Versete călăuzitoare: 1. Corinteni 12

Dintre multele privilegii, pe care Domnul bun întotdeauna ni le-a dat, cu siguranţă unul din cele mai mari este acela că ai voie să fi prezent la întrunirile poporului Său preaiubit, acolo unde El a instituit amintirea Numelui Său. Oricine, care iubeşte pe Hristos cu adevărat, îşi va găsi toată bucuria în a fi în locul acesta. Oricare are fi caracterul deosebit al strângerii laolaltă, fie la Masa Domnului, ca să se vestească moartea Sa, sau la studiul Cuvântului, pentru a cunoaşte gândurile lui Dumnezeu, sau înaintea tronului harului, pentru rugăciune, pentru ca împreună să-I spunem nevoile noastre şi să primim din plinătatea Lui inepuizabilă – fiecare inimă credincioasă va dori să fie prezentă; şi noi putem fi siguri, că fiecare, (oricine ar fi el) care neglijează intenţionat sau de bună voie strângerile laolaltă, se află într-o stare a sufletului rece, de indiferenţă şi nesănătoasă. Să neglijăm strângerile noastre laolaltă este primul pas pe pista de lansare care poate conduce la renunţarea totală la Hristos şi la tot ce este preţios pentru El (compară cu Evrei 10.25-27 „(25) nepărăsind strângerea noastră laolaltă, după cum obişnuiesc unii, ci încurajându-ne, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi apropiindu-se ziua. (26) Pentru că, dacă noi păcătuim voit, după primirea cunoştinţei adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate, (27) ci o înfricoşătoare aşteptare sigură a judecăţii şi văpaie de foc care-i va mistui pe cei împotrivitori.“).

Scopul acestor puţine rânduri nu este deci, s-o spunem din capul locului, să dezbată întrebarea deseori pusă: „Cum putem noi şti, la care Adunare să mergem?” Această întrebare are cu siguranţă cea mai mare importanţă pentru fiecare creştin credincios, şi fiecare credincios ar trebui să şi-o pună şi să caute cu seriozitate şi credincioşie să primească un răspuns din Cuvântul lui Dumnezeu. Căci să mergi într-o Adunare fără să şti pe ce bază stă ea sau se strânge laolaltă, înseamnă să acţionezi în necunoştinţă sau cu indiferenţă, ceea ce nu este compatibil cu teama de Domnul şi cu dragostea pentru Cuvântul Său.

Însă nu cu această întrebare ne vom ocupa astăzi. Acum nu ne ocupăm cu terenul, pe care ne strângem, ci cu starea şi comportarea noastră pe acest teren, deci cu o chestiune deosebit de serioasă şi importantă pentru fiecare suflet care mărturiseşte că se strânge împreună cu alţi credincioşi în Numele lui Isus; căci El este „Cel sfânt şi Cel adevărat”. De aceea vrem să adresăm fiecărei inimi şi conştiinţe întrebarea: Eşti tu pentru Adunare un ajutor sau un obstacol? Că fiecare este una sau alta este la fel de clar pe cât este de serios, şi de aceea întrebarea are o importanţă practică esenţială.

Rugăm pe cititor să-şi deschidă Biblia şi cu meditare serioasă şi rugăciune să citească 1. Corinteni 12. El va găsi aici adevărul practic tocmai amintit, că fiecare mădular al trupului exercită o influenţă asupra întregului rest al trupului. Este exact aşa ca şi în corpul omenesc: dacă ceva nu este în ordine aici, şi chiar dacă ar fi în partea cea mai ascunsă şi mai slabă a trupului, corpul va simţi totuşi aceasta. Trebuie numai ca o unghie să fie ruptă, un dinte să fie bolnav sau un mădular să fie scrântit, s-ar putea ca o articulaţie, un muşchi sau un nerv să nu fie în ordine, şi întreg corpul va simţi aceasta ca un obstacol. La fel stau lucrurile şi în Adunarea lui Dumnezeu, în trupul lui  Hristos: „Şi, dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; dacă un mădular este glorificat, toate mădularele se bucură împreună” (1. Corinteni 12.26). Starea fiecărui mădular influenţează întreg trupul. Din aceasta rezultă deci în mod necesar că fiecare mădular este pentru toate celelalte mădulare ori un ajutor ori un obstacol. Ce adevăr serios! Realmente, el are o importanţă esenţială.

Apostolul nu vorbeşte aici despre o oarecare adunare locală, ci despre întreg trupul, care de altfel trebuie să fie exprimat de fiecare adunare locală. Aşa spune el, când vorbeşte credincioşilor din Corint: „Voi sunteţi trup al lui Hristos, şi mădulare ale Sale fiecare în parte.” Desigur şi în alte locuri erau adunări; dar dacă apostolul ar fi vorbit vreuneia din ele despre acelaşi subiect, atunci le-ar fi vorbit în acelaşi fel; pentru că ce este adevărat despre trupul întreg este valabil şi pentru fiecare exprimare locală a acestuia. Aceasta este foarte clar şi simplu şi foarte important din punct de vedere practic. Din adevărul, pe care îl studiem, rezultă pentru noi trei motivaţii puternice pentru o viaţă sfântă, serioasă şi credincioasă:

1. Noi nu ar trebui să-L dezonorăm pe Domnul Isus, Capul trupului, cu care noi suntem uniţi.

2. Noi nu ar trebui să-L întristăm pe Duhul Sfânt, prin care noi suntem uniţi cu Capul şi toţi am fost botezaţi să alcătuim un singur trup.

3. Noi nu ar trebui să producem pagube mădularelor trupului, cu care suntem aşa de strâns uniţi.

Ce ar putea avea o influenţă mai mare asupra noastră decât aceste motivaţii? Fie ca ele să fie tot mai mult respectate între copiii lui Dumnezeu! Învăţătura despre unitatea trupului poate fi cunoscută şi învăţată; însă este cu totul altceva s-o trăieşti şi să revelezi puterea ei sfântă, transformatoare. Sărmana minte omenească poate prezenta cele mai mari adevăruri şi să le comenteze, fără ca inima, conştiinţa şi viaţa să fi avut parte vreodată de influenţa lor sfinţitoare. Cât de serios este gândul acesta pentru fiecare din noi! Fie ca noi să medităm la el în inimile noastre şi să-l lăsăm să lucreze la viaţa şi gândirea noastră! Da, fie ca adevărul despre „un singur trup” să devină o realitate serioasă pentru fiecare mădular al acestui trup de pe întreg pământul!

Putem încheia aici conştienţi fiind că dacă adevărul, despre care am vorbit, a fost înţeles şi se ţine cu tărie la el cu putere credinţei vie de toţi, atunci cu siguranţă şi toate rezultatele preţioase, care rezultă din aceasta pentru viaţa practică, se vor arăta. Dar la întocmirea acestor rânduri ne-a stat în mod deosebit pe inimă un aspect al acestui subiect, şi anume: cum este influenţată şi formată o adunare prin starea fiecărui suflet şi prin starea inimii şi gândirii a fiecărui frate şi a fiecărei surori, care fac parte din ea.

Mai întâi vrem să îndreptăm atenţia asupra faptului că toţi cei care slujesc în Adunare sub o formă oarecare stau într-o responsabilitate deosebită şi serioasă, fie că ei propun o cântare, fie că se roagă, mulţumesc sau citesc un pasaj din Cuvântul lui Dumnezeu, sau în sfârşit dau învăţătură şi îndemn altora. Tuturor acestora ar trebui să le fie clar dacă ei au fost chemaţi şi împuterniciţi de Dumnezeu pentru slujirea lor, şi niciodată nu ar trebui să uite că în ceea ce fac ei sunt numai unelte ale Domnului; altfel vor produce pagube serioase adunării. Ei pot stinge Duhul, împiedica adorarea, da, zădărnicii în mare măsură binecuvântarea strângerii laolaltă.

Aceasta este serios şi necesită veghere sfântă din partea tuturor care participă sub o formă oarecare la slujirea în Adunare. Chiar şi o cântare nepotrivită sau propusă la un timp nepotrivit poate fi spre pagubă, prin aceea că poate întrerupe cursul strângerii laolaltă şi stinge duhul. Da, chiar şi Cuvântul lui Dumnezeu poate fi citit la locul şi la timpul nepotrivit. Cu un cuvânt: tot ce nu este rodul direct al Duhului poate împiedica zidirea spirituală şi binecuvântarea Adunării.[1] Toţi cei care slujesc ar trebui să năzuiască ca ei să fie călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu în tot ceea ce fac. Un singur lucru ar trebui să fie motivul lor: glorificarea lui Hristos în Adunare şi binecuvântarea Adunării prin El. Dacă nu este aşa, este mai bine să tacă şi să-L aştepte pe El. Atunci ei vor glorifica pe Domnul mai mult şi vor fi mai mult spre binecuvântarea sufletelor, decât sunt uneori prin activitate neîntreruptă şi vorbire neziditoare.

Însă alături de responsabilitatea sfântă deosebită a tuturor celor care participă sub o formă sau alta la slujire în Adunare, este şi o responsabilitate serioasă a fiecăruia în parte. Atmosfera generală, caracterul şi starea unei Adunări, precum şi întrunirile ei, depind foarte mult de întrebarea, cum este starea spirituală lăuntrică a tuturor sufletelor, care stau pe terenul acesta. Realitatea aceasta preocupă mult inima noastră şi ne determină să adresăm rândurile următoare tuturor acelora care se strâng laolaltă în Numele lui Isus, oriunde ar fi o astfel de adunare sub soare. Fiecare suflet din ea este ori un ajutor, ori un obstacol, un promotor sau un distrugător. Toţi cei care se strâng laolaltă cu o inimă devotată, serioasă şi plină de dragoste, care merg la strângerile laolaltă din simplul motiv că Domnul Însuşi este acolo, care merg acolo unde are loc amintirea de Numele Lui, care sunt fericiţi în prezenţa Lui, toţi aceştia sunt un ajutor adevărat, o binecuvântare pentru Adunare. Fie ca Dumnezeu să înmulţească numărul lor! Dacă toate Adunările ar avea mai multe astfel de elemente binecuvântate, cum ar sta cu totul altfel lucrurile în unele locuri!

Şi de ce nu este aşa? Nu este vorba de daruri sau de cunoaştere, ci numai de har şi evlavie, de adevărata evlavie şi de o viaţă de rugăciune, deci de o stare în care ar trebui să se afle fiecare copil al lui Dumnezeu şi fiecare rob al lui Hristos,, şi fără de care cel mai strălucitor dar şi cea mai mare cunoaştere nu sunt altceva decât un obstacol şi o cursă. Simpla cunoaştere şi darul, fără o conştiinţă activă şi fără teamă de Dumnezeu, pot fi folosite de vrăjmaş pentru pierzarea sufletelor, şi au fost folosite deja. Dar acolo unde este adevărata smerenie şi realitate şi unde este prezentă acea seriozitate rezultată din conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu, acolo cu siguranţă se găseşte în Adunare – fie că sunt sau nu daruri – duhul de adorare şi profunzimea şi prospeţimea Duhului.

Este o diferenţă mare dacă o comunitate se strânge în jurul unui om dotat sau dacă ea se strânge în jurul Domnului Însuşi ca mădular al unui singur trup. Să fi adunat prin slujire sau prin slujitorul în Cuvânt, sau spre slujire sau slujitorul în Cuvânt, sunt de asemenea două lucruri foarte diferite. Dacă sufletele sunt adunare numai spre slujire sau spre slujitor, atunci ele vor fi în pericol, atunci când slujba nu mai are loc, ca şi ele să lipsească. Dar dacă suflete serioase, credincioase din inimă, devotate se strâng simplu în jurul Domnului, atunci ele nu vor fi ţinute prin slujbă, cu toate că ele sunt foarte recunoscătoare pentru ea. Stabilitatea lor este Domnul. De aceea ele nu preţuiesc mai puţin darurile decât celelalte lucruri, însă ele preţuiesc mult mai mult pe Dătător. Ele sunt recunoscătoare pentru râurile de binecuvântare, dar ele se ştiu dependente numai de Izvorul acestora.

Se va găsi întotdeauna şi pretutindeni, că astfel de credincioşi, care ar putea duce în primul rând lipsă de slujire, sunt aceia care o preţuiesc cel mai mult şi o recunosc. Ei acordă slujirii locul ei divin. Însă aceia care atribuie mai multă onoare şi importanţă darurilor, decât li se cuvine, şi mereu acuză, când acestea sunt reduse, şi fără ele în Adunare nu au nici o plăcere şi binecuvântare, sunt un obstacol şi o sursă de slăbiciune pentru Adunare.

Cu regret sunt unele astfel de obstacole şi cauze ale slăbiciunii, care necesită o mare atenţie din partea noastră. Înainte de a merge şi a ne ocupa locul nostru în Adunare, ar trebui ca fiecare dintre noi să se întrebe serios: Sunt eu un ajutor sau un obstacol, un promotor sau un distrugător? Dacă venim într-o stare de inimă rece, indiferentă sau chiar împietrită, dacă înaintăm numai de formă sau din obişnuinţă pe drumul considerat corect sau cu un duh revoltat, neînfrânt, care murmură şi acuză, care caută şi găseşte pretutindeni greşeli, judecă totul şi pe toţi, numai pe sine însuşi nu – atunci cu siguranţă suntem un obstacol sever în calea binecuvântării şi bucuriei Adunării. Noi suntem atunci acel mădular bolnav sau luxat al trupului. Ce trist şi umilitor, da, înspăimântător este aceasta! Să fim veghetori în privinţa aceasta, să ne rugăm, să condamnăm cu hotărâre această stare!

Cu totul altfel stau sufletele care merg cu inima veselă la diverse strângeri laolaltă, într-un duh plăcut şi plin de har, care mărturiseşte despre felul de gândire al lui Hristos; acelea care se bucură dinainte să se întâlnească cu fraţii preaiubiţi şi cu surorile preaiubite, fie la Masa Domnului sau la izvorul Sfintei Scripturi sau înaintea tronului de har în rugăciune comună; acelea care cu dragoste profundă şi cordială îmbrăţişează toate mădularele trupului lui Hristos; ai căror ochi nu s-au tulburat şi ale căror simpatii nu s-au răcit faţă de nimeni prin bănuială şi suspiciune sau prin vreun sentiment lipsit de dragoste; acelea care sunt învăţate de Dumnezeu să iubească pe fraţi, să-i privească de pe „vârful stâncii” şi să-i vadă cu „viziunea Celui Atotputernic” (compară cu Numeri 23.9; 24.4 „(23:9) Pentru că îl văd de pe vârful stâncilor şi-l privesc de pe dealuri.Iată, este un popor care va locui deoparte şi nu va fi numărat printre naţiuni.“ „(24:4) el zice, cel care aude cuvintele lui Dumnezeu, care vede viziunea Celui Atotputernic, cel care cade cu faţa la pământ şi cel care are ochii deschişi:“); acelea care primesc orice slujire şi orice binecuvântare, pe care Domnul le-o dă, cu plăcere şi plini de mulţumire, chiar dacă El le dă nu printr-un dar strălucitor sau printr-un învăţător iubit. Da, toate aceste suflete sunt o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Adunare, oriunde ar fi ele. De aceea repetăm din toată inima: Fie ca Dumnezeu să înmulţească numărul lor! Dacă toate adunările ar fi alcătuite din astfel de suflete, atunci aici ar fi atmosfera cerului. Numele lui Isus ar fi ca un mir preţios, vărsat. Fiecare ochi ar fi îndreptat spre El, fiecare inimă ar fi umplută de El; şi pentru Numele Său şi prezenţa Sa s-ar depune în mijlocul nostru o mărturie mai puternică decât poate fi dată vreodată prin cel mai minunat dar.

Domnul să reverse cu îndurare binecuvântarea Sa peste toate adunările Sale! El să le elibereze de orice obstacol, de orice apăsare şi de orice piatră de poticnire şi orice rădăcină de amărăciune! Fie ca inimile tuturor să fie legate strâns şi unite în încredere reciprocă şi dragoste adevărată, frăţească! Da, fie ca El să încununeze cu binecuvântare bogată ostenelile şi lucrările tuturor robilor Săi preaiubiţi, atât acasă cât şi în străinătate, prin aceea că El înviorează inimile lor şi întăreşte mâinile lor şi le dă har să fie „tari, neclintiţi, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului”, având încrederea deplină că osteneala lor nu este zadarnică în El!

Tradus de la: Bist du eine Hilfe oder ein Hindernis in der Gemeinde?

Din Wegweisung, 11/87, ca anexă
Titlul original în engleză: „Each Member—A Help or a Hindrance: Which? A Question for all in the assembly“
din Miscellaneous Writings, Cartea 6.

Traducere: Ion Simionescu