Convertirea lui Pavel
Nu este fără importanţă, că Dumnezeu l-a mântuit pe Pavel atunci când el era într-o călătorie de îndepărtare de Ierusalim. Nu numai că el nu era în Ierusalim, atunci când Domnul l-a mântuit; ci el se îndepărta de Ierusalim. De ce? Eu cred că motivul este următorul:
- Pavel nu a fost introdus în binecuvântare în locul unde erau cei doisprezece, pentru ca să nu fie nici un motiv să se presupună că el ar fi în vreun fel oarecare subordonat lor.
- Misiunea lui era diferită de misiunea lor şi nu trebuia să fie nici o confundare între cele două misiuni diferite.
Şi astfel noi îl găsim pe Saul, cum se îndepărtează de Ierusalim, atunci când el a văzut pe Hristos în glorie. Ultimul an de răbdare cu Israel (Luca 13.6-9 „(6) Şi a spus parabola aceasta: „Cineva avea un smochin plantat în via sa. Şi a venit şi a căutat rod în el, dar n-a găsit. (7) Şi i-a zis viticultorului: «Iată, de trei ani vin şi caut rod în acest smochin şi nu găsesc: Taie-l; de ce cuprinde şi pământul degeaba?» (8) Dar el, răspunzând, îi spune: «Domnule, lasă-l şi anul acesta, până voi săpa în jurul lui şi îi voi pune gunoi; (9) şi, dacă va face rod, bine, iar dacă nu, după aceea îl vei tăia»“.“) trecuse. Ultima mărturie adresată naţiunii ca atare, reprezentată prin sinedriu (Faptele apostolilor 6.15 „Şi, privind ţintă la el, toţi cei care stăteau în sinedriu i-au văzut faţa ca o faţă de înger.“), a fost dată prin Ştefan, care simte împotrivirea poporului faţă de Duhul Sfânt {în trecut} şi acuză naţiunea cu privire la acelaşi păcat (Faptele apostolilor 7.51-53 „(51) Voi, cu grumazul înţepenit şi necircumcişi în inimă şi în urechi, voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt; şi voi, ca şi părinţii voştri. (52) Pe care dintre profeţi nu i-au persecutat părinţii voştri? Şi au omorât pe aceia care au vestit mai înainte despre venirea Celui Drept, ai cărui trădători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum; (53) voi, care aţi primit legea prin rânduiala îngerilor şi n-aţi păzit-o!““). El a spus, că „Dumnezeul gloriei” S-a arătat lui Avraam; şi cu toate că cei din sinagogă scrâşneau din dinţi împotriva lui, citim : „Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” Acolo era un tânăr, care păzea hainele acelora care au omorât pe Ştefan (Faptele apostolilor 7.58 „şi, scoţându-l afară din cetate, îl loveau cu pietre. Şi martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul.“). În împlinirea planurilor veşnice (Efeseni 3.11 „după planul veacurilor pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru,“), păzitorul hainelor acelora care au omorât cu pietre pe omul care a văzut pe Domnul Isus în slava lui Dumnezeu, a fost aruncat la pământ printr-o lumină „a cărei strălucire întrecea pe a soarelui” (Faptele apostolilor 26.13). În căile lui Dumnezeu, omorârea cu pietre a lui Ştefan a marcat sfârşitul mărturiei faţă de naţiunea Israel ca atare.
Acest vas ales, Pavel (Faptele apostolilor 9.15 „Şi Domnul i-a zis: „Du-te, pentru că acesta Îmi este un vas ales, ca să poarte Numele Meu înaintea naţiunilor şi a împăraţilor şi a fiilor lui Israel;“), a fost deci dat la iveală. El a primit o misiune nouă, diferită de misiunea celor doisprezece (Faptele apostolilor 9.15; 16; 26.14-19; Galateni 1.11-24; Efeseni 3.1-13; Coloseni 1.24-29). El nu a predicat nimic, care să contrazică ce au predicat cei doisprezece. 1 Corinteni 15.10,11 „(10) Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ci am lucrat mult mai mult decât ei toţi; dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. (11) Deci, fie eu, fie ei, noi aşa predicăm şi voi aşa aţi crezut.“ dovedeşte aceasta, dar nu dovedeşte că el a avut o misiune identică cu cea a celor doisprezece. 1 Corinteni 15.10,11 „(10) Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ci am lucrat mult mai mult decât ei toţi; dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. (11) Deci, fie eu, fie ei, noi aşa predicăm şi voi aşa aţi crezut.“ se referă la 1 Corinteni 15.3-5 „(3) Pentru că v-am dat întâi ce am şi primit: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; (4) şi că a fost înmormântat; şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; (5) şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.“. Pavel a învăţat acelaşi adevăr referitor la moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos, aşa cum au făcut şi ceilalţi. „Astfel dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut”. Însă textele citate mai sus arată că el a primit mai mult decât predicau ei comun; şi realmente misiunea lui era altfel.
Nu se poate exagera, cât de important este că noi suntem în mod deosebit impresionaţi de caracterul diferit al misiunii lui Pavel. Pentru mulţi este ca un şoc, să trebuiască să înveţe că Matei 28.19-20 „(19) Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i pentru Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, (20) învăţându-i să păzească toate câte v-am poruncit! Şi, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului“. Amin.“ nu este „direcţia de marş a Bisericii”! Am studiat deja misiunea din Matei 28, dar vrem să accentuăm acum încă o dată un aspect. O caracteristică deosebită a misiunii din Matei 28 este „să faceţi ucenici din toate neamurile”. Aceasta are loc prin aceea că ele:
- vor fi botezate,
- vor fi învăţate.
Dacă aceasta ar fi fost misiunea Bisericii, atunci ea ar fi fost o misiune pentru Pavel. Dacă aceasta ar fi aşa, atunci cuvintele lui din 1 Corinteni 1.17 „Pentru că Hristos nu m-a trimis să botez, ci să vestesc Evanghelia; nu în înţelepciunea cuvântului, ca să nu fie făcută zadarnică crucea lui Hristos.“ ar fi o abatere gravă de la responsabilitatea lui, pe care ar fi primit-o în cadrul misiunii sale, căci el spune: „Nu am fost trimis, ca să botez.” Pavel ştia care era misiunea sa, dar noi avem nevoie să punem gândurile noastre în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu, şi nu invers. Din 1 Corinteni devine clar că Pavel nu a văzut misiunea din Matei 28 ca fiind misiune a lui.
Sursa misiunii lui Pavel
Cei doisprezece au primit misiunea lor (Matia indirect) de la Domnul, atunci când El era aici. Constatăm că Pavel nu a îndeplinit însuşirile din Faptele apostolilor 1.21,22 „(21) Deci trebuie ca, unul dintre bărbaţii care au mers împreună cu noi în tot timpul în care Domnul Isus intra şi ieşea între noi, (22) începând de la botezul lui Ioan până în ziua când a fost înălţat de a noi, unul dintre aceştia să fie împreună cu noi martor al învierii Lui“.“, Matia însă le-a îndeplinit. Norul a luat pe Domnul; cei doisprezece au văzut aceasta. Pavel a văzut altfel pe Domnul. El L-a văzut de partea cealaltă a norului, şi anume în glorie. Hristos glorificat a dat lui Pavel misiunea sa. Acesta este un punct de plecare total diferit de cel al celor doisprezece. Şi punctul de plecare a marcat caracterul întregii sale slujiri. Alţii, care au scris despre această temă, au zis:
Am văzut că mântuirea printr-un Mântuitor înviat era cunoscută şi ea putea fi cunoscută şi credincioşii erau o inimă şi un gând (prin Duhul Sfânt venit aici pe pământ), că ei se gândeau la moartea lui Hristos prin frângerea pâinii (Faptele apostolilor 2.42-46; 4.32 „(2:42) Şi ei stăruiau în învăţătura şi în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. (2:43) Şi fiecare suflet a fost cuprins de teamă şi multe minuni şi semne se făceau prin apostoli. (2:44) Şi toţi cei care credeau erau împreună şi aveau toate în comun; (2:45) şi îşi vindeau proprietăţile şi bunurile şi le împărţeau la toţi, după cum avea cineva nevoie. (2:46) Şi în fiecare zi, stăruind într-un gând în templu şi frângând pâinea acasă, îşi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă,“ „(4:32) Iar inima şi sufletul mulţimii celor care crezuseră erau una. Şi nici unul nu spunea că ceva din ceea ce avea era al lui, ci toate le aveau în comun.“), în timp ce ei erau încă legaţi cu pământul şi cu ritualurile de la Templu (Faptele apostolilor 2.46; 3.1; 5.12 „(2:46) Şi în fiecare zi, stăruind într-un gând în templu şi frângând pâinea acasă, îşi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă,“ „(3:1) Şi Petru şi Ioan se suiau împreună la templu, la ceasul rugăciunii, al nouălea.“ „(5:12) Şi prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în popor (şi erau toţi într-un gând în pridvorul lui Solomon,“). Speranţa lor era total legată cu pământul, unde ei aşteptau revenirea Domnului lor (succesiunea evenimentelor le-a fost revelată prin Pavel, de exemplu în 1 Tesaloniceni 4). Însă acum această speranţă (pământească) nu le mai putea fi oferită, deoarece Hristos a fost respins pe pământ. Apoi Dumnezeu realizează prin Hristos planurile depline, adânci ale inimii Sale. Scena, unde toate acestea se pot realiza, este gloria, în care Saul din Tars este introdus acum. Că el vede acum pe Isus în glorie, acesta este punctul de plecare şi centrul Evangheliei, care este încredinţată acum lui. (J. B. Stoney în The Present Testimony New Series, vol. 1, pag. 69).
Uneori încercăm să înţelegem felul şi căile harului Său, fără să vedem punctul de plecare simplu al Evangheliei de astăzi. Hristos, Fiul lui Dumnezeu în glorie, este centrul unde sufletul poate găsi odihnă, şi dacă noi ne-am găsit odihna în această bază şi acest punct de plecare, atunci suntem pregătiţi să înţelegem poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu, aşa cum ea ne este prezentată în epistolele lui Pavel. … De aceea este deosebit de important ca eu să cunosc şi să arăt sufletului că Hristos este subiectul simplu al credinţei. Şi aşa cum El în glorie este subiectul credinţei mele şi El, Cel care Se află acolo, guvernează inima mea, eu învăţ că toate, cu câte eu am a face, trebuie să fie în concordanţă cu El, Cel care este baza tuturor binecuvântărilor mele. (J. B. Stoney în The Present Testimony New Series, vol. 1 pag. 71)
Orice dezvoltare trebuie în mod necesar să poarte nu numai urmele originii ei, ci şi să prezinte mai profund natura acelei origini. Numai aceasta dă acestei dezvoltări caracterul şi valoarea ei. Deci orice punct al adevărului, arătat sau învăţat de Pavel, poartă clar această amprentă. (A Voice to the Faithful, vol. 3, pag. 197)
Permiteţi-mi să mai spun un cuvânt sau două în legătură cu Evanghelia lui Pavel. El este singurul care caracterizează Evanghelia sa ca fiind Evanghelia minunată. Şi nu este lipsit de interes să ştim că, dacă apostolul foloseşte această expresie, acest „minunat” nu este în sensul în care în mod obişnuit se foloseşte acest cuvânt; el se referă la Evanghelia „slavei”. Şi adevărata putere de expresie a acestei expresii este: ea este Evanghelia lui Hristos glorificat la dreapta lui Dumnezeu. Ea este vestea bună, că noi avem un Mântuitor, care a înviat şi este glorificat. Noi suntem chemaţi să avem parte de toate urmările gloriei Sale, precum şi ale morţii Sale la cruce. Ceilalţi apostoli nu au scris niciodată despre subiectul Bisericii, aşa cum ea este făcută una cu Hristos; numai Pavel a făcut aceasta. Probabil Pavel a fost singurul care a fost în stare să spună: ‚Dacă cineva adaugă ceva la Evanghelia mea, acela să fie anatema’ {compară cu Galateni 1.9}. Cu toate că Pavel a adăugat ceva la Evanghelia lor, ei nu puteau adăuga ceva la Evanghelia lui. Apostolii {cei doisprezece} au vestit pe Hristos ca Mesia şi au vestit iertarea păcatelor prin Numele Său; dar ei nu au vorbit despre gloria cerească a lui Hristos, aşa cum a făcut Pavel. El a evidenţiat toate aceste adevăruri şi mai mult decât ei au făcut-o vreodată. Acesta este motivul pentru care el vorbeşte mereu despre „Evanghelia mea”. Desigur nu puteau exista nici un fel de diferenţe referitoare la marile adevăruri ale Evangheliei pe care a predicat-o Pavel şi pe care au predicat-o ceilalţi apostoli; cu toate acestea era un progres mare în ceea ce predica Pavel mai mult decât aceştia. Nu există nimic, care să se contrazică; dar pentru că Pavel era acela care a fost chemat după înălţarea la cer a Domnului, el era cel mai potrivit să adauge ceva. Până în momentul când Pavel a fost chemat mai era ceva care trebuia adăugat la suma adevărurilor revelate. El spune în Coloseni 1.25 „al cărei slujitor am devenit eu, potrivit administrării lui Dumnezeu care îmi este dată pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu:“, că el era slujitor al lui Hristos, ca să întregească Cuvântul lui Dumnezeu şi să umple un anumit gol, care până atunci nu era umplut. (W. Kelly, Lectures on the Epistle to the Galatians, pag. 28-29)
Partea anterioară Partea următoare
Tradus de la: Das Evangelium des Paulus (4)
Titlul original: Paul’s Gospel: The Gospel of the Glory and Grace
Present Truth Publishers, 1972
Traducere: Ion Simionescu