Ce înseamnă „neţinându-se strâns de Capul”?
Ce facem când apar probleme în Biserică (Adunare)?

Dirk Schürmann

© SoundWords, Online începând de la: 20.09.2018, Actualizat: 20.09.2018

Verset călăuzitor: Coloseni 2.19 „şi neţinându-se strâns de Capul, din care tot trupul, hrănit şi strâns unit prin încheieturi şi legături, creşte cu creşterea de la Dumnezeu.“

Coloseni 2.19: … neţinându-se strâns de Capul, din care tot trupul, hrănit şi strâns unit prin încheieturi şi legături, creşte cu creşterea de la Dumnezeu.

Dumnezeu Tatăl acţionează în legătură cu Hristos

În primul capitol din epistola către Coloseni Dumnezeu prezintă credincioşilor din Colose cum El tot ce El a făcut cu noi sau ce El a creat , fie că este vorba de prima creaţie sau de creaţia nouă, le-a legat cu Hristos:

  • Când El ne-a scos din domeniul puterii lui satan, atunci El a vrut să ne aducă în legătură cu Fiul Său în Împărăţia Acestuia (Coloseni 1.13 „care ne-a eliberat din stăpânirea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Sale,“).
  • Când El ne-a dăruit răscumpărarea, atunci aceasta era în Fiul Său (Coloseni 1.14 „în care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor.“).
  • Când era vorba de puterea în care El a creat toate lucrurile, atunci aceasta era în Hristos (Coloseni 1.16a „pentru că toate au fost create prin El, cele care sunt în ceruri şi cele care sunt pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorităţi: toate au fost create prin El şi pentru El.“).
  • Când era vorba de prezentarea lui Dumnezeu în lumea aceasta, atunci Hristos a fost Cel care a făcut aceasta pentru El (Coloseni 1.15 „El este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, Cel întâi-născut din întreaga creaţie;“).
  • Când era vorba de „Maestrul”, prin care El voia să creeze totul, atunci era prin Hristos (Coloseni 1.16b „pentru că toate au fost create prin El, cele care sunt în ceruri şi cele care sunt pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorităţi: toate au fost create prin El şi pentru El.“).
  • Când era vorba de ţelul final al lui Dumnezeu, pentru care El a creat totul, atunci acesta era pentru Hristos (Coloseni 1.16b „pentru că toate au fost create prin El, cele care sunt în ceruri şi cele care sunt pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorităţi: toate au fost create prin El şi pentru El.“).
  • Dacă creaţia Lui trebuia să fie menţinută, atunci aceasta are loc prin Hristos (Coloseni 1.17 „Şi El este mai înainte de toate şi toate se menţin prin El.“).
  • Dacă Dumnezeu recunoaşte Adunarea Sa, atunci o face numai ca un trup al cărei Cap este Hristos (Coloseni 1.18a „Şi El este Capul trupului, al Adunării; El este Începutul, Cel Întâi-născut dintre cei morţi, ca El să aibă întâietate în toate;“).
  • Dacă El a creat o lume de înviere, atunci Hristos este Acela care în această lume de înviere are dreptul de Întâiul-născut (Coloseni 1.18b „Şi El este Capul trupului, al Adunării; El este Începutul, Cel Întâi-născut dintre cei morţi, ca El să aibă întâietate în toate;“).
  • Când Hristos era pe pământ, atunci toată plinătatea Dumnezeirii voia de asemenea să locuiască în El (Coloseni 1.19 „pentru că întregii plinătăţi a Dumnezeirii i-a plăcut să locuiască în El“).
  • Dacă este vorba ca toate lucrurile să fie împăcate, atunci aceasta are loc prin Hristos (Coloseni 1.20 „şi, prin El, să împace toate faţă de ea, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El.“).
  • Dacă gloria tainei Sale trebuia să fie descrisă printre credincioşii din Colose, atunci această taină era Hristos în ei (Coloseni 1.27 „cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscut care sunt bogăţiile gloriei tainei acesteia printre naţiuni, care este Hristos în voi, speranţa gloriei;“).

Deci la orice ne-am gândi cu privire la acţiunea lui Dumnezeu în creaţia Sa – în toate este vorba de Hristos, vine de la El, este prin El, este pentru El, El este Capul, El este centrul. Dumnezeu Tatăl lucrează numai în legătură cu El.

Şi noi ar trebui să acţionăm în legătură cu Hristos

Tatăl ar putea să lucreze şi singur şi prin Sine Însuşi, dar El nu o face. Cu cât mai mult El Se poate aştepta, ca noi – care prin noi înşine nu putem face absolut nimic, da, noi, care am arătat cât de mult ne-am rătăcit, atunci când am mers pe căile noastre proprii – acum ca răscumpăraţi să mergem pe drumul nostru în dependenţă de El şi să acţionăm corect numai în El şi prin El şi pentru El. Pentru aceasta El ne-a legat ca mădulare cu Hristos, Capul. O legătură mai strânsă nu ne putem imagina. Ce ar putea face judicios mădularele corpului nostru fără o comandă de cârmuire venită de la capul nostru?

Pericolele pentru credincioşii din Colose

În timpul Noului Testament erau mai multe pericole care ameninţau Bisericile (Adunările), şi de asemenea şi biserica din Colose – pericole care i-au naştere din năzuinţele omului, care vrea să contribuie cu ceva la relaţia cu Dumnezeu: eforturi proprii, idei proprii, despre care el presupune că ele sunt plăcute lui Dumnezeu. Aceste năzuinţe duc în cele din urmă la înălţarea de sine.

  1. În primul rând în timpul acela iudaismul ameninţa Biserica; astăzi este ritualismul, parţial cu elemente iudaice. Printr-un serviciu ritualist de exemplu este înălţată „carnea religioasă” a omului. Un astfel de ritualism să nu-l limităm repede numai la biserica catolică. A devenit cumva frângerea pâinii pentru unii creştini din anumite cercuri creştine un ritual, dacă ei alte strângeri laolaltă nu mai frecventează?

  2. În al doilea rând în timpul acela filozofia grecilor ameninţa Biserica; astăzi sunt filozofia modernă şi raţionalismul. Aici există pericolul că omul se laudă cu mintea lui şi înalţă „carnea lui intelectuală”, atunci când gândeşte că prin înţelepciunea lui, cu inteligenţa lui poate contribui cu ceva la relaţia cu Dumnezeu.

În ambele cazuri Hristos este înlocuit. Dar Hristos trebuie să fie totul. Dacă noi suntem influenţaţi de darul, de forţa de radiaţie, de inteligenţa sau de oricare alte însuşiri de exprimare ale unui vorbitor, atunci nu căutăm pe Hristos ca sursă de ajutor. Chiar şi dovezile ştiinţifice sau cunoştinţele omeneşti pot sluji ca înlocuitor în domeniul spiritual: dacă de exemplu se gândeşte că psihologia oferă o soluţie pentru o anumită problemă, în loc să rogi pe Domnul pentru ajutor.

  1. Al treilea pericol pentru Biserică l-am putea probabil descrie prin noţiunea misticism. Credincioşii din Colose voiau să se preocupe cu îngerii. Îngerii au într-adevăr a face cu noi, ei sunt trimişi pentru a face o lucrare de slujire pentru aceia care vor moşteni mântuirea (Evrei 1.14 „Nu sunt toţi duhuri slujitoare trimise pentru a le sluji celor care vor moşteni mântuirea?“). Dar noi trebuie să întreţinem relaţii cu Hristos, nu cu îngerii. S-ar putea gândi: dacă îngerii au a face cu noi, de ce şi noi să nu avem a face cu ei? Dacă ei au a face cu noi în legătură cu mântuirea şi ei sunt la Dumnezeu, atunci şi noi ne-am putea folosi de ei la Dumnezeu?

    Deci chiar aşa de nenatural nu este gândul, însă prin aceasta Hristos este dat la o parte. Hristos este mai presus de îngeri, şi El vrea să fie Capul nostru, sursa noastră de ajutor, de la care vine tot ce noi avem nevoie pentru bunăstarea noastră spirituală. Pentru tot ce noi avem nevoie în domeniul spiritual, avem pe Hristos, El este Capul nostru. Dacă noi punem îngeri sau – aşa cum are loc în anumite cercuri bisericeşti – „sfinţi” în locul acesta, atunci este o dezonorare dublă a Persoanei Sale: căci pe de o parte noi punem creaturi în locul Lui, şi pe de altă parte exprimăm, că Hristos singur nu este suficient pentru noi. Pentru credincioşii din Colose pericolul consta între altele în aceea, că se preocupau cu îngerii şi se bazau pe ei; pentru noi sunt probabil cu totul alte lucruri; de exemplu talentul nostru de organizare, pe care l-am folosit probabil deseori cu folos la locul de muncă.

Mort şi îngropat, circumcis şi botezat

Însă această înălţare a creaturii şi gândul că prin aceasta să aduci ceva suplimentar la Hristos, este ceea ce Domnul nu doreşte şi de care apostolul atenţionează. Eu sunt împlinit în Hristos (Coloseni 2.10 „şi voi sunteţi împliniţi în El, care este Capul oricărei stăpâniri şi autorităţi,“); eu nu trebuie să mai adaug nimic la Hristos. De aceea aici este amintit şi botezul. Dacă eu am fost botezat, atunci sunt un om îngropat. Dacă eu am fost îngropat pe pământul acesta, atunci eu nu mai sunt vizibil pe pământul acesta. Eu nu mai am nici un statut aici. Ca unul care a fost îngropat sunt despărţit de toate. Nimeni nu mai are revendicări la mine, cel îngropat. Carnea a fost pusă total la o parte. Îngroparea este mai mult decât a fi mort. Un mort, care nu a fost încă îngropat, este încă vizibil. Cel puţin corpul lui este încă aici. „Eu” am fost înlăturat total. Trupul cărnii a fost înlăturat prin cruce.

Coloseni 2.11: … în care aţi şi fost circumcişi cu o circumcizie nefăcută de mână, în dezbrăcarea trupului cărnii, în circumcizia lui Hristos; …

Aceasta este circumcizia spirituală. Dar aceasta nu este totul – eu am fost şi îngropat cu El în botez:

Coloseni 2.12: … fiind înmormântaţi împreună cu El în botez, în care aţi şi fost înviaţi împreună cu El, prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, care L-a înviat dintre cei morţi.

Prin aceasta eu nu numai „am murit faţă de păcat”, aşa cum găsim aceasta în epistola către Romani (Romani 6.2 „Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în el?“), ci şi faţă de „elementele lumii”, faţă de abecedarul acţionării în lume, faţă de principiile lumii, aşa cum găsim aceasta în Coloseni 2.20: „Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de elementele lumii, pentru ce, ca şi cum aţi fi încă în viaţă în lume, vă supuneţi la rânduieli?”

Tot ce mă leagă cu lumea a fost întrerupt prin moartea lui Hristos. De aceea ne putem bine imagina că un călugăr la copierea versetului 11 s-a gândit: ce folos mai are religia mea, dacă este adevărat ce spune aici; dacă este adevărat că trupul cărnii nu mai are nici o însemnătate? – Ne putem bine imagina, că el s-a gândit: prin aceasta vrea să se spună, ceea ce are legătură cu păcatele, şi a făcut o adnotare: „şi faţă de păcate”. Următorul călugăr a preluat la copiere această adnotare în Biblie. Urmarea este că aceasta a fost preluat apoi în aşa-zisul Textus Receptus, ceea ce noi astăzi găsim de exemplu în Coloseni 2.11 „în care aţi şi fost circumcişi cu o circumcizie nefăcută de mână, în dezbrăcarea trupului cărnii, în circumcizia lui Hristos;“ în două traduceri, ambele bazându-se pe Textus Receptus: în traducerea Schlachter 2000 („prin dezbrăcarea trupului cărnii păcatului” – [tradus]) sau în traducerea veche a lui Luther („prin dezbrăcarea de trupul păcătos în carne” – [tradus]).

Noi nu avem nevoie de alte surse de ajutor, decât de Capul

Credincioşii din Colose stăteau în pericolul mare să creadă că omul ar putea să slujească lui Dumnezeu prin propria lui religiozitate sau prin educaţia lui, că prin urmare „carnea” alături de Hristos ar putea contribui cu ceva pentru Dumnezeu. Dar apostolul vrea să-i facă să înţeleagă că ei nu au nevoie să caute alte surse de ajutor, dacă se ţin strâns de Capul. Învăţătura din aceasta este: (1) noi suntem desăvârşiţi în El, şi (2) trupul cărnii a fost total înlăturat înaintea lui Dumnezeu.

Omul, oricum ar fi el, dispare, dacă este comparat cu Hristos: „… unde nu este grec şi iudeu, circumcizie şi necircumcizie, barbar, scit, rob, liber, ci Hristos este totul şi în toţi” (Coloseni 3.11). Aici sunt enumerate fiecare clasă, fie ea alcătuită din oameni inteligenţi şi culţi („grecii”) sau oameni religioşi („iudei”), sau oameni având privilegiile unei relaţii exterioare cu Dumnezeu („circumcizia”) sau oameni fără aceste privilegii („necircumcizia”), fie oameni inculţi („barbari”, „sciţi”), fie aceia care au un statut social înalt („liberi”) sau aceia cu statul cel mai de jos de sclavi. Toate aceste diferenţe, oricât de importante ar putea fi ele, cad de îndată ce Hristos este introdus.

Este Hristos şi pentru dumneavoastră totul?

Hristos trebuie să fie şi pentru noi totul şi în toate, aşa cum El este pentru Dumnezeu Tatăl. Un creştin care se încrede în aptitudinile lui proprii, pe darurile lui, pe faptele lui, pe utilitatea lui, pe darul vorbirii şi pe ce mai poate exista, acela nu se ţine strâns de Capul; el încearcă mai degrabă să obţină creşterea prin sine însuşi. Aceasta este pe de o parte „înfumurare” (Coloseni 2.20) şi pe de altă parte dezonorează pe Hristos şi niciodată nu va ajunge la ţel.

Probabil situaţia este aşa de grea sau sursele de ajutor proprii sunt aşa de la îndemână, sau noi sunt marcaţi prin educaţia noastră respectiv prin calităţile noastre religioase sau culturale aşa de mult că Hristos este văzut deseori „în depărtare”. Uneori ni se pare că Domnul este aşa de departe că aproape am spune împreună cu Maria Magdalena: „L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus” (Ioan 20.13). Noi nu mai ştim deloc, unde este El. Dacă a apărut acest simţământ, atunci căutăm alte surse de ajutor. Când Domnul Se arată Mariei Magdalena, El îi spune unde va fi El: „Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20.17). Acesta este locul Lui, şi de aceea Pavel ne solicită în Coloseni 3.1: „Deci, dacă aţi fost înviaţi împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.”

Dacă ne ţinem strâns legaţi de Capul, în toate greutăţile gândul nostru va fi: nu este nici o problemă, trebuie numai să merg la Hristos; la El este tot ce am eu nevoie.

Ce putem noi învăţa de la ucenici

Domnul a lucrat şi în credincioşii din epocile de demult, înainte să înceapă timpul Adunării (Bisericii), şi El a lucrat şi prin ei. Dar legătura, pe care aceşti credincioşi o aveau cu Dumnezeu, era cu totul alta. O aşa legătură strânsă cum este astăzi – legătura Capului cu trupul – nu a existat niciodată mai înainte şi niciodată nu va mai fi iarăşi în viitor. În afară de aceasta atunci fiecare credincios stătea singur. Acum este numai un singur Cap pentru toţi.

O unire cu El, aşa cum trupul este legat cu Capul, nu au cunoscut nici măcar ucenicii. Chiar dacă ei aveau multe privilegii, pe baza faptului că Domnul era la ei, totuşi ei nu Îl aveau ca şi Cap. În privinţa aceasta noi credincioşii de după Rusalii avem mult mai mult decât ei. Şi cu toate acestea noi putem învăţa unele lucruri de la ei: ucenicii erau conştienţi că Domnul Isus poate sătura sufletul flămând. La întrebarea Lui: „Când v-am trimis fără pungă şi fără traistă şi fără încălţăminte, v-a lipsit ceva”, ei au răspuns: „Nimic” (Luca 22.35). Însă atunci când El le-a poruncit să hrănească mulţimea poporului, atunci şi ei s-au comportat după „elementele lumii” şi s-au gândit în ei înşişi ca oricare alt om: „Pâini de două sute de dinari nu le ajung ca să ia fiecare câte puţin” (Ioan 6.7). Altădată s-au îngrijorat pentru că luaseră pâini puţine cu ei.

Conducerea în strângerile laolaltă efectuată de Cap

Conducerea prin acest Cap nevăzut ar trebui desigur să se vadă în mod deosebit în strângerile laolaltă: o ordine divină, aceasta înseamnă o ordine lucrată de Dumnezeu şi nu de oameni ar trebui să devină vizibilă. Este ca şi la lăcuste: „Lăcustele n-au împărat, totuşi pornesc toate în cete” (Proverbe 30.27). Tot aşa este şi în Casa lui Dumnezeu. Nu există un plan alcătuit mai dinainte, nici un om care organizează totul. Totul porneşte de la un Cap care nu Se vede. Că există o organizaţie divină, care însă nu se vede, ar trebui să se recunoască în mod deosebi în orele de Adunare. De exemplu nimeni nu ar trebui să propună o cântare, să rostească o rugăciune, să citească un verset biblic sau să facă sau să spună ceva, numai dacă el este determinat de Capul trupului să facă aceasta. Şi dacă eu trebuie să spun un cuvânt, atunci sunt gata să spun ceva, şi despre ce eu am puţină lumină, deoarece ştiu că este de la El; deoarece sunt convins că El doreşte să spun ceva despre aceasta; deoarece probabil tocmai aceasta este ceea ce un frate sau o soră are tocmai nevoie. (Desigur prin aceasta nu vreau să încurajez să se contribuie cu ceva, fără ca în cursul săptămânii să nu te fi preocupat cu Cuvântul şi fără să fi familiarizat cu gândurile lui Dumnezeu şi Cuvântul Său.)

Când este vorba de o slujbă în strângerile laolaltă nu este decisiv dacă eu am ceva „pe inimă”. Chiar şi surorilor le stă cu siguranţă deseori pe inimă o cântare sau un loc din Scriptură sau un alt gând. Cu toate acestea principial ele nu au nici un drept să rostească aceasta în public. Dar nici un frate nu are nici un drept să propună o cântare sau să citească din Scriptură pe simplul motiv că le are „pe inimă”. Este vorba că prin Cap, care doreşte să folosească mădularele şi legăturile, şi numai prin El, „trupul creşte cu creşterea lui Dumnezeu” (Coloseni 2.19). De aceea noi trebuie să avem pe Hristos Însuşi înaintea privirilor noastre şi nu ceea ce este „pe inimile noastre” şi care într-adevăr corespunde stării noastre, dar probabil nu corespunde deloc stării Adunării.

Sursa noastră de ajutor în slujirea în strângerile laolaltă

Atunci nu ne vom baza pe retorică, pentru ca în slujirea pentru Hristos să obţinem un anumit rezultat. Capul hotărăşte toate. Dacă sunt unit cu Capul şi contribui cu ceva în orele de strângere laolaltă, atunci eu sunt nu numai ascultător de Domnul meu, ci automat călăuzirea şi binecuvântarea se revarsă de la Hristos spre trup, şi eu însumi sunt folosit ca o legătură sau mădular ca să se producă creşterea trupului.

A te ţine strâns de Capul este în primul rând individual. Fiecare în parte dintre noi se ţine strâns legat cu Capul. Însă aici este vorba şi de altceva, decât numai gândul pe care îl găsim în expresia „în Hristos”, sau că noi primim putere de la El, deoarece El lucrează în noi prin Duhul. Hristos este prezentat aici ca şi Cap al trupului, prin care acest trup „creşte cu creşterea de la Dumnezeu” (Coloseni 2.19), şi această legătură strânsă cu Hristos ne aduce de asemenea în legătură cu celelalte mădulare ale trupului. Dacă noi „nu ne ţinem strâns legaţi cu Capul”, aceasta are efecte asupra celorlalte mădulare şi de aceea aceasta devine foarte repede vizibil în strângerile laolaltă.

Dacă noi toţi avem un singur Cap, într-un anumit sens este aşa ca şi cum noi am fi renunţat la capul propriu şi acum avem un alt Cap, comun pentru toţi creştinii credincioşi. Fiecare are acelaşi Cap. Însă cu regret nu toţi se ţin strânşi legaţi de acest Cap. Dacă toţi s-ar ţine strâns legaţi de Cap, atunci în strângerile laolaltă totul ar avea loc numai sub călăuzirea lui Hristos: orice slujbă, orice cântare, orice rugăciune, orice învăţătură. Dacă noi toţi avem un Cap şi ne ţinem strâns legaţi de El, atunci nu vor fi nici diferenţe de păreri. Noi putem avea cunoaştere diferită şi putem fi preocupaţi cu lucruri diferite; dar dacă ne ţinem strâns legaţi cu Capul, atunci ar trebui să avem totdeauna aceeaşi părere.

Putem noi înlocui Capul?

Să revenim la celălalt aspect important, care stă în legătură cu faptul că noi primim totul prin Capul. Numai prin Capul are loc creşterea trupului. Dacă noi ca Adunare (Biserică) gândim că ar merge şi altfel şi noi am putea folosi aptitudinile noastre, atunci în punctele acestea renunţăm la legătura cu Capul şi nu ne ţinem strâns legaţi de El. Însă aceasta nu va facilita o creştere sănătoasă. Să înlocuieşti Capul prin înţelepciunea proprie, este pericolul în care stăteau credincioşii din Colose şi în care stăm şi noi toţi.

Să luăm două exemple: într-o Adunare se constată că slujba bătrânilor nu „funcţionează” corect. Dacă ai nevoie de cineva, deodată nu mai este nimeni „competent”, şi aşa mai departe. Atunci se chibzuieşte, ce s-ar putea face ca situaţia să se îmbunătăţească, şi se ajunge la ideea de a alege bătrâni. După aceea toţi fraţii şi toate surorile au acceptat pe bătrânii aleşi, şi noi avem persoane răspunzătoare care trebuie „să facă”.

Sau o altă situaţie: constatăm că ceva nu mai este în ordine cu slujba în vestirea Cuvântului; slujbele sunt plictisitoare şi nu conţin învăţătură, şi deseori sunt numai o repovestire. Atunci ne gândim probabil: clar, dacă fraţii nu au timp să se pregătească, şi/sau nu ştiu pentru ce să se pregătească, atunci aceasta este o practică falsă. Deci stabilim în primul rând cine va spune ceva cândva şi apoi despre ce va trebui să vorbească; şi aceasta are şi „avantajul” că ascultătorii se pot aştepta la aceasta. Şi prin aceasta gândim că am rezolvat „problema”.

Conştient am ales exemple extreme, fără să fac diferenţieri.  Desigur sunt diferenţe în cadrul bătrânilor oficiali. S-ar putea ca ei să nu fie aleşi, ci numiţi (oricum ar avea loc aceasta!). Aceasta este desigur o diferenţă mare. De fapt chiar şi numirea de bătrâni poate însemna să nu te ţii strâns legat de Capul în punctul ordinea în Adunare. Dacă numai de aceea sunt numiţi bătrâni – în loc să se vină cu problema la Domnul şi să implorăm ajutor de la El în nevoie, aşa ca creşterea trupului să aibă loc de la Cap – pentru că s-a văzut o problemă în slujba de bătrân şi s-a creat o rezolvare organizatorică înţeleaptă, care clarifică şi problema, atunci nu se poate afirma că a avut loc o ţinere strâns legat de Capul.

Legătura directă cu Capul

De fapt noi ca trup suntem legaţi cu Capul, însă Coloseni 2.19 „şi neţinându-se strâns de Capul, din care tot trupul, hrănit şi strâns unit prin încheieturi şi legături, creşte cu creşterea de la Dumnezeu.“ spune că fiecare mădular al trupului este legat direct cu Capul Însuşi. În alte locuri din Biblie citim că mădularele sunt în primul rând legate unul cu altul, însă în versetul nostru biblic de aici toate mădularele sunt în acelaşi timp strâns legate cu Capul. Prin aceasta legătura cu Capul este alta decât aceea a corpului nostru, unde braţul este mult mai aproape de cap decât piciorul. Însă în trupul lui Hristos este altfel. Acolo fiecare mădular primeşte direct de la Capul creşterea divină. Nimic nu stă între noi şi Hristos: nu Duhul Sfânt, prin care noi am fost botezaţi să alcătuim un singur trup, nu fraţi noştri şi surorile noastre, cu care suntem legaţi ca mădulare în trup. Oricât de adevărate sunt aceste părţi ale adevărului, ele nu sunt amintite aici.

Un gând asemănător găsim într-un alt context în evanghelia după Ioan 12. Dacă noi citim acolo: „dacă grăuntele de grâu nu cade în pământ şi nu moare, rămâne singur” (Ioan 12.24), unii gândesc că prin aceasta vrea să se spună, că moartea Domnului Isus este necesară ca să salveze pe mulţi. Dar nu despre aceasta este vorba aici în primul rând. Este vorba de mult mai mult: este vorba de rod de aceeaşi natură. Când un bob de grâu creşte şi face spic, atunci deodată sunt multe boabe de grâu. Scriitorul epistolei către Evrei exprimă aceasta în felul următor: „Pentru că şi Cel care sfinţeşte şi cei sfinţiţi, toţi sunt dintr-Unul” (Evrei 2.11). Ei toţi au aceeaşi viaţă. Ei toţi sunt din acelaşi bob de grâu şi toţi au viaţa prin el. Ei sunt legaţi cu el. Tot aşa este astăzi cu privire la trup, noi toţi Îl avem pe El ca şi Cap. Noi toţi primim viaţa noastră de la El şi prin legătura cu El.

Legătura cu Capul: dependentă de responsabilitatea noastră

Este de asemenea uimitor, cum ne este prezentat adevărul referitor la legătura noastră cu Capul aici în capitolul al doilea al epistolei către Coloseni. Din alte locuri din Scriptură ştim că legătura între Cap şi trup a fost stabilită de Dumnezeu să fie de nestrămutat şi absolută prin Duhul Sfânt. Aceasta este partea obiectivă. Aici în epistola către Coloseni găsim partea responsabilităţii noastre: noi suntem obligaţi să păstrăm această legătură. Noi trebuie să ne ţinem strâns de Capul, ca şi cum legătura ar fi dependentă de responsabilitatea noastră. Dacă noi ne ţinem astfel strânşi de Capul, atunci aceasta înseamnă în practică, ceea ce găsim în capitolul al treilea din epistola către Coloseni: şi anume, ca noi să privim în sus, „unde Hristos este aşezat la dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3.1).

În zilele noastre se vorbeşte mult în unele locuri despre păstrarea unităţii Duhului, dar foarte puţin despre ţinerea strâns legat cu Capul. Deoarece noi suntem legaţi cu El ca şi Capul, lucrurile care se referă direct la noi, şi felul în care ele se referă la noi înşine, vor pierde influenţa lor, şi noi le vom vedea în legătură cu Capul şi în legătură cu trupul. Atunci ne vom preocupa tot mai mult în gândurile Capului, şi ele vor deveni parte a gândirii noastre. Vom deveni tot mai mult conştienţi de dependenţa noastră şi vom aştepta totul de la El. În aceasta vom avea părtăşie cu Tatăl.


Tradus de la: Was bedeutet „das Haupt nicht festhalten“?

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Adunarea/Biserica (52)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen