" (Grundzüge biblischer Offenbarungen, CVD, 1991, pag. 47 – tradus.)

Esența patimilor lui Hristos (S. Isenberg)

„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit?”

Locuri din Biblie: Matei 26; Marcu 15; Luca 23     Cuvinte cheie: Suferinţele Domnului; Passion/Suferinţe

La 18 martie 2004, filmul The Passion a fost lansat în cinematografele germane. Greu de crezut, că într-o vreme în care oamenii nu vor să știe prea multe despre Isus Hristos sau pur și simplu nu știu prea multe despre El, ... mai multacest Isus - sau este mai degrabă prezentarea? - umple săli întregi de cinema. Dar care era adevăratul mesaj al lui Isus, care era misiunea Sa? ...

Este biblică expresia Trinitate sau Triunitate? (S. Isenberg)

Romani 11.33-36

Locuri din Biblie: Romani 11.33-36     Cuvinte cheie: Trinitatea; Triunitatea; Isus: ca Dumnezeu (Iehova)

S-a discutat mult despre „Trinitate” sau „Triunitate”. În sine aceasta este de înţeles, deoarece ambele noţiuni nu se găsesc în felul acesta în Biblie. Pe lângă aceasta mulţi gândesc ... mai multcă această Trinitate a fost stabilită abia la conciliul din Niceea sub împăratul Constantin ca dogmă sau principiu de credinţă. S-ar putea ca învăţătura despre Triunitate să fi jucat un rol la acest conciliu, ca şi întrebarea legată de canonizare a Noului Testament sau a întrebărilor legate de sabat sau de ziua de duminică. Însă la acest conciliu nu au fost hotărâte nici Triunitatea şi nici întrebările legate de sabat sau de ziua de duminică, şi nici stabilite ce cărţi din Biblie să fie enumerate în canonul nou-testamental, ci s-a constatat simplu ce s-a crezut până atunci de cei mai mulţi creştini.

Isus – Împărat al nostru? (S. Isenberg)

Este conform Scripturii, să slăvim pe Domnul Isus ca Împărat?

Locuri din Biblie: Faptele apostolilor 17; Matei 13; Matei 24; Apocalipsa 17.14; Apocalipsa 19.16; 1 Timotei 6.15     Cuvinte cheie: Isus: ca Împărat; Cântări; Împărat

Este şi rămâne ceva deosebit când te preocupi cu Fiinţa şi Persoana Domnului nostru. Se ajunge foarte uşor ca uneori s-o facem numai din interese pur teologice şi uităm cu cine avem a face. El trebuie să fie întotdeauna ... mai multÎmpăratul inimilor noastre. Sentimentele şi înclinaţiile noastre trebuie să-I aparţină, înaintea Lui vrem să ne prosternăm cu reverenţă. Domnul Isus Se prezintă pe Sine Însuşi în foarte multe feluri inimilor noastre, aşa că un singur fel de a-L descrie este insuficient.

Mana ascunsă (S. Isenberg)

Apocalipsa 2.17

Locuri din Biblie: Apocalipsa 2; Exod 16.31; Romani 12.2     Cuvinte cheie: Mana

După ce m-am ocupat intens cu scrisorile deschise, sunt convins mai mult ca oricând, că aici avem înaintea noastră în miniatură o istorie a bisericii. Însă noi putem aplica scrisorile deschise şi la noi ca Biserică şi ... mai multde asemenea şi la noi personal. Făgăduinţele din scrisorile deschise nu se adresează unei biserici, ci la fiecare credincios în parte, la acela „care va învinge”, care cu toată decăderea din biserica respectivă, respectiv din creştinătate, iubeşte şi stimează Numele lui Hristos mai mult decât orice.

Neemia (S. Isenberg)

Serie de articole

Articole: 13     Locuri din Biblie: Neemia     Cuvinte cheie: Neemia; Slujba pentru Domnul

„Nici o parte a Vechiului Testament nu ne echipează cu imbold mai mare pentru râvnă devotată şi cu clarviziune pentru lucrarea lui Dumnezeu aşa cum o face cartea Neemia. Angajarea pătimaşă a lui Neemia pentru adevărul lui ... mai multDumnezeu, fără să ia în considerare cheltuielile şi consecinţele, ne dă un model de care noi avem nevoie stringentă în mod deosebit în timpurile actuale.” (John C. Whitcomb, „Nehemia” în „The Wycliffe Bible Commentary”, pag. 435 – tradus.)

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (S. Isenberg)

Introducere şi informaţii de fond

Locuri din Biblie: Neemia     Cuvinte cheie: Neemia

„Nici o parte a Vechiului Testament nu ne echipează cu imbold mai mare pentru râvnă devotată şi cu clarviziune pentru lucrarea lui Dumnezeu aşa cum o face cartea Neemia. Angajarea pătimaşă a lui Neemia pentru adevărul lui ... mai multDumnezeu, fără să ia în considerare cheltuielile şi consecinţele, ne dă un model de care noi avem nevoie stringentă în mod deosebit în timpurile actuale.” (John C. Whitcomb, „Nehemia” în „The Wycliffe Bible Commentary”, pag. 435 – tradus.)

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (1) (S. Isenberg)

Neemia 1

Locuri din Biblie: Neemia 1     Cuvinte cheie: Slujba pentru Domnul

„Nici o parte a Vechiului Testament nu ne echipează cu imbold mai mare pentru râvnă devotată şi cu clarviziune pentru lucrarea lui Dumnezeu aşa cum o face cartea Neemia. Angajarea pătimaşă a lui Neemia pentru adevărul lui ... mai multDumnezeu, fără să ia în considerare cheltuielile şi consecinţele, ne dă un model de care noi avem nevoie stringentă în mod deosebit în timpurile actuale.” (John C. Whitcomb, „Nehemia” în „The Wycliffe Bible Commentary”, pag. 435 – tradus.)

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (10) (S. Isenberg)

Neemia 10

Locuri din Biblie: Neemia 10     Cuvinte cheie: Neemia

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (11) (S. Isenberg)

Neemia 11

Locuri din Biblie: Neemia 11

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (12) (S. Isenberg)

Neemia 12

Locuri din Biblie: Neemia 12     Cuvinte cheie: Neemia

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (13) (S. Isenberg)

Neemia 13

Locuri din Biblie: Neemia 13     Cuvinte cheie: Neemia

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (2) (S. Isenberg)

Neemia 2

Locuri din Biblie: Neemia 2

„Nici o parte a Vechiului Testament nu ne echipează cu imbold mai mare pentru râvnă devotată şi cu clarviziune pentru lucrarea lui Dumnezeu aşa cum o face cartea Neemia. Angajarea pătimaşă a lui Neemia pentru adevărul lui ... mai multDumnezeu, fără să ia în considerare cheltuielile şi consecinţele, ne dă un model de care noi avem nevoie stringentă în mod deosebit în timpurile actuale.” (John C. Whitcomb, „Nehemia” în „The Wycliffe Bible Commentary”, pag. 435 – tradus.)

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (3) (S. Isenberg)

Neemia 3

Locuri din Biblie: Neemia 3     Cuvinte cheie: Neemia

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (8) (S. Isenberg)

Neemia 8

Locuri din Biblie: Neemia 8     Cuvinte cheie: Neemia

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (9) (S. Isenberg)

Neemia 9

Locuri din Biblie: Neemia 9     Cuvinte cheie: Neemia

Neemia – un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (4) (S. Isenberg)

Neemia 4

Locuri din Biblie: Neemia 4

Neemia – un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (5) (S. Isenberg)

Neemia 5

Locuri din Biblie: Neemia 5

Neemia – un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (6) (S. Isenberg)

Neemia 6

Locuri din Biblie: Neemia 6     Cuvinte cheie: Neemia

Neemia – un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (7) (S. Isenberg)

Neemia 7

Locuri din Biblie: Neemia 7

Nici un loc în casa de poposire (S. Isenberg)

… şi materialismul în timpul crăciunului

Locuri din Biblie: Luca 2.6,7; 10.33,34; 22.11,12     Cuvinte cheie: Crăciunul

An după an la 24 decembrie se aminteşte că Mesia a fost născut în Betleem, şi unii au lacrimi în ochi când la teatrul de păpuşi Maria însărcinată este trimisă de acolo pe motivul că în casa de poposire nu ... mai multeste loc. Ce atitudine fără inimă! Şi noi suntem siguri, că noi am fi găsit un locşor pentru perechea săracă şi pentru Fiul lui Dumnezeu! Cum se face că la crăciun inimile ni se încălzesc în timp ce „micuţul copil Isus” trebuie să îngheţe afară în iesle?

O analiză critică a Hillsong Church (S. Isenberg)

Articole: 4

În această serie de articole doresc să ofer câteva informații de fond despre Hillsong Church. Vă prezint aici impresiile mele culese dintr-o mulțime de articole, videoclipuri și mesaje de la Carl Lentz și Freimut Haverkamp, doi ... mai multdintre cei mai influenți pastori ai Hillsong Church. Biblia cere fiecărui creștin veghetor să evalueze ceea ce aude. Apostolul Pavel cerea credincioşilor din Corint: „Judecați voi ce spun” (1 Corinteni 10.15) și: „doi sau trei profeţi să vorbească, iar ceilalți să judece” (1 Corinteni 14.29).

O analiză critică a Hillsong Church (1) (S. Isenberg)

Date şi fapte despre Hillsong Church

Cuvinte cheie: Hillsong

Am dori să oferim aici câteva informații de fond despre Hillsong Church. În domeniul cântărilor-Worship, Hillsong Church este cunoscută de majoritatea oamenilor și ea dă tonul în această privinţă. Hillsong Church a ... mai multgăsit deja mulți imitatori. De aceea dorim să ne ocupăm cu acest grup puţin mai intensiv.

O analiză critică a Hillsong Church (2) (S. Isenberg)

Învăţătura Hillsong Church

Cuvinte cheie: Hillsong

O analiză critică a Hillsong Church (3) (S. Isenberg)

Muzica Hillsong Church

Cuvinte cheie: Hillsong

O analiză critică a Hillsong Church (4) (S. Isenberg)

Concluzie

Cuvinte cheie: Hillsong

Pomul vieţii (S. Isenberg)

Apocalipsa 2.7

Locuri din Biblie: Apocalipsa 2.7     Cuvinte cheie: Pomul vieţii

În articolul acesta va fi vorba de „Pomul vieţii”, din care va mânca învingătorul din biserica din Efes. Aşa cum „Mana ascunsă” arată spre Domnul Isus, aşa arată „Pomul vieţii” spre ... mai multDomnul Isus. Dar să detaliem.

Rugăciuni adresate Domnului Isus (S. Isenberg)

Sunt rugăciunile noastre „prea mult orientate” spre Isus?

Locuri din Biblie: 1 Corinteni 1: Faptele apostolilor 7; 2 Corinteni 12     Cuvinte cheie: Rugăciunea: personală

În ultimul timp am fost confruntat deseori cu afirmaţia, că rugăciunile noastre ar fi „prea mult orientate” spre Isus, de aceea s-ar putea ca noi să fim puşi în legătură cu o sectă (prin aceasta este vorba de orice ... mai multaltceva în afară de biserica catolică sau biserica evanghelică). În afară de aceasta, cele mai multe rugăciuni din Noul Testament sunt adresate lui Dumnezeu. Un comentator biblic, recunoscut de mulţi în Germania, a respins categoric să se facă rugăciuni Domnului Isus. Chiar şi pe pagina noastră de internet au venit întrebări, la cine ar trebui să ne adresăm în rugăciune.

Suveranitatea lui Dumnezeu – o piatră de poticnire? (S. Isenberg)

Locuri din Biblie: Romani 9.18,19; 1 Timotei 2.4; 2 Petru 3.9     Cuvinte cheie: Suveranitate; Alegerea/Predestinarea; Calvin/Arminius

Subiectul referitor la suveranitatea lui Dumnezeu, pe de o parte, și la responsabilitatea omului, pe de altă parte, i-a frământat și uneori divizat pe creștini timp de multe secole. Chiar și astăzi, aici și acolo se duc bătălii ... mai multaprige - sub drapelul susținerii adevărului lui Dumnezeu. Dacă această bătălie poate fi câștigată cu adevărat de o parte sau de alta rămâne o întrebare deschisă. În această bătălie, oamenii vor adesea să joace ambele părți ale monedei una împotriva celeilalte, pentru că sunt mulțumiți doar cu un sistem de gândire în care totul poate fi explicat în mod omenesc și logic. Când vine vorba de mântuirea omului, unii sunt de părere că alegerea făcută de Dumnezeu este valabilă de neclintit (ceea ce este adevărat), astfel încât omul nu poate evita acest „har irezistibil”. Ceilalți îl văd pe om atât de liber în deciziile sale, încât cred că omul se are principial pe sine însuși în propriile mâini, ca să devină mântuit sau nu. Dar există și tot mai mulți creștini care încearcă să meargă pe o cale de mijloc, recunoscând mai mult sau mai puțin smeriți că gândurile și căile lui Dumnezeu sunt mai înalte decât cele ale omului (Isaia 55.9).

Un cuvânt de trezire referitor la tema alcool (S. Isenberg)

Ce spune Biblia referitor la tema alcool?

Locuri din Biblie: 1 Petru 4.3-4; Proverbe 20.1; 21.17; 23.20,21,20-34; 31.4,5; Leviticul 10-9-11; 1 Timotei 3.2,3,8     Cuvinte cheie: Patimă, manie; Alcool; Sărbători

În cadrul unui studiu al cărţii profetului Habacuc m-am lovit de un cuvânt în capitolul 2: „Vinul înşală” (Habacuc 2.5). Naţiunile sunt caracterizate prin consumul excesiv de alcool; aşa era deja în ... mai multzilele lui Habacuc. Orice virtute este distrusă prin consumul mărit de alcool. Alcoolul înceţoşează mintea şi amorţeşte simţămintele naturale. Ajuns odată în patima alcoolului este greu să te desprinzi de el. Mulţi îneacă grijile lor în alcool. Dacă ţinem seama de îndrumările biblice, nu vom cădea nici la stânga şi nici la dreapta.

Vrem să dansăm şi să fim veseli … (S. Isenberg)

Este păcat, să dansezi?

Locuri din Biblie: Marcu 6.21,22; Luca 15.25; 2 Samuel 6.14-16     Cuvinte cheie: Dansul; Discotecă; Dansuri de închinare; Caracter lumesc

Este păcat, să dansezi? Să urmăm modelul biblic, şi ca David să dansăm înaintea lui Dumnezeu (2 Samuel 6.14)? Ce spune Biblia cu privire la acest subiect?

„Un Copil ni S-a născut” (S. Isenberg)

Isaia 9.1-7 (Serie de articole)

Articole: 2     Locuri din Biblie: Isaia 9.1-7     Cuvinte cheie: Crăciunul; Isus: ca Om; Dumnezeirea Domnului

O dată pe an milioane de creştini îşi amintesc de naşterea lui Isus Hristos. În servicii religioase şi prelegeri de Crăciun se citează un verset din prorocul Isaia, care a fost scris cu aproximativ 700 de ani înainte de ... mai multnaşterea lui Hristos – călăuzit prin Duhul Sfânt (2 Petru 1.21): Isaia 9.6: Pentru că un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; şi-I vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternităţii, Domn al păcii. Aproape nimeni nu se întreabă, în ce context stă acest verset. Pe cine are profetul în vedere? Despre cine este vorba, când acolo se spune: „un Copil ni S-a născut”? Ce fel de domnie este aceasta? De ce acest Copil este numit şi „Fiu”? Să ne preocupăm mai îndeaproape cu aceste întrebări. Probabil vom fi surprinşi, că noi creştinii nu suntem adresaţii principali ai acestor versete.

„Un Copil ni S-a născut” (1) (S. Isenberg)

Isaia 9.1-7

Locuri din Biblie: Isaia 9.1-7     Cuvinte cheie: Crăciunul; Isus: ca Om; Dumnezeirea Domnului

O dată pe an milioane de creştini îşi amintesc de naşterea lui Isus Hristos. În servicii religioase şi prelegeri de Crăciun se citează un verset din prorocul Isaia, care a fost scris cu aproximativ 700 de ani înainte de ... mai multnaşterea lui Hristos – călăuzit prin Duhul Sfânt (2 Petru 1.21): Isaia 9.6: Pentru că un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; şi-I vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternităţii, Domn al păcii. Aproape nimeni nu se întreabă, în ce context stă acest verset. Pe cine are profetul în vedere? Despre cine este vorba, când acolo se spune: „un Copil ni S-a născut”? Ce fel de domnie este aceasta? De ce acest Copil este numit şi „Fiu”? Să ne preocupăm mai îndeaproape cu aceste întrebări. Probabil vom fi surprinşi, că noi creştinii nu suntem adresaţii principali ai acestor versete.

„Un Copil ni S-a născut” (2) (S. Isenberg)

Isaia 9.6,7

Locuri din Biblie: Isaia 9.6,7     Cuvinte cheie: Crăciunul; Isus: ca Om; Dumnezeirea Domnului

O dată pe an milioane de creştini îşi amintesc de naşterea lui Isus Hristos. În servicii religioase şi prelegeri de Crăciun se citează un verset din prorocul Isaia, care a fost scris cu aproximativ 700 de ani înainte de ... mai multnaşterea lui Hristos – călăuzit prin Duhul Sfânt (2 Petru 1.21): Isaia 9.6: Pentru că un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; şi-I vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternităţii, Domn al păcii. Aproape nimeni nu se întreabă, în ce context stă acest verset. Pe cine are profetul în vedere? Despre cine este vorba, când acolo se spune: „un Copil ni S-a născut”? Ce fel de domnie este aceasta? De ce acest Copil este numit şi „Fiu”? Să ne preocupăm mai îndeaproape cu aceste întrebări. Probabil vom fi surprinşi, că noi creştinii nu suntem adresaţii principali ai acestor versete.

„Vindecați bolnavii!” (S. Isenberg)

Semne și minuni: în mod deosebit vindecări

Locuri din Biblie: Faptele apostolilor; 1 Corinteni 12     Cuvinte cheie: Vindecare; Semne; Minune

În ultima vreme, în mod deosebit în cercurile conservatoare ale creștinismului german, s-a vorbit din nou din ce în ce mai mult despre semne și minuni, mai ales sub formă de vindecări. Sunt mulți care sunt de bunăvoie ... mai multdeschiși la aceste lucruri și cel puțin la fel de mulți care văd cum seducția carismatică foarte mare se revarsă asupra creștinismului german de aici. ...